Colonel (r.) Florin Șinca: DESPRE POLIȚIE, CU SINCERITATE

Nu
există minister și poliție în lumea aia bună, la care ne
raportăm, fără să aibă belele. Și nu se poate face o analiză
responsabilă judecând otova situația, la cald, așa cum fac unii,
în aceste zile, când Poliția Română este hulită din toate
direcțiile și apar deștepții peste tot. Nu lovim în cineva
căzut, ci îl ajutăm să se ridice. Ministerul nu poate trăi
într-un turn de fildeș, nu se poate detașa de situația generală
a țării, el este aidoma statului, atacat din interior taman de cei
chemați să-l întărească. Strategia nu se face de azi pe mâine,
ci calm, așezat, bătrânește.

Coaliția
de acum și partidul și-a pus ministrul. El răspunde. Punct. Păi
să apari după trei ani de funcție, patronând putregaiul, după ce
ți-ai pus nepotul necopt șef de serviciu, să spui că ești
impotent, înseamnă nesimțire și lamentare de babă. Stai acasă
băiatule. Ministrul dă liniile majore ale deciziilor MAI, nu
subordonații, nu Executivul MAI. El e stareț. Dar e? Nu se pricepe
sau nu are bani, iese public, spune și demisionează, nu se
complace. Păi noi avem un ministru priceput la toate, văd.

Liberalii
de ciolan de azi îl confundă pe Vasile Lascăr cu Lascăr Catargiu!
Ăsta e nivelul. Nu-i interesează trecutul, că lumea începe cu ei.
Când vezi ce indivizi au numit partidele în capul MAI, rămâi cu
impresia că toți au avut boală pe acest minister. Un fost ministru
de interne liberal, care avea să ajungă la mititica, atunci când a
văzut că în cartea ,,Miniștrii de interne” are cinci pagini,
iar Ionel Brătianu are patru, a fost scandalizat: meteorica vedetă
voia și mai multă atenție. Ministerul este un moșneag în mare
suferință, cu mai multe boli adunate în timp și ajuns la
neputințele bătrâneții. Și-a făcut nevoile pe el. Problema nu e
musai asta, ci că nici măcar n-are cine să-i schimbe scutecul!
Vizitați palatul MAI și veți vedea că nu are nimic românesc la
pavoazarea generală, este străin de țară, depersonalizat, fără
suflet românesc. Despre alte unități nici nu mai vorbesc, că mă
ia durerea de cap.

Misiunile
polițiștilor au fost deturnate de acești torționari inconștienți
care seamăn vânt și culeg furtună. Bilanțul MAI începe cu
,,respectarea restricțiilor covid” și alte bazaconii. Am
informații că MAI e oală sub presiune acum. Ferească Dumnezeu de
vreun cutremur, nu mai zic de altceva!

Scrie
în autoevaluarea MAI că lipsesc 11 000 de polițiști. E un fleac,
cu academia și școlile de la Câmpina și Cluj-Napoca, ISOP și
Școala Slatina, în trei ani se umple IGPR ochi! Asta dacă ești
ministru, nu glugă de coceni. Păi el zilele trecute anunța mii și
mii de polițiști și pompieri încadrați din sursă externă, acum
văd că dă înapoi. S-a sucit ca hoțul la declarație. Intrarea în
instituție se face strict prin academie sau școală militară.
Punct. Aaa, că ai IT, financiar, chimist, biolog, inginera auto, dar
atât!

Ce
păzește DGPI, ce păzește DGA? Că foștii mei colegi mănâncă
și acum parizer cu pâine și prind hoți, iar în vremea asta alții
chefuiesc cu lăutari în restaurante alese.

Ferească
Dumnezeu de un accident rutier! Dar trebuie văzut fondul problemei,
inacțiunea ca în cazul Bolintin, că în poliție o problemă
nerezolvată azi, mâine e o problemă și mai mare. Cu furt și
impostură intelectuală la nivel înalt, cu numiri politice, cu hoți
în frunte, de unde să ia exemplul ăsta mic, cu tuleie pe față?
Generațiile nu s-au mai sudat, ci s-au antagonizat. S-au asmuțit
una împotriva alteia, iar canibalizarea continuă. Ar trebui să ne
dea de gândit mai ales gessul acela cu piciorul, care nu se va
șterge din istorie. Păi anii trecuți, la un miting doi gabori s-au
pișat pe zidurile bisericii Kretzulescu, de peste drum de minister,
ceea ce nici turcii n-au îndrăznit! Aici s-a ajuns cu selecția, cu
educația, cu instrucția. Culmea! O biserică făcută de tatăl
unui ministru de interne.

Dar
asta e lucrătură mai nouă, de distrugere a MAI și aici suspectez
altă forță chiar de la noi care ,,manevrează” ocult

Peste
puțin timp, la 25 martie, poliția noastră împlinește două
veacuri de când însuși domnitorul Țării Românești i-a dat un
drapel de luptă. Se păstrează și azi, e splendid, galben, cu
icoana Bunei Vestiri pe el.

De
atunci s-au succedat multe generații și nu cred să fi fost vreuna
în care, minți luminate și bărbați de atitudine să nu sufere la
marea întrebare: ,,cum să facem să meargă poliția asta?” Dar
ministerul?

Dacă
până în 1989 societatea românească fusese schilodită,
îmbrobodită și violată repetat de bolșevici, cu bunele și cu
relele epocii, de acum a fost ținută într-o permanentă tranziție
de neocomuniști și supusă la mari cazne de bolnavii ajunși la
butoane. În această societate patrioții, cinstiții și în
general oamenii de bine au rezistat așa cum au putut, cum a dat
Dumnezeu. Poliția noastră nu avea cum să scape valului demolator.

De
voie, ori de nevoie, după 1989 omul în uniformă, omul legii a
făcut trecerea de la milițian și securist, la statutul de
polițist, de la militar la funcționar. Opinia publică i-a cerut
acestuia să fie forțos ca un campion K1, suplu ca un balerin și
deștept ca un academician, frumos ca un manechin și orator ca un
profesor, răbdător ca un bou de jug, cuminte ca un sihastru din
schit, autoritar ca un general, ceas elvețian la punctualitate.
Trebuie să salveze oameni de la foc, de la înec, de la sinucidere,
să închidă drumuri înzăpezite, să oblojească inimi rănite. Nu
ar fi fost complet polițistul român, dar în același timp trebuie
să fie smerit ca un popă, calm ca un chirurg, neprihănit ca Iisus
Mântuitorul, drept ca un judecător, credincios ca un câine,
minunat în toate, magistrat în stradă, moașă comunală, bun la
diverse, uitând că el trebuie să fie simplu și atât de
cuprinzător: polițist.

Ca
un fachir, bietul polițist, îndeosebi cel din talpa poliției, cel
vizibil pentru cetățean (pază și dezordine, rutieră-ajutor de
semafor, transporturi, posturi comunale), a făcut echilibristică
între realitatea din teren și cifrele din bilanț, între abuzul
șefului și lipsa legii, între pretenția cetățeanului și
toanele politicianului, între minciunile ministrului și promisiunea
CNP-ului și a sindicatului, între neghiobia… dar mai bine nu mai
zic.

Școala
de poliție nu l-a învățat meandrele concretului – și n-avea
cum, că în fostele școli militare profesorașii au puțin peste 25
de ani și n-are cine să-i școlească pe ei înșiși – polițiștilor vechi li s-a dat darul otrăvit (compensatorii și
pensii, să plece). Pe cel cu școală în poliție l-a amestecat cu
cel încadrat direct, al doilea fiind mai avantajat. Au fost scoși
de tineri dintr-o profesie a dracului de grea, în care ca să ajungi
să-i prinzi pe ăia de fură, e musai să furi mai întâi tu
meserie.

Pe
alocuri, i-au pus comandanți angajați direct, de diverse boiele
politice, mulți fără autoritate, unii fragezi la minte, subțiri
la experiență, fără prestigiu în rândul subordonaților, care
n-au ținut la tăvăleală. Ei au înseilat ,,strategii’’ pe
termen lung, adică de azi pe mâine. I-au executat comandanții,
pentru ca trupa să ia aminte, că noi v-am făcut, noi vă omorâm.

După
ce-au fost pe cai mari, mulți șefi pleacă și acum siliți, se
declară scârbiți, înjurând al dracului sistem care nu i-a
prețuit, ci doar i-a folosit. Iar pe unii tare i-a mai ramolit. S-a
vrut să se distrugă ca în Evul Mediu, să nu stea piatră pe
piatră. N-a mai fost timp de ,,mărunțișuri’’ omenești, de
prețuit siguranța aproapelui, a semenului lipsit de apărare în
fața pericolului, pe care polițistul care e polițist o are în
vedere toată cariera. Uneori n-a mai fost vreme și loc de apreciat
oamenii, de clădit așezat, ani la rândul, temeinic, așa ca în
vremea bunicilor. Diavolul schimbării cu orice preț nu ne-a slăbit
o clipă. Ne-au fugit oamenii buni la pensie și n-au primit măcar o
strângere caldă de mână… Rușinos.

Nu-i
mai puțin adevărat că, de multe ori, văzând promovările și
numirile din ministerul întreg și poliție și arestările DNA,
colegii mei se întrebau ce au ăștia marii cu noi, li s-a pus pata
aia neagră și vor cu tot dinadinsul să ne distrugă. De multe ori,
răul nu de la ăla micu a venit, ci peștele de la cap s-a împuțit.

Homo
homini lupus est. Dezbinarea e la ea acasă, mai ales în ceea ce
privește ofițerii, știut fiind că intelectualii sunt orgolioși
și se înțeleg cu anevoie. Sunt cinci mari profile/piloni de
activitate ale poliției și fiecare se războiește cu fiecare. Cel
de la resurse umane are boală pe sporurile celui de la mascați,
circulistul pe psiholog că l-a făcut pedofil, boacterul visează să
fie civil ca cel de la filaj, șoferul ar putea oricând să dea
tresele jos și să fie comisar-șef, agentul e contra ofițerului,
bărbatul contra femeii, femeia susține că poate fi bărbată, iar
dacă te uiți un pic galeș la o colegă riști să-ți facă raport
de hărțuire sexuală… Generalizarea e o tâmpenie și nu-i mai
puțin adevărat că am dat peste polițiști tălpași care aveau
toate relele cu ei, cum am întâlnit agenți ce puteau fi ofițeri,
dar am mai găsit și manageri de genul lasă-mă să te las… Dacă
le-ai da o firmă prosperă, le-ar lua cel mult o săptămână s-o
ducă la faliment sigur!

Nu
s-a respectat ghidul carierei, unii au sărit peste etape
obligatorii, s-au adoptat măsuri provizorii, unii s-au orientat spre
misiuni externe, cei buni au migrat către magistratură, cei
oportuniști spre puterea politică, unii au făcut simbioză cu
hoții, alții au socotit poliția o altă cale de căpătuire. Astea
au fost excepții. Cam acestea au fost dușmanii din interior, pentru
că e știut: încă din antichitate templele s-au prăbușit și din
pricina uneltelor din interior. Peste tot și toate, marea masă de
polițiști care și-au îndeplinit admirabil misiunea aleasă.

Iată
însă că atacurile au venit și dinspre ,,opinia publică’’,
iar încrederea s-a tot erodat. Un dobitoc întreținut de părinți,
ploșniță vegetativă trăită în cluburi de fițe, care nu știe
ce e aia muncă și n-a plătit o taxă în viața lui, urlă la tv
către un polițist ,,Băăă tablagiule, ești plătit din banii
mei!’’. Pe internet, unul făcut pe același calapod, eventual cu
o ,,coadă’’ mare de zile de bulău de executat, nu își dă cu
presupusul despre poliție, ci are păreri fixe și ,,obiective’’,
musai proaste, deși n-a fost la locul unui incident cu poliția. A
citit el pe feisbuc. E democrație originală și la comentarii pe
internet anormalul e normal, căcatul privit dintr-un anumit unghi e
rahat frumos mirositor, cel ce studiază în bibliotecă e egal că
ăla școlit la tv, neomarxistul lovește în creștin, gușatul
dobitoc stă alături cu cel deștept, e musai fudul și se socotește
îndreptățit să înjure. La radio, la tv, pe stradă, pe net, noua
societate globalist-comunistă ce ni se bagă pe gât l-a învățat
pe cretin că e egal deșteptul, că doar are tot un cap, o pulă și
la urne are tot un vot.

Dacă
e aranjat, de ce polițistul nu e hârșâit de muncă, ăsta n-are
cum să prindă hoți. Dacă e șleampăt, de ce-i lasă așa pe
străzi?

De
ce i-a dat un pumn lui Boureanu? – Nu i-a dat? Trebuia ca organul
să fie intransigent în aplicarea legii și să-l pocnească între
felinare pe bou.

Dacă
e solid, e gras ca un porc, trăiește bine pe banii și din sudoarea
poporului – Dacă e slab, nu-mi inspiră încredere, păi n-are
prestanță, pe ăsta îl ia hoțul în brațe și fuge cu el…

E
plătit să fie 24 din 24 gata la datorie. Dar uite că ia o căciulă
de bani, eu muncesc la privat pe un căcat de bani, a dracului viață
la patron!

Dacă
e tânăr, e un copil, n-are experiență – dacă e bătrân, e
boșorog, depășit, senil, trece-l pe linie moartă, la cimitirul
elefanților cu el.

Dacă
e bine făcut, uite ai dracului, așa îi bagă în poliție, să
înalt, frumos și prost – dacă e mic, slim fit, n-are cum să te
apere ăsta de hoți în vecii vecilor.

A
făcut cursuri în poliție să stea numai plecat prin școli, are
diplome FBI, când dracu a mai muncit? – n-a făcut, păi n-are
școală, nu e dus la biserică, nu e pregătit, i-a plăcut școala
ca la măgar fuga.

„Timpul
nu ajută decât pe cei care cred.’’

Constantin
Rădulescu Motru

Dragul
meu tânăr polițist,

Istoria
nu e deloc bășcălie. În orice caz, dacă nu o iei în seamă,
face ea mișto de tine. Sau, cum a zis deținutul politic Noica, după
ce bolșevicii l-au băgat în temniță, istoria a făcut pipi pe
mine, fac și eu…

Când
am fost poftit să le vorbesc tinerilor abia încadrați, studenților
de la academie și elevilor de la școlile de poliție, despre
istoria poliției, despre elita noastră și cam cu ce se mănâncă
meseria asta, atât cât mă țin baierele minții și bruma de
experiență, am făcut-o abrupt, cu sinceritate, că așa am învățat
de la academicienii Berindei, Constantiniu și Giurescu. Întotdeauna
le arăt ce istorie frumoasă avem, ce puternici suntem pe picioare
și de-aia suntem atacați. Tocmai de asta, când le vorbeam la DGA, am fost ținta unei muieri negre în cerul gurii ce ține la răsărit
în loc de icoana lui Hristos tabloul cu Soros.

Așa
că, în primul rând îi spun tânărului polițist că e musai să
fie mândru că a ales această profesie a nobilei uniforme, care
vine într-o frumoasă atingere cu învățătura creștină. Că
fără patriotism și Dumnezeu, pentru mine ești doar un batal.
Ficus. Ușă. Tufă. N-am ce să discut cu tine.

Belește
ochii, tinere! Ați intrat mulți în poliție, dar nu e obligatoriu
să ieșiți toți.

Polițistul
e polițist tot timpul. Lucrează la foc continuu. La poliție e ca
la magazinele Non Stop. Nu mai ești polițist decât atunci când
sunt câțiva în jurul tău, ținând de o colivă, ai pantofi de
unică folosință, vată în nas și taica popa îți dă cu tămâie
la creștet glăsuind ,,Veșnica lui pomenire! Amin!’’

Un
polițist nu se poate deghiza în polițist. Ori ești, ori nu ești
polițist.

Curajul
e obligatoriu. Ca polițist de operativ nu porți cu tine în buzunar
teșcălăul de bani, porți cu tine testamentul.

Vezi
că poliția nu-ți face asigurare de viață. Singura care te
asigură să nu dai colțul, tot din banii tăi, e cămătarul legal,
banca. Sigur ai avut tu grijă să ai cel puțin un împrumut.

Abia
ai venit în poliție și deja ai o bilă grea de picior. Se numește
Garcea. De ani de zile tocim la ea. Unii tocim, alții adăugăm. Nu
cred că în alte poliții din lumea largă e altfel.

Hoțul
are mereu inițiativă. Tu dacă ești încremenit în proiect și
ești prost, ești terminat și duci și poliția în jos.

Pentru
unii – e adevărat foarte puțini – poliția fără avantaje e
ca nunta fără lăutari. Silește-te să nu fii din ăia!

Ai
venit să faci ceafa groasă? N-o s-o faci băiatule. O să faci
ulcer sau cancer.

Vrei
să fii pițiponc sau pitzi, slim fit, cu pătrățele în loc de
burtă? Ia-ți gândul! N-ai să vezi broscuțe iarna. Munca de
poliție e așa croită, că te cocoșează, îți umflă ficatul, te
chelește, faci burtă, te lasă nevasta, te cerți cu soacra, îți
bați fără motiv amanta, îți lași baltă copiii…

Poliția
nu e așa, aflare în treabă. Îi mai spun tânărului meu coleg că
poliția e clădită pe suflete mari, pe dăruire și pasiune
profesională, pe conștiințe înalte și spirit justițiar, pe
iubirea semenului și dragoste de țară, pe cei cu inimă mare și
cu credință tare în triumful adevărului și al legalității.
Când vei fi necăjit în carieră, ia aminte polițistule la
profesioniști, nu la oaia rătăcită. Caută regula, iar nu bietele
excepții.

Nu
pierde din vedere niciodată bucuria și obligația de a fi cinstit.
Fără verticalitate morală ești o cârpă. Fără muncă,
perseverență și ambiție îți irosești vremea. Nu-ți place
munca asta? Poate te reținem… Caută-ți vocația! Du-te la
căpșuni în Spania!

Fără
implicare nu vei fi în veci polițist, ci doar purtător de
legitimație de poliție. Sunt destui în minister și poliție. Fără
cinste, ai rostit de formă un jurământ.

Fără
loialitate față de poliție, ești manechin doar. De fapt ești
infractor, că ai îmbrăcat ilegal o uniformă. Fără iubire de
patrie, ești român doar cu numele.

Ca
polițist e ca și cum ai fi permanent în curul gol pe o scenă.
Scena ta e strada prăfuită și boscheții. Lasă dracului pilele,
că n-o să stea mereu cu tine! Până la urmă nu poți minți la
infinit și o să vadă lumea cât ești de prost. Nu arde etapele!
Realitatea crudă se va întoarce împotriva ta.

Fă
carte temeinic! Nu doar o spoială, că se zgârie și iese splendida
prostie la lumină. Te faci de râs, dar asta n-ar fi grav, dar îi
mai faci și pe ceilalți. Cartea e singura care te luminează, că o
poliție fără elită e doar o turmă fără cioban. Fură meseria
de poliție de la o curvă bătrână. Nu contează că îi iese păr
din nas ca la focă și că nu se dă cu ,,Invictus’’.

Nu
uita esențialul: tu trebuie să fii mai pregătit, mai cinstit și
mai loial instituției decât ,,dinozaurii’’ pe care vrei să îi
înlocuiești fuga-fuguța. Nu doar să vrei. Nu doar să fii
carierist, cotist. Nu doar tânăr, că tinerețea e o sabie cu două
tăișuri. Marile civilizații ale lumii au rezistat vremii și au
înflorit în măsura în care generațiile s-au respectat, s-au
completat, nu s-au războit.

Să
servești această patrie și această profesie. Dacă militarul se
pregătește pentru o eventualitate, războiul, polițistul din
operativ luptă în linia întâi. El e setat să moară sau să
izbândească. Tertium non datur!

Nu-ți
trăda arma, că ar însemna să-ți lași măicuța bătrână
pentru alta, tunată, cu țâțe noi, cu pielea mai întinsă, mai
sulemenită. Măcar o zi din săptămâna asta scurtă, vino
fluierând la muncă! E musai să ai măcar o țâră de pasiune
pentru poliție, iar munca nu va mai fi o povară.

Poliția
e o profesiune de vocație. Nu tu ai ales această profesie, ci ea
te-a ales pe tine. Ești tânăr și în putere, dar nu-ți uita
camarazii. Lumea nu începe cu tine, că tu vii după alții, că
avem un trecut cu polițiști însurați cu o nevastă ce se cheamă
,,Poliția’’. Că așa e poliția, de genul feminin. Ai un trecut
cu martiri și cu eroi jertfiți în lupta cu pungașii.

Ai
un trecut cu polițiști uriași. Cu Oameni.

Ai
cea mai frumoasă profesie din lume, polițistule!

„Nemurirea
oamenilor s-ar stinge dacă n-am avea în cuget lucrurile trecute.’’

Miron
Costin, sec. al XVII-lea

Nu
există prezent și viitor fără trecut. Nu suntem generație
spontanee.

Am
văzut cât de dăunătoare și de proastă este acea tâmpenie
,,nimeni nu e de neînlocuit’’. Pentru că nicio instituțiune a
țării acesteia nu se poate plămădi decât prin oameni și pentru
oameni, cei care o conduc, cei ce execută, alcătuind Echipa,
Oastea, MAI.

Unii
care au păpat șpăguța și s-au aranjat, mă vor blestema, vor
face spume la gură, mă vor amenința, cum au mai făcut-o.

Să
vedem partea plină a paharului, că în istorie rămân liniile
majore de evoluție a poliției, nu faptul divers, nu trântorii, nu
piedicile, nu necinstea, ori politicul.

Uneori
în poliție s-a dat foc la cojoc pentru un păduche. S-au comis
abuzuri și chiar infracțiuni în numele poliției. Ce facem,
condamnăm profesia? E ca și cum după un incendiu sau inundație
ne-am răzbuna pe apă și pe foc, elemente vitale în viața
noastră. Polițiștii vechi nu trebuie judecați după sistemul
actual de dotare logistică și de valori. E ca și cum ai zice că
savantul Henri Coandă era inferior manelistului Nae de la Piața
Amzei, pentru că nu știa să navigheze pe net.

E
plină poliția de defetiști. Nu vreau să mă înscriu în corul
lor. Mi-e foarte greu să aștern pe hârtie – biata de ea, suportă
orice – cuvinte care insultă poliția, pentru că voi semăna
deznădejde în rândul tinerilor. Ar fi ca și cum ai spune să
murim ca proștii de bună voie, de vreme ce oricum moartea ne va
lua.

Vreau
să văd DGA și DGPI făcând curățenie în bătătura MAI. Și
mai vreau să ia aminte la ceea ce scriu nu ăia meteorici în
poliție, că ei nu reprezintă nimic, ci cei statornici. Mă adresez
colegilor care, dacă ar fi puși a doua oară, tot polițiști ar
alege să devină. Ceilalți nu mă interesează.

N-aș
vrea să fiu ca vaca aia de la care mulgi o căldare de lapte și la
sfârșit dă cu piciorul și o varsă, pentru că poliția e
construită de profesioniști, nu de politruci. Anii de poliție,
parcursul carierei și etatea îmi dau dreptul să zic adevărul cu
asprime. Însă credința creștină și loialitatea mă împiedică
să îmi judec semenul și branșa și să fiu obiectiv până la
capăt.

Cu
cartea am făcut echilibristică pe sârmă. Am fost între acel
,,Domnule comisar, cum de am avut polițiști vânduți care au făcut
avere în poliție și nu i-a întrebat nimeni de sănătate’’,
întrebarea unui absolvent de academie, prezent la cursurile DGA și
,,inimile de martiri care se ascund sub uniforma polițiștilor
români’’, cum a zis învățătorul nostru, Dănuț Puric.

Ar
fi nedrept să rămână în mentalul colectiv doar micile episoade
urâte.

Poliția
noastră e grea de istorie.

Cazierul
sufletului

„Verdictul,
domnilor jurați, a putut spăla pe învinuit; dar nu ca apa
botezului, de orice păcate, ci doar cum spală apele mării
hoiturile pe care le aruncă pe țărm!’’

Al. Djuvara,
jurist, sfârșitul sec. al XIX-lea

Văd
oile grase și lăptoase ale poliției, dar printre ele mai e câte-o
oaie cu gălbează. Într-un pahar de apă cristalină e suficientă
o picătură de mizerie s-o strici pe toată.

Au
trecut 30 de ani.

Prea
mulți manageri care se luptă cu analiza SWOT ca porcul cu
dovleacul, dar i-a făcut mămica lor direct în minister, ori unde e
aerul rarefiat în poliție. Au ars etapele, s-au născut șefi și
deși se dau polițiști, au văzut hoți doar la știrile tv. Ei se
spală pe mâini ca Pilat din Pont, că au găsit shortcut-uri. Dă-i
dracu pe ceilalți, e proști, vorba lui Moromete.

Prea
mulți jupâni apar pe siteuri și în fotografiile din revistele
ministerului sprijiniți în pix, dar dacă-i pui să scrie îi ia
brusc cu leșin…

Unii
au chiar și icoane bătute în cuie pe pereți, dar în ei au mai
mult din cele lumești și diavolești.

Cam
prea des oamenii legii au dat ajutor oamenilor fărădelegii.

Prea
rapid suie unii în fotolii de mătase.

Prea
devreme se schimbă comandanți și unități. Face parte din
masterplanul distrugerii României. Poate că nu trebuie să rămână
piatră pe piatră…

Unii
chestori sunt făcuți la apelul bocancilor. Șefi scoși din joben,
intrigi de culise, slugi la politicieni, puși pe căprării, pe
județe, pe primării, pe boiele politice, pe șorțulețe
masonice…

Prea
mulți polițiști ieșiți cam devreme din sistem ajung epave umane,
alcooliști și tebeciști.

Cam
prea multe dinastii în MAI, că în minister e interzis sexul; ar fi
incest.

Avem
și băgători în seamă: iesmeni, bonjuriști, feisbuciști, dandy,
spilcuiți, filfizoni, pizdificați, pițiponci, abonați la sală.
Singura lor realizare de căpătâi e că se privesc admirativ în
oglinda toaletei, își aranjează ploile, bărbile și frezele și
își dau unghiile cu lac, în așteptarea ciclului menstrual.

Prea
mulți manageri au plecat cu tinicheaua de coadă și după ei a
rămas potopul…

Prea
mulți chestori ajunși consilieri la Cotroceni sau la Parlament,
care nu știu nici măcar câte strofe are imnul național și care e
deviza poliției. Ar fi trebuit să fie scutul țării, dar țara a
fost sat fără câini și cu ei acolo și cu generalii din servicii
secrete, România a fost vândută la bucată, pas cu pas.

Simple
clișee?

Sunt
mulți în poliție cu cazierul judiciar curat, dar de cazierul
sufletului nu s-au întrebat.

A
dracului imagine

Toată
lumea e cu imaginea poliției în gură. Și în vreme ce unii se
luptă s-o îmbunătățească, alții o sabotează la greu. De fapt,
eu nu sunt de acord cu acest termen, imaginea e spoiala, minciuna, e
ce vinzi lumii, ce vrei să arăți, într-o branșă în care noi ar
trebui să vorbim despre prestigiu. Ăsta se dobândește anevoie și
se pierde tare iute. Iar încrederea se construiește în timp.

Fost
șef al poliției și jupân în mai multe comitete și comiții,
ditamai măgădăul, general de poliție în rezervă, nu simte nicio
apăsare morală să devină avocat și să apere șefi de clanuri
interlope. Lumea îl știe de polițist, nu de avocat. Și iar am mai
ciobit din prestigiu. Un agent își execută nevasta la coaforul
unde muncea și e perceput de mass-media ca polițist operativ, deși
el era doar șofer la Policlinica MAI.

Gângav
și avansat pentru merite închipuite, un chestor se face de râs,
neștiind să lege două vorbe. Comentariile de pe net ar face să
roșească de jenă și un criminal în serie. Când ești prost, mai
bine taci din gură, stai în banca ta. Și iar am mai ciobit din
,,imagine’’.

Promovat
ca un geniu al poliției, un adjunct de la Capitală dă bir cu
fugiții la prima pedeapsă, venită ca urmare a incompetenței sale,
gestul arătând cam câtă loialitate îl lega de poliție. Vă dați
seama în caz de război, de moarte, cu câți am rămâne dacă toți
ar fi la fel?

Un
flăcău de 28 de ani e făcut adjunct de inspector-șef deși abia a
adunat câțiva ani din pojghița de vechime, pe care nici măcar
nu-i are în poliție. Se va califica la locul de muncă. Și iar am
mai pierdut din prestigiu. Al dracului internet, ce bine era fără
el, că nu mai știa lumea de mizerii politice!

Unul
a fost adus cu dedicație în fruntea unui inspectorat, ținut din
împuternicire în împuternicire și dacă va urma traiectul tatălui
său, va ajunge chestor în minister. Ce calități are? Este
descurcăreț. Păi el este fiul tatălui său.

Se
încaieră tefeliștii cu roșcații, galbenii politici, portocaliii
îngălbeniți cu cei roșii, ăștia din urmă împărțiți pe
găști. Partidul îl urcă, partidul îl dă jos. Poliția rămâne
sedusă și abandonată.

Un
fost rector al academiei, fost inspector șef, rânjește satisfăcut
la tv că justiția i-a dat cu suspendare, nu cu executare. Bizonul
nu realizează că răul a rămas. E povară pentru poliție. Și iar
am mai știrbit din prestigiu.

Altul
e pe cai mari, ,,știe tot satul, dar nu știe bărbatul’’, a
aflat toată lumea că e pus de partidul la putere, cu promisiunea că
îi va gâdila orgoliul cu prima stea de chestor, iar el va închide
ochii la unele fărădelegi din județ.

Când
au luat în cătușe vreo 20 de la permise, au lovit și în bugetul
femeilor, că li se tăiase finanțarea necinstită, bieții de ei
doar își completaseră salariul mic, nu ca rechinii ăia mari…
Țipau muierile lor în prime time, se rățoiau ca pirandele ,,ce-au
făcut bă ai noștri, au omorât pe cineva?’’ Păi n-au omorât
pe nimeni fă, dar au fost pe-aproape… Ți-aș zice-o pe aia cu
polițistul care a dat permis unui analfabet descurcăreț și peste
5 ani ăsta a dat cu mașina peste băiatul polițistului și l-a
omorât. Dar nu cred că ești capabilă să pricepi grozăvia.

Venit
coate goale, mațe fripte, un șef de poliție orășenească are
firmă pe numele cumnatului, vile, mașini, biet bugetar care
trăiește pe picior mare. Cine-l oprește? Pe hoț, frica de glonț.
Pe gabor, frica de beci.

Unul
numit Apud se face de râs cu teza de doctorat plagiată, fără a
cunoaște lucruri elementare, de pildă să citeze corect, ceea ce ar
fi trebuit să învețe încă din studenție.

Un
șef de post burtă verde se declară cu de la sine putere ministru
de interne, taie și spânzură în comuna în care ar trebui să fie
alături de oameni.

Unul
adus de la castraveții verzi ai apărării a trăit minunea cu anul
și gradul. A părăsit ministerul cu trei stele de chestor care i se
odihnesc pe epolet. El declară în zeflemea că cel mai înalt grad
din poliție a însemnat ,,doar vreo doi poli la soldă’’.

Un
general ieșit la pensie era cu curul în două luntre, trăia dilema
măgarului lui Buridan. El că dorea să cumuleze pensia cu salariul.
O nimica toată.

Un
lider de sindicat arată numai mizeria din instituție, generalizând
nepermis, opinia publică de pe net înjură sindicatele și le bagă
pe toate într-o oală.

Se
schimbă partidul, se schimbă aparatul central al MAI, șeful
poliției, șefii de inspectorate, șefii… Sprijinit de proptele
politice, un secretar de stat a bătut toate recordurile
carierismului.

Pedofilul
a devenit aproape sinonim cu polițistul… Și iar am mai ciobit din
prestigiu.

La
două zile de la pensionarea care-i va aduce lunar 100 de milioane în
buzunare, un director mare polițist de paradă, își face pagină
de Facebook, îl apucă vitejia și insultă poliția, spunând că
el vreme de douăj’ dă ani a fost într-un sistem mizerabil! N-a
găsit unul să-i dea un cap în gură, că dacă el a servit un
sistem mizerabil, cum susține, el însuși e un bagabont mizerabil.

Doi
polițiști din sindicat s-au pișat pe zidurile bisericii
Kretzulescu, culmea, făcută de tatăl unui ministru de interne. Un
alt polițist lovește un copil pe trecerea de pietoni și într-un
ultim gest care arată dezumanizarea societății și breslei, îi
întoarce trupul în agonie cu piciorul.

De
multe ori, omului de rând i s-au arătat extremele. Sunt acestea
liniile care definesc Poliția Română? Categoric NU.

Între
zaț și caimac s-a aflat întotdeauna polițistul care și-a făcut
datoria.

Prostul
țâfnos și pilosul fudul

Păpușarii,
bandiții din politică fac pe dracu în patru să țină poliția
sub control, să o șubrezească, să o împăneze cu șantajabili,
cu pseudolideri compromiși, slabi, cu oameni fără patriotism, să
se simtă ei mari. Schimbă șefii mai des ca pe izmene, îi amestecă
cum amesteci șobolanii în sac, să-i zăpăcești.

Știu
că poliția s-a făcut de cei ce au clădit, nu de cei ce-au
dărâmat. De când e lumea și pământul, ban la ban, păduche la
păduche și prost la prost trage. Tună și-i adună. Un manager
incompetent aduce lângă el unul și mai slab, pentru a nu-i fi
eclipsată bruma de știință, de experiență și de personalitate.

Cei
mai mulți șefuți n-au înțeles MAI și mulți dintre cei care au
dezonorat haina statului, nu au priceput imensul rău pe care l-au
făcut pe termen lung instituției și în definitiv Țării
Românești.

Am
trăit și vremuri când încă mai erau oameni în sistem care
țineau la trecut, încă nu întâlneai pe holurile ministerului și
ale poliției funcționarul blazat, venit doar pentru bani,
autosuficiența întruchipată, indiferanța afișată, prostul
țâfnos și pilosul fudul care avea pretenția năroadă că istoria
lumii începe fix în clipa în care toate planetele s-au aliniat și
l-a fătat mă-sa pe el.

Ferească
Dumnezeu de burghezia comunistă! Sunt mari în scaun, au puterea,
taie și spânzură, țin nasul pe sus, nu te apropii de ei, le
mănâncă unii din palmă, au mașină, vilă cu piscină, nu le
atingi cu prăjina la nas… În realitate, dorm în bocanci. Iute
mai vine vremea scadenței. Îi apucă regretul, scârba și
nostalgia când sunt dați jos. Rapid urcă, rapid coboară. Ajung
ramoliți, nebăgați în seamă, spășiți, uitați, înjosiți,
depresivi…

M-am
întrebat mereu dacă au avut așa, măcar o strângere de inimă,
nulitățile și infractorii care au suit semețiți treptele de
marmură de la palatul MAI și au văzut ce uriași se află în
,,Galeria miniștrilor de interne’’?!

MAI
e mai rău ca înainte de 1989, o clădire mirosind încă a tortură
și a comunism, unde, dacă s-ar da cu aghiasmă ar sfârîi ca pe
plită fierbinte, un sediu cu vânători de grade și funcții, cu
veleitari și carieriști, cu îmbuibați și cu ploaia de stele, cu
sclavi ai politicienilor ascunși în frumoasa haină de poliție, cu
demnitari fără demnitate și miniștrii de interne clienți ai DNA.

Multe
am pierdut ca instituție. Ne mai păstrăm ceva: nădejdea.

Că
în MAI eu n-am cunoscut eroi post mortem, dar am cunoscut eroi în
viață.

Doamne
ajută!