ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Complexitatea oferă publicului, de cele mai multe ori, senzația unei ambiguități care se materializează: soluție bună, de altfel, pentru a defini fenomenul societății contemporane; un fel de pictură amețitoare, un tablou viu din vremea cubismului lui Picasso. Imaginează-ți, dragă cititorule, că luăm o pauză de la toată mișcarea aceasta browniană, ne așezăm comod pe o bancă la marginea bulevardului și privim, obosiți de atâta zgomot citadin, peisajul care ni se înfățișează. Cu siguranță, știi deja că există două feluri cu ajutorul cărora alegem să apreciem direct un scenariu, prin ansamblul care îl definește sau prin detaliile care îl compun. Ambele căi ne duc, inevitabil, la un rezultat. Este felul în care noi percepem realitatea în care trăim.
Așa gândeam eu într-o zi de decembrie, pe când străbăteam Bulevardul Magheru, agitatul bulevard presărat cu clădiri vechi și noi, amintind de un trecut uitat al Bucureștilor. Mergeam în grabă, aproape alergând pe trotuare, dorind să ajung într-un timp eficient la Piața Romană și s-o întâlnesc pe băbuța care vinde haine croșetate din lână naturală. Însă în scurt timp, un imbold interior m-a făcut să mă opresc și să-mi trag răsuflarea pe o bancă oarecare de la periferia unei guri de metrou. Clădirile vechi, veteranele acestei artere principale a capitalei, m-au atras încă de la început, determinându-mă să le caut cu privirea mai atent și să le descopăr înțelesul. Magheru și Bălcescu sunt bulevardele construite pe o durată de aproape 30 de ani, reprezentând apogeul „estetic” și „urbanistic” al perioadei interbelice.
Ședeam acolo, pe banca din miezul aglomerației fremătânde și imaginația îmi servea drept companion într-o călătorie prin capitala de odinioară. O parte din mine își făcea plimbarea de seară pe același bulevard, dar cu 100 de ani în urmă, când zgomotul trăsurilor era amestecat într-o simfonie de automobile negre, întrerupte din când în când de fascinantele tramvaie electrice. Bucureștenii de atunci erau la fel ca noi, oameni simpli cu bucurii și suferințe, cu dorințe și responsabilități, luptând permanent pentru o viață mai liniștită, mai bogată în împliniri sufletești. Când ai sentimentul că te afli alături de ei în spațiul istoric, calci pe urmele lor, trăind pentru o clipă sute de povești omenești. Te oprești și tu alături de ei, pentru închinăciune, la Biserica Enei, frumoasa construcție istorică ( demolată în 1977) sau furat de o conversație interesantă, accepți cu bucurie invitația de a poposi la „Grădinița” sau la ” Podgoria”, unde artiștii mai opresc să servească o cafea turcească și un mezelic ( aperitiv ). Totuși, o premieră de film la cinema ” Scala ” sună la fel de atrăgător!
Dar fiindcă tocmai au trecut Sărbătorile de iarnă, lăsăm bulevardul interbelic în depărtare și ne apropiem de un aspect mai profund, Crăciunul în vechiul regat! Cum sărbătoreau oare locuitorii capitalei? Cât de diferită era atmosfera lor de a noastră?
Fără îndoială, contextul desfășurării sărbătorilor era unul cu precădere simplu și luminos, mai autentic decât în zilele noastre. Perioada Sărbătorilor Sfinte avea darul de a aduce mulțumire tuturor, fiind desfășurate în comunitate și având ca fundament taina creștină. Odată cu apropierea Crăciunului, lumea se mobiliza cu repeziciune pentru a duce la bun sfârșit toate pregătirile destinate praznicului. Bunicii cu nepoții plecau spre piață pentru a alege bradul cel mai frumos, alături de toate decorațiunile necesare: panglici, betele, lumânări ” cofeturi” ambalate colorat ( bomboane fondante și drajeuri). Gazdele vizitau prăvăliile și cumpărau bucate alese: cărnuri, brânzeturi, vinuri, dar cea mai mare responsabilitate se afla în mâinile gospodinelor care ” trebăluiau din vreme înfășuratul sarmalelor, umplutul caltaboșilor, fiertul șuncilor și al limbilor afumate, tocatul și aromatul cârnaților”, după cum povestește scriitorul George Costescu. Copiii erau și ei implicați în pregătiri, dar mai ales se ocupau cu repetițiile de colinde pentru ziua de ” Moș Ajun”, când principala lor misiune era aceea de a vesti Nașterea Domnului. Unii își împodobeau Steaua cu hârtie colorată și lipici din făină, alții meșteșugeau la sorcova de Anul Nou cu aceleași materiale.
„ceinar” din colțul străzii.
” Scenele acestea ale micilor colindători prin viscolul iernei, cu toată simplitatea din decorul în care se desfășurau, sunt poate cele mai frumoase viziuni ale trecutului acela, pentru cei ce au apucat toiul acelor tradiții în înfățișarea Bucureștilor de-atunci!”
În ziua Ajunului, ulițele erau populate de copii înfofoliți cu paltonașe lungi, cu șosete de lână și cizmulițe. Pe capetele lor ședeau nelipsitele cușme din lână de miel, iar brațele colindătorilor erau ocupate cu traistele pline de covrigi, nuci și mere, pe care le primeau de la gazde. Ningea în neștire pe ulițele mahalalelor, zăpada era mare și avea o textură moale la atingere. Copiii se luptau de zor cu grămezile de zăpadă și erau atenți să nu alunece pe drumurile înghețate. Viscolul era puternic pe vremea aceea, dar ei răzbeau eroic, mergând din poartă în poartă cu colinda. Unii oameni ofereau micilor colindători și câte un ban, foarte util pentru a achita o ceașcă de ceai cu scorțișoară la domnul
La Palatul Regal colindele începeau la ora opt seara, iar la cererea Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, se pregătea o masă bogată cu ceaiuri, covrigi, mere, portocale și prăjituri. Mai întâi cânta corul de bărbați al Mitropoliei, Domnița Bălașa și Opera Teatrului Național. Regele și regina ascultau concertul împreună cu principii moștenitori, iar la final împărțeau daruri colindătorilor.
În toată această perioadă cuprinsă între Crăciun și Bobotează, mahalalele orașului erau pline de glasurile copiilor care mergeau cu Steaua: ” Cine primește Steaua, frumoasă și luminoasă?” Clopoțeii acompaniau cântecul lor, iar uneori erau întrerupți de un clarinet care anunța sosirea Vicleimului. Acesta din urmă reprezenta un scenariu infantil care descria Nașterea Domnului: Fecioara Maria, Pruncul Iisus, Dreptul Iosif, îngerii, magii, Irod, toate personajele erau interpretate de grupuri de copii.
Anul Nou nu era nici el trecut cu vederea, aici activitatea celor mici erau plugușorul și sorcova. Uite, așa țineau bucureștenii luna decembrie, tot într-o bucurie!
„Frumoase erau zilele acelea a căror epicentru reprezenta Nașterea Domnului și întreg sensul ei adiacent!” Am rămas cu cuvintele acestea întipărite pe buze în timp ce mă trezeam ușor din reverie…
Din nou, pe bulevardul Magheru! Un domn cu pălărie fuma o țigară lângă mine, iar norul de fum își croia drum exact în direcția nasului meu, suficient cât să mă aducă mai repede în prezent…În prezentul nostru. Complex și simplu totodată!
About Post Author
