Oamenii sunt nevoiți să suporte mirosul greu care provine de la ea, iar mai nou nu mai pot consuma nici apa din fântâni, pentru că levigatul ajunge în apele subterane. Deși arendașul terenului pe care este amplasată rampa de gunoi spune că are toate actele în regulă pentru a desfășura această activitate, localnicii afirmă că lotul de pământ este destinat exclusiv lucrărilor agricole și nu poate fi folosit pentru depozitarea deșeurilor.Problema a început încă în anul 2013, când primăria Boșcana a dat în arendă unui agent economic pământul pe care este amplasată acum gunoiștea. Terenul are destinație agricolă și nu putea fi folosit pentru depozitarea deșeurilor. Cu toate acestea, în 2019 arendașul a obținut o autorizație de la Agenția de Mediu pentru a transforma terenul agricol în gunoiște.Primarul comunei Budești, Nina Costiuc, atenționează că groapa de gunoi trebuie conservată în cel mai scurt timp posibil, pentru că un dezastru ecologic stă să izbucnească.Oameni care locuiesc în apropiere sunt în culmea disperării.Localnicii spun că cel mai greu este când gunoiștea arde, deoarece fumul dens cuprinde întreg satul. Alteori apare mirosul înțepător, care provine de la deșeurile păstrate inadecvat pe dealul din apropierea satului.Lilian Pereu a cumpărat anul trecut peste 72 de hectare de pământ pentru a cultiva produse ecologice. Însă levigatul de la gunoiște se scurge direct în sol și poate compromite calitatea roadei.Bărbatul spune că gunoiștea ar trebui să funcționeze până cel târziu la ora 20:00. Totuși camioanele încărcate cu deșeuri vin și noaptea, iar dacă groapa este închisă ei, gunoiul este aruncat pe terenul lui. Un drum de acces spre lotul de pământ al agentului economic a fost blocat de un morman de gunoi.Primăriile localităților Budești, Cruzești, Tohatin și Vadul lui Vodă au sesizat Ministerul Mediului, dar instituția a redirecționat demersul către Agenția de Mediu. Ulterior sesizarea a ajuns la Inspectoratul pentru Protecția Mediului, care urmează să o examineze și să ofere un răspuns.Bărbatul care gestionează gunoiștea a refuzat să discute cu echipa Sputnik Moldova în fața camerei de luat vederi, dar a precizat că are autorizație emisă de Agenția Mediului valabilă până în 2024 și nu înțelege pretențiile localnicilor de a conserva gunoiștea.Primarul din Budești a mai declarat că agentul economic nu are grijă ca gunoiul să fie compactat, iar acest lucru afectează foarte mult mediul înconjurător. Arendașul a fost amendat de mai multe ori.Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a solicitat acum câteva săptămâni de la autoritățile centrale de resort: Ministerul Mediului, Agenția Națională de Mediu și Inspectoratul pentru Protecția Mediului, să sisteze activitatea depozitului de deșeuri de la Boșcana, care nu corespunde normelor ecologice.
Related Articles
Ultima oră: Percheziții matinale acasă la un fost șef al ASP
CHIȘINĂU, 17 nov – Sputnik. Serviciul de Informații și Securitate anunță că în acest clipe, angajații SIS, împreună cu procurorii PCCOCS, desfășoară percheziții acasă la fost șef al Agenției Servicii Publice, Serghei Răilean. Astfel, Răilean este bănuit de comiterea mai multor infracțiuni legate de abuz și depășire a atribuțiilor de serviciu, admise în perioada conducerii […]
BOMBĂ! SUA și Marea Britanie au încheiat un ”acord de confidențialitate reciprocă” privind reacțiile adverse ale vaccinului anticovid
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută! În zilele premergătoare aprobării de către FDA a vaccinului COVID-19 de la Pfizer, oficialii din domeniul sănătății din SUA […]
Baricada pentru Libertate, ACUM în Piața Universității. NU PLECĂM, STRADA OCUPĂM! NU VREM PAȘAPORT! JOS, ARAFAT și IOHANNIS! Proteste anti-vaccinare obligatorie au loc și în țară: Clujul a ieșit în stradă. VIDEO ÎN DIRECT
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Protestele împotriva certificatelor Covid și a vaccinării obligatorii continuă sâmbătă în toată țara. La ora 18 la București se […]