CHIȘINĂU 19 ian – Sputnik. Aproape două mii de tone de material antiderapant a fost împrăștiat pe drumurile din toată țara. Anunțul a fost făcut de Administrația de Stat a Drumurilor. În această noapte s-au făcut lucrările de întreținere a drumurilor în mai multe zone din țară. Totodată, instituția anunță că toate drumurile sunt practicabile.Drumarii au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului. În procesul tehnologic au fost antrenate: Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare privind echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condiţiile de circulație pe timp de iarnă.
Related Articles
Jeff Bezos a anunțat că începe vânzarea biletelor pentru cei interesați să zboare în spațiu, după prima sa cursă spațială
După ce Jeff Bezos și echipajul lor au revenit din zborul spațial de marți, compania Blue Origin a anunțat că începe vânzarea biletelor. Cei interesați să zboare în spațiu au fost rugați să trimită companiei un e-mail – dar costul biletului nu a fost anunțat. Spre deosebire de Virgin Galactic al lui Richard Branson, Blue […]
SURSE LIDERUL rețelei care a `PRĂDUIT` mediul instituțional românesc și șase membri DUȘI la Tribunal pentru ARESTARE-Alți patru suspecți cercetați în LIBERTATE
Liderul grupării infracționale care a înșelat zeci de companii de stat sau de interes public prin metoda interpunerii unui cont particular pe relația contractuală dintre acestea și alte firme cu care se derulau achiziții, a fost reținut de DIICOT, informează surse judiciare. Acesta împreună cu alți șase membri vor fi prezentați, joi, unui judecător de […]
Participanții la ”Platforma Crimeea” au amenințat Rusia cu noi sancțiuni
CHIȘINĂU, 23 aug – Sputnik. Participanții la summit-ul ”Platforma Crimeea” vor lua în considerare impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei. Acest lucru este menționat în declarația adoptată în urma forumului, publicată de Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, informează RIA Novosti.„Participanții la summit-ul internațional ”Platforma Crimeea” au decis <…> să examineze introducerea în continuare a unor […]