Va apela Romania la Fondul Monetar International? Exista risc de recesiune? Acestea sunt temele despre care se vorbeste in ultimele zile. Ministrul de Finante, Adrian Caciu, neaga insa aceste lucruri.
“Nu exista riscul de a apela la sprijinul FMI si nici riscul de recesiune”, a declarat acesta la prezentarea publica a noilor Programe ale Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii.
Caciu a declarat ca riscul de recesiune, in cazul in care dobanzile si inflatia cresc, se intampla atunci cand dobanzile sunt mult peste inflatie, ceea ce a fost cazul crizei din 2010 cand dobanzile erau la 10% si inflatia la 6%. In prezent, inflatia este peste dobanzi. Cu alte cuvinte, in orice termeni, si bancari, dobanzile sunt considerate real negative. Cursul valutar de astazi este mai mic decat cursul valutar din noiembrie, e adevarat nu cu mult, a precizat ministrul de Finante.
Caciu spune ca exista increderea investitorilor care vor sa finanteze economia si sa o dezvolte. Ministrul de Finante pietele sunt stabile, apetitul investitorilor si pentru titlurile de stat interne, dar si pentru bondurile externe, este foarte ridicat.
Iata declaratia ministrului de Finante:
„Nu exista riscul de a apela la sprijinul FMI si nici riscul de recesiune. Am auzit tot felul de afirmatii. Riscul de recesiune, in cazul in care dobanzile si inflatia cresc, se intampla atunci cand dobanzile sunt mult peste inflatie, ceea ce a fost cazul crizei din 2010 cand dobanzile erau la 10% si inflatia la 6%. In prezent, inflatia este peste dobanzi. Cu alte cuvinte, in orice termeni, si bancari, dobanzile sunt considerate real negative. Cursul valutar de astazi este mai mic decat cursul valutar din noiembrie, e adevarat nu cu mult. Este o situatie grea prin care trece Romania. Nimeni nu a spus si nu a venit la guvernare intr-o exuberanta, ca de acum incolo va fi paradis. Poate ceilalti care au fost la guvernare v-au spus ca e fantastic. Nu, am venit sa stabilizam tara si sa avem finantare. Increderea investitorilor exista si vor sa finanteze economia si vor sa o dezvolte. Ieri, OCDE a facut invitatia oficiala Romaniei de a incepe negocierile de aderare. Deci, suntem intr-o situatie foarte buna, pietele sunt stabile, apetitul investitorilor si pentru titlurile de stat interne, dar si pentru bondurile externe, este foarte ridicat”.
Guvern eficient si decizii rapide
Prezent la eveniment, presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anuntat ca Romania are nevoie de un stat puternic, de un guvern eficient, coerent si cu decizii rapide:
„Romania are nevoie de un stat puternic, dar nu in zona unui stat opresiv. Are nevoie de un stat puternic, eficient, de un guvern eficient, coerent si cu decizii rapide care sa poata tine in perioada urmatoare o balanta in aceasta provocare, in acest dezechilibru intre import si export, in ceea ce priveste tendintele inflatiei. Aceste lucruri nici un guvern din lume, nici un prim ministru, nici un presedinte de Camera sau de Senat nu pot sa le faca fara ajutorul si fara implicarea dumneavoastra, fara niste banci puternice, rezonabile si cu adevarat, cand exista speculatii, cum se intampla in acest moment in zona de energie, statul trebuie sa intervina si sa impoziteze aceste venituri exceptionale si prin intermediul programelor promovate de catre dumneavoastra sa le intoarca catre IMM-uri, catre producatorii romani, ca sa depaseasca aceasta perioada”.
Vulnerabilitati
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a mentionat ca in sectorul agricol, IMM-urile si intreprinderile sunt puse in pericol si vulnerabilizate de mai multi factori la care autoritatile trebuie sa vina cu un raspuns.
“Suntem astazi in fata unor provocari de a raspunde unor riscuri si provocari nemaiintalnite in ultima perioada. Cel putin in sectorul agricol, IMM-urile si intreprinderile sunt puse in pericol si vulnerabilizate de mai multi factori la care noi trebuie sa venim cu un raspuns. Capitalul este unul care va face diferenta intre reusita si esec, mai ales in agricultura. Avem pamantul fertil mostenire de la stramosii nostri si trebuie sa venim cu politici publice coerente care sa integreze materia prima in industria alimentara, in zona de procesare si realizare de produse cu valoare adaugata. Acest lucru nu poate fi facut fara capital, fara politici publice coerente. Un fermier captiv sau o intreprindere captiva nu poate sa se dezvolte asa cum si-ar dori. Discutam de achizitia de terenuri agricole pentru ca este extrem de important ca fermierii nostri sa aiba posibilitatea sa intre intr-o competitivitate a pietei cu cei care reusesc sa se imprumute pe piata de capital externa la dobanzi mult mai mici decat sunt in Romania”.