9 februarie: Sfântul Mucenic Nichifor

„Spuneti-mi, in ce staruiau primii crestini? Ati vazut, „in invatatura Apostolilor, in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni”. Asta era treaba lor. Si inca mai spune ceva autorul Faptelor Sfintilor Apostoli:

„Sufletul si inima multimii celor ce au crezut erau una. Si nimeni nu zicea ca ceva este al sau, ci toate le erau de obste”.

Asta este viata crestina. S-o traim si toate celelalte probleme se vor dezlega de la sine la momentul potrivit. Eu nu zic ca nu ne pasc niste primejdii, o spun parintii in care avem incredere, caci stim ca prin ei a vorbit Duhul Sfant, oameni induhovniciti. Nu spun ca nu ne pasc niste primejdii, dar cred ca discutiile acestea de multe ori sunt vatamatoare, ne dezbina. Nu vedeti ca ne dezbina? De foarte multe ori ne dezbina, ne judecam unii pe altii, fiecare tine la dreptatea lui si are impresia ca toti ceilalti sunt in ratacire si in apostazie. Noi, intre noi, frati, ne dezbinam. Unde mai este unitatea duhului? Unde se mai pastreaza unitatea duhului intru legatura pacii?

Deci problema este una launtrica. Sfantul Apostol Pavel spune undeva, sper sa citez cat mai exact ce spune el. Spune: „Incercati-va pe voi insiva, cercetati-va daca sunteti in credinta. Oare nu va cunoasteti voi pe voi insiva ca Hristos Iisus este intru voi? Ci afara numai daca nu sunteti netrebnici”. Deci asta este problema noastra. Daca il avem pe Hristos salasluit in noi, ne mai putem teme de ceva? Ne mai putem teme de ceva? Nu vom sti singuri cand va veni momentul acela cand fiecare va fi pus in fata situatiei, sa se lepede sau sa nu se lepede de Hristos. Nu va sti fiecare ca va veni momentul acela? Adica tu sa pierzi Harul Sfantului Duh si sa nu stii sa l-ai pierdut? Daca punem asa problema, inseamna ca noi nu avem clar constiinta ce este viata crestina.

Ca scopul nostru asta este: dobandirea Harului Sfantului Duh. Cine pune intrebari legate de problema asta, ar trebui sa se intrebe el pe el insusi mai intai: ‘Ce este in inima mea? Am agonisit acolo Harul?’ Ca daca nu l-am agonisit, pot sa-mi pun eu mii de probleme si sa primesc mii de raspunsuri, ca atunci cand se va ivi situatia sa ma lepad de Hristos, tot mai voi lepada de El. Pot sa stiu bine ce trebuie facut. Pot sa stiu ca primirea buletinului inseamna lepadare de Hristos si tot il voi primi daca ma va parasi Harul Sfantului Duh. Deci problema mea asta este.

Imi vine in minte acum o intamplare pe care iarasi cred ca o stiti cu Sfantul Nichifor si Saprichie preotul. Au fost prieteni foarte buni la inceput, apropiati, dar intre ei la un moment dat a strecurat vrasmasul diavol samanta invidiei. Saprichie s-a suparat pe Nichifor si nu vroia sa-l ierte. Fiind ei suparati unul pe celalalt, s-a intamplat ca Saprichie sa fie prins si sa marturiseasca pentru Hristos. L-au supus la chinuri, l-au batut in toate felurile, nu s-a lepadat de Hristos. Au hotarat sa-l omoare, sa-i taie capul. Nichifor a aflat ce s-a petrecut si si-a zis el, in mintea lui: „Uite, sa nu plece la Dumnezeu neimpacat cu mine”, pentru ca e cuvant dumnezeiesc „Daca nu veti ierta fiecare din inima fratelui sau greselile lui, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre”. Si a zis el: „Nu cumva sa-l pagubesc, sa plece la Dumnezeu neimpacat cu mine si sa piarda cununa muceniciei. Hai s-o dobandeasca!” si a iesit in intampinarea lui ca sa-i ceara iertare, ca Saprichie sa mearga la moarte impacat deplin, sa mearga inaintea lui Dumnezeu sis a primeasca cununa muceniciei. I-a iesit si i-a zis: „Robule al lui Dumnezeu, iarta-ma!” iar asupra lui a venit un duh de impietrire, invidia. Si nu, s-a uitat de sus la el si – ce-o fi zis? – „Eu, marele marturisitor, nu te iert!”. A venit a doua oara: „Iarta-ma, robule al lui Dumnezeu! Iarta-ma!”. Nimic. A ramas in impietrirea lui. L-au dus, i-au plecat capul pe butuc si calaul a ridicat securea. Si atunci, parca s-ar fi trezit – zic s-ar fi trezit, de fapt a murit – si a zis: „Stati! De ce vreti sa imi taiati capul?”. „Pentru ca nu vrei sa aduci jerfa idolilor.” Zice: „Nu, nu, aduc. Aduc jerfa idolilor. Aduceti aici ce trebuie si voi aduce jertfa idolilor.” Si a facut asa si s-a lepadat de Hristos. Harul Sfantului Duh l-a parasit pentru neiertare, pentru impietrirea lui l-a parasit Harul Sfantului Duh atunci. A avut putere sa duca lupta marturisirii. Harul l-a asteptat. L-a intarit sa duca lupta marturisirii pana atunci, pana aproape de sfarsit. Dar pentru ca el nu l-a iertat pe aproapele lui, Harul l-a parasit atunci, cand mai avea un pas pana sa primeasca cununa. Si n-a mai avut taria sa duca lupta mai departe. N-a avut taria sa mai primeasca moartea daca Harul l-a parasit. Si Nichifor a spus atunci: „Eu sunt crestin! Si eu sunt crestin! Luati-ma pe mine in locul lui!” Si l-au luat, si i-au taiat capul si a primit el cununa in locul lui Saprichie.

Deci daca nu vom avea agonisit inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh, putem noi sa stim oricate despre nu stiu ce comploturi masonice, despre nu stiu ce comploturi evreiesti, despre nu stiu ce buletine, pentru ca daca nu vom avea Harul, repet, oricum ne vom lepada. Oricum ne vom lepada! Deci asta este problema noastra: cum sa agonisim cu adevarat inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh.

Pentru ca nu poti sa ai Harul in tine si sa nu stii ca il ai. Nu se poate asta. Poti sa il ai asa, sa zicem ca il ai de la botez, dar este acoperit de cenusa si de zgura patimilor. Sta acolo asteptand sa se aprinda. Daca nu simti focul – asta este marturia prezentei Harului. Dar daca nu simti focul dorintei, macar si cat de slabut, focul dorintei de a placea lui Dumnezeu, de a face voia Lui, inseamna ca nu este cu tine Harul Sfantului Duh. Si atunci inseamna ca trebuie sa-l cauti, poate ca l-ai simtit odata, ai simtit strapungerea inimii, ai simtit caldura asta, dar nu ai staruit in ea. Acum trebuie sa-l cauti din nou si calea iti va fi mai grea, va fi cu multe, multe ocolisuri. Iti va fi mai grea, dar va trebui sa-l cauti din nou. Daca ai simtit strapungerea inimii, daca ai simtit o data caldura ravnei de a face voia lui Dumnezeu, tu deja cam stii ce trebuie sa cauti. Nu esti fara o orientare, desi acum faci lucrurile mai mult rational. Le faci mai mult rational. Parintele Arsenie Papacioc vorbeste despre smerenie rationala, marturisire rationala, ca noi asa le facem, de aceea nu sunt roditoare, nu au suflu in ele. Dar poti sa faci asa chinuindu-te, asumandu-ti asta ca un canon, stiind ca Dumnezeu va vedea staruinta ta si dorinta ta si va privi cu mila la tine.

Deci asta este problema noastra si spre asta va indemn. Pentru asta va indemn sa luptati cu toata taria, ca nu are nici un rost sa va puneti asa tot felul de probleme care mai mult dezbina, ne iau timpul, ne consuma timpul in discutii nefolositoare, aduc intre noi dezbinare … numai vatamare. Nu are nici un rost. Daca Harul va fi cu noi, Harul Sfantului Duh va da fiecaruia sa simta si cand a facut cel mai mic compromis. Nu sa primeasca buletinul, dar si cand a facut cel mai mic compromis, cand s-a lepadat de Hristos prin cel mai mic compromis. A venit ora ta de rugaciune si ai zis : „Nu, ca-s obosit, acuma nu pot, 5 minute mai tarziu…” Mai tarziu. Ai amanat rugaciunea. Si aceasta este o lepadare. Dar constiinta te mustra imediat. Imediat iti spune constiinta ca ai fi putut, dar ti-a fost lene si ti-ai indreptatit lenea prin pretinsa oboseala. Si asta este o lepadare de Hristos, si pe asta o mustra constiinta. Cum sa nu mustre constiinta o lepadare de Hristos ca aceea care va fi in vremea lui Antihrist? Cum sa se poata petrece lucrul acela fara ca omul sa stie? Numai daca era de fapt dinainte mort. Cum a zis ingerul Bisericii din Sardes: „Iti merge numele ca esti viu, dar tu de fapt esti mort de mult! Numai numele iti este ca esti viu”. Deci daca nu ne ingrijim acum sa viem in Duhul, oricum nu vom face fata la vremurile care vor veni!

Sa ne ajute Dumnezeu tuturor sa putem sa intampinam vremurile care vor veni – nu stim cat de apropiate, cat de indepartate vor fi – sa le intampinam cu marime de suflet, cu taria credintei, si pana atunci sa facem asa cum zice Apostolul: „Rascumparati vremea, caci zilele rele sunt!” Amin”.