Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a afișat noile prețuri maxime de referință la produsele petroliere. Astfel, pentru un litru de benzină 95, șoferii ar putea achita până la 23,66 lei, cu 8 bani mai mult față de ziua de astăzi. Litru de motorină se scumpește cu 9 bani și va ajunge la 20,60 lei. Experții în energetică sunt de părerea că scumpirea prețului la carburanți de la începutul acestui an nu este doar efectul a ceea ce se întâmplă pe piețele internaționale, ci și a acțiunilor Guvernului de la Chișinău care a majorat accizele.Sergiu Ungureanu vine cu prognoze și mai sumbre – prețul benzinei ar urma să ajunge chiar și la 32 de lei până în luna martie, iar cel al motorinei ar putea să ajungă la pragul psihologic de 30 de lei.”Există și o competentă internațională, dar și Guvernul are o atribuție. Creșterea prețului la combustibil în luna ianuarie este din cauza majorării accizelor. Moldova și-a schimbat modul de acumulare a banilor în buget, s-au mărit accizele. Totodată, e nevoie de controlat veniturile companiilor petroliere. Există înțelegeri de cartel, dar nu am văzut niciun raport care să scoată în evidență acest lucru. Probabil se va ajunge la 30-32 de lei pentru benzină și 30 de lei pentru motorină până în luna martie”, spune Ungureanu.Expertul în energetică mai menționează că autoritățile ar trebui să se gândească la un plan concret de susținere și intervenție, întrucât societatea nu va fi capabilă să plătească aceste prețuri. În acces context, Ungureanu menționează că prețul la călătoriile interurbane va crește cu cel puțin 30 la sută.Anterior, ANRE a precizat într-un comunicat de presă că nivelul prețurilor la produsele petroliere este în continuare puternic influențat de creșterea cotațiilor la bursele internaționale.„Doar în ultimele 10 zile cotațiile Platts pentru produsele petroliere principale s-au majorat cu peste 50 de dolari pe tonă și au depășit nivelul de 890 de dolari pe tonă pentru benzină și 825 dolari pe tonă pentru motorină. În cadrul sesiunilor din săptămâna precedentă cotația petrolului Brent a depășit pragul de 93 de dolari pentru un baril, valoare înregistrată ultima dată în luna octombrie a anului 2014”, este menționat în comunicatul ANRE.În acest context, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică asigură consumatorii că mecanismul actual de formare a prețurilor la produsele petroliere principale de tip standard generează prețuri corecte, transparente și ușor de verificat. Acestea reflectă fidel evoluțiile pe piața internațională și exclude posibilitatea companiilor petroliere să intervină în procesul de stabilire a prețurilor prin majorări nejustificate.
Related Articles
Ce a însemnat Diktatul de la Viena. Masacrarea românilor din Transilvania de catre grofii maghiari si trupele ungare. Două documentare cutremuratoare. VIDEO
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! La împlinirea a 81 de ani de la tragicul eveniment, vă invităm să vizionați două documentare despre ce a […]
Culmea înscrierii la Facultatea de Drept: Doi tineri, suspectați că au folosit diplome de Bacalaureat false
O tânără de 24 de ani şi un bărbat de 30 de ani, originari din judeţul Botoşani, au încercat să se înscrie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative de la Universitatea „Ştefan cel Mare” în baza unor diplome de Bacalaureat care, conform poliţiştilor, „ridică suspiciuni rezonabile de fals”, informează „Adevărul”. Miercuri, în jurul orei […]
CNSU PROPUNE NOI RESTRICTII – Certificat de vaccinare in toate institutiile. Masca si inauntru, si afara (Hotararea)
Comitetul National pentru Situatii de Urgenta – condus de premierul demis Florin Citu (foto stanga) si de seful DSU Raed Arafat (foto dreapta) – a publicat vineri, 22 octombrie 2021, Hotararea nr. 91/2021, prin care ii propune Guvernului modificarea restrictiilor pandemice. Cea mai dura interdictie o constituie impiedicarea accesului in institutiile publice si private pentru […]