ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
În ediția de sâmbătă, 26 februarie, a emisiunii „Sinteza Zilei”, prezentată de Mihai Gâdea, s-a ajuns la culmea FAKE NEWS-ului de calitate. Sâmbătă, în studio, unde se afla printre alții și purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Constantin Spînu, s-au prezentat imagini dintr-un JOC VIDEO de război drept filmări reale cu scene de luptă aeriene din Ucraina, semnalează Libertatea. Jocuî apăraut la Antena 3 se numește… Arma 3.
Toți specialiștii lumii bune din studiou, experți CNN, au comentat cu maxim profesionalism imaginile.
Clipul video cu un avion militar în care se trage de la sol cu un sistem antiaerian a circulat online, în ultimele câteva zile. Imaginile au fost prezentate pe internet ca fiind din conflictul armat dintre Rusia și Ucraina, spune LIbertatea. Filmarea a fost difuzată și în emisiunea „Sinteza Zilei” de pe postul TV Antena 3 de sâmbătă seară, 26 februarie, după ce ea a fost trimisă redacției de Mihai Gâdea, fiind prezentată drept „EXCLUSIVITATE”
De când Rusia a început joi războiul contra Ucrainei, sute de fotografii și filmări au curs pe Internet și pe rețelele sociale, postate de oameni care descriau situația bombardamentelor din statul european, oamenii morți sau răniți și fuga refugiaților, transmite sursa citată. Unele sunt reale, altele nu.
Sâmbătă, Mihai Gâdea le-a cerut oamenilor din echipa de regie să transmită o anumită filmare, pe care le-a trimis-o el. „Haideți să vedem imaginile de la Marea Azov”, spune prezentatorul, în timp ce pe ecran apare filmarea din JOCUL VIDEO Arma 3, făcută pe calculator în 2013.
„Iată imaginile, iată cum se trage. Este un avion de luptă după care se trage cu antiaeriană. Cred că a fost limpede mai devreme că a existat un contact, dar trage în continuare”, continuă Gâdea, secondat de Radu Tudor.
Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, susține că știa că imaginile nu sunt reale. Întrebat de Libertatea de ce nu le-a atras atenția prezentatorilor în timpul emisiunii, militarul a spus că „nu am avut timp, pentru că până mi-am dat seama, le-au scos de pe ecran”.
El a subliniat că a fost doar un invitat în emisiune și nu este responsabil pentru ceea ce a difuzat postul, ori pentru ceea ce transmit televiziunile, în general.
Ce rol am eu în chestiunea asta? Nu am nicio legătură cu ce introduce în emisiune Antena 3. Le-am spus în pauză că, din ce știu eu, clipul este dintr-un joc video, pentru că îl mai văzusem pe Facebook cu câteva zile înainte. Nu mi-au răspuns nimic, nu a fost o discuție pe tema asta.
Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN:
Producătoarea emisiunii „Sinteza Zilei”, Mihaela Andrei, nu a răspuns apelurilor și mesajelor ziarului citat.
Gafa incomensurabilă a apărut și în mai multe video-uri postate pe Facebook: