ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Se vorbește mult, în ultimii ani, despre cultura europeană, prin care unii încearcă să pună în umbră culturile naționale, inclusiv cultura română. Cultura europeană nu există în sine, fiindcă ea nu este produsul unui popor european și nici al unei limbi europene. Cultura europeană există prin culturile naționale, care exprimă specificul fiecărui popor, în contextul moștenirii comune europene.
Eminescu este european, pentru că exprimă esența spiritului românesc și este cel mai reprezentativ creator român fiindcă s-a încadrat în numitorul comun european.
Eminescu nu a fost declarat prototipul culturii românești de către vreo instanță și nici impus de vreo instituție a statului, ci de viața însăși, de marea personalitate colectivă a poporului român și, prin urmare, el nu poate fi judecat, admonestat ori coborât de pe piedestal prin voința cuiva.
Eminescu exprimă în opera sa, in nuce, întreaga istorie a culturii românești și europene.
Eminescu are versuri clasice precum cele ale lui Horațiu, Vergiliu și Ovidiu. El cântă dragostea galantă și onoarea cavalerilor medievali ca odinioară trubadurii și truverii, el detaliază Evul Mediu al lui Alexandru cel Bun, de la 1400, așa cum făcea Victor Hugo în „Notre Dame de Paris” pentru spațiul francez.
Dar Eminescu anticipează și lumea viitorului, proiectând, prin perceperea vitezei luminii și prin universul ideatic al unei lumi în eternă mișcare, creația culturală și științifică românească înspre ultimul secol al mileniului al II-lea și înspre cel de-al treilea mileniu.
Eminescu, născut la o dată precisă (15 ianuarie 1850) și într-un loc anume (în Țara de Sus a Moldovei), și-a încheiat creația odată cu vârsta christică pământească, dar a fost atins de o aripă de înger și a fost destinat eternității
Complexele noastre sunt legate de amploarea, nu de valoarea creației culte românești, iar amploarea este limitată de mulți factori, inclusiv de bariera lingvistică. Cu toate acestea, este firesc ca noi „locului să ne ținem”, să ne prețuim valorile așa cum sunt ele, să ne cultivăm limba „ca un fagure de miere”, fără ostentație și emfază, așezându-le pe toate în concertul intelectual european.
Academia Română se străduiește de peste un secol și jumătate să creeze cultură, să valorifice creația culturală românească validată din toate timpurile și să pregătească premisele operelor noastre spirituale din viitor, toate acestea integrate în marile curente de valori europene. (Agerpres)
About Post Author
