ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Sfântul Ierarh Meletie s-a născut în Armenia din părinți creștini. Pentru viața lui aleasă, a fost hirotonit, împotriva voii sale, Episcop în Sevastia Armeniei. Nu după mult timp, a fost mutat Episcop al Veriei, în Siria. Arhiepiscop al Antiohiei a ajuns în timpul luptelor dintre ortodocși și arieni, după ce scaunul Antiohiei fusese ocupat de un șir întreg de episcopi arieni.
Lupta lui pentru întărirea credinței ortodoxe împotriva arienilor a aprins mânia acestora, care, la numai o lună de la înscăunare, au uneltit pe lângă împăratul Constanțiu (337-361) să fie surghiunit în Armenia. Meletie a revenit în scaun în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363), dar a fost surghiunit a doua oară de împărat, care dorea reînvierea păgânismului. Al treilea surghiun a fost în timpul împăratului arian Valens, după ce revenise în scaun în timpul dreptcredinciosului împărat Iovian (363-364). S-a întors abia în anul 378, sub domnia împăratului ortodox Grațian (367-383), când a osândit toate ereziile vremii într-un sinod ținut în anul 379. A condus cu înțelepciune și al doilea Sinod Ecumenic (381, Constantinopol).
A plecat la Domnul în timpul sinodului, fiind numărat cu sfinții.
„Sfântul Ierarh Meletie, în momentul în care a propovăduit deoființialitatea Fiului cu Tatăl, unul dintre diaconi, fiind arian, i-a pus mâna la gură pentru a nu mai propovădui. Atunci el a ridicat trei degete în sus, arătând Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, iar apoi coborându-le și ridicând degetul mare în sus a arătat că Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt un Singur Dumnezeu, semn care în limbajul mimico-gestual este materializat, liturgic vorbind, când rostim cuvântul „Doamne”. Astfel, Sfântul Ierarh Meletie este considerat un propovăduitor prin semne și a fost ales ocrotitor al comunității surzilor din București”, a spus preotul de caritate Ilie Mirel, al comunității surzilor din București pentru Ziarul Lumina.
Ascultați și cântați Troparul Sfântului Ierarh Meletie! VIDEO: