„Doriți să luptați cu Rusia?” – această întrebare Vladimir Putin i-a adresat-o nu președintelui francez, nu presei franceze, ci Occidentului în general. Doar Emmanuel Macron a venit la Moscova anume în momentul în care campania privind „invazia iminentă a Rusiei în Ucraina” a atins vârful absurdului, dar însuși președintele francez evident că nu credea în faptul că tancurile rusești sunt pe cale să atace Kievul. Și nu pentru că în ultimele zile a vorbit cu Vladimir Putin de trei ori la telefon. Nu. Pur și simplu Macron nu are nevoie să se alăture spectacolului organizat de anglo-saxoni. Dar să profite de pe urma situației actuale, atât pentru Franța, cât și pentru el însuși, președintele francez nu este împotrivă. Peste două luni vor avea loc alegerile prezidențiale, iar o vizită reușită la Moscova și, în general, eforturile de prevenire a unui „război în Europa” îl vor ajuta pe Macron să fie reales pentru un al doilea mandat.Tocmai de aceea, chiar la începutul conversației cu Putin la Kremlin, sau, mai bine zis, la finalul părții deschise pentru presă, oaspetele francez a folosit cuvântul „război”:Macron este conștient de faptul că nu există nicio amenințare de război: nu întâmplător, în ajunul vizitei sale la Moscova, el a spus că „datorită dialogului intens cu Rusia și vizitei la Moscova, cel mai probabil se va putea preveni „invazia rusă”. Apoi vom discuta condițiile detensionării, a adăugat el, pentru că „în acest moment, scopul geopolitic al Rusiei cu siguranță nu este Ucraina, ci clarificarea regulilor de coexistență cu NATO și UE”.În fața publicului, la Moscova, președintele francez nu a mai vorbit atât de franc, deși la conferința de presă a tot subliniat cât de important este să se ajungă la un acord asupra securității comune, să se dezvolte noi mecanisme care să asigure stabilitatea și chiar a menționat că Europa nu se poate simți în siguranță dacă Rusia nu se simte la fel. Această idee nu este nouă pentru el (ca și pentru orice european obiectiv): Macron a vorbit în repetate rânduri despre imposibilitatea construirii unui sistem de securitate european fără Rusia, și cu atât mai mult împotriva Rusiei.Parisul vrea să ridice nu statutul Franței, ci al Europei unite, în care va juca unul dintre cele două roluri principale, dar pentru asta este nevoie de autonomia strategică a UE, despre care președintele francez reamintește constant. Autonomie în cadrul Occidentului unit, atlantic în esență, dar acum această autonomie nu există, iar perspectivele ei nu sunt deloc luminoase. Dimpotrivă, agravarea relațiilor dintre Occident și Rusia lovește euro-ambițiile: până la urmă, disputa are loc direct între anglo-saxoni și ruși – și unde este aici Europa?Nu, Moscova nu îi ignoră pe europeni – pur și simplu nu crede în subiectivitatea lor. Deși scopul propunerilor lui Putin privind garanțiile de securitate din partea NATO și Statelor Unite a fost tocmai acela de a trezi conștiința europeană, un sentiment de importanță proprie. Nu s-a reușit? Depinde din ce unghi privești lucrurile – în răspunsul NATO (cum, de altfel, și în cel american) nici nu putea să fie reflectată dorința de a ține cont de interesele rușilor. Nu întâmplător Putin a spus că „preocupările noastre principale, din păcate, au fost ignorate”, dar Franța, deși este membră a NATO, are ambiții paneuropene și propriile idei despre geopolitică și securitate. De aceea, Putin a preluat subiectul „războiului în Europa” – deja la conferința de presă:”Doriți ca Franța să lupte cu Rusia? Păi așa va fi! Înțelegeți sau nu că, dacă Ucraina se alătură NATO și va încerca să-și întoarcă Crimeea prin mijloace militare, țările europene vor fi automat atrase într-un conflict militar cu Rusia? (…) Aici nu vor fi câștigători. Și veți fi atrași în acest conflict împotriva voinței. Nici nu veți reuși să clipiți că veți îndeplini punctul cinci din Tratatul de la Roma”.Totul este foarte clar: susținând refuzul anglo-saxonilor de a oferi garanții că Ucraina nu va intra în NATO, lași deschisă posibilitatea unui război cu Rusia. Aveți nevoie de așa ceva? Francezii, germanii, italienii și restul europenilor cu siguranță nu au nevoie. Mai ales că mulți europeni sunt conștienți că cartea ucraineană este jucată nu numai împotriva Rusiei, ci și împotriva Europei însăși. Nu trebuie să fii un mare strateg pentru a înțelege cine și cum încearcă să certe statele europene cu Rusia. Și de ce se face asta.Moscova cere ca Occidentul să se retragă din Ucraina, chiar să renunțe la planurile de atlantizare a ei nu pur și simpli, ci pentru că nu vrea să permită crearea unei amenințări directe dintr-o parte a teritoriului său istoric. Nimeni nu știe cât timp va mai exista Occidentul unit, cât timp anglo-saxonii își vor putea determina politica și obiectivele – poate că în următoarele două decenii nu vor găsi voință și putere pentru autodeterminare.Dar poate că, într-o perspectivă de termen mediu, Europa franco-germană se va angaja cu adevărat pe calea dobândirii mai întâi a autonomiei strategice, iar apoi a independenței reale. Ceea ce nu poate fi realizat fiind în conflict cu Rusia, pentru că anume acest conflict este folosit pentru a păstra lipsa de independență geopolitică a Lumii Vechi.Însă Rusia nu va permite ca interesele sale naționale, obiectivele sale vitale să depindă de îndoielile europene – problema ucraineană trebuie rezolvată în scurt timp printr-o respingere francă a însăși posibilității de admitere a Ucrainei în NATO. Europa vrea să-și asigure securitatea? Nu este nimic mai simplu – nu trebuie să ameninți securitatea Rusiei. Mai ales jucând pe divizarea temporară a poporului nostru, și nici măcar jucând, ci făcând jocul altcuiva.Putin a vrut să trezească în Europa și în Macron, în calitate de reprezentant al acesteia, nu respectul pentru interesele Rusiei (despre necesitatea căreia președintele francez vorbește constant), ci simțul responsabilității pentru propriul viitor, european. Timpul va arăta dacă acest lucru a reușit sau nu.
About Post Author
