Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după ședința privind gestionarea pandemiei, de la Palatul Cotroceni, că s-a hotărât să nu se mai prelungească dincolo de 8 martie starea de alertă din România. El a insistat în continuare pe vaccinarea cu serurile experimentale Covid, dar a recunoscut că, „probabil”, pandemia s-a încheiat. Nu și stocurile de doze de Pfizer comandate cât pentru populația a 6 state românești de ex-premierul „meu” Florin Cîțu.
„Ultimii doi ani ne-au demonstrat că trebuie să învățăm să trăim în acest context epidemiologic, să ne adaptăm și să punem în valoare oportunitățile existente, pentru a fi capabili să oferim îngrijirea și protecția de care are nevoie comunitatea.
Ceea ce vreau să subliniez este că rămânem vigilenți și pe mai departe. Obiceiurile bune de prevenție, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menținute.
Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus.
Pandemia ne-a arătat că sănătatea trebuie tratată întotdeauna ca o prioritate și din punctul de vedere al creșterii investițiilor, dar și al regândirii unor mecanisme, astfel încât sistemul sanitar să fie unul echitabil și capabil să răspundă eficient unor situații-limită”, a declarat Klaus Iohannis, citat de
Știri pe Surse.
Președintele republicii nu are atribuții constituționale în domeniul Sănătății, deși el este cel care a instituit starea de urgență în sănătate acum aproape 24 de luni, pe
16 martie 2020. După două luni de stare de urgență, aceasta a fost înlocuită cu starea de alertă, care se putea prelungi „cu maximum 30 de zile”, dar care a durat 22 de luni, fiind prelungită abuziv cu „maximum” 21 x 30 = 630 de zile. Iar asta, chiar și pe „peroada” a două sezoane estivale, când contextul epidemiologic nu mai susținea cu nimic prelungirea stării excepționale. Totul, în ciuda protestelor masive ale societății civile și a proceselor intentate de cetățeni împotriva Guvernului și a CNSU, adesea câștigate la Curțile de Apel, dar tergiversate la instanțele de recurs. Vinovații pentru perpetuarea unui regim de teroare paralel cu democrația și cu statul de drept, al cărui singur obiectiv era înfricoșarea populației și constrângerea la vaccinarea cu seruri experimentale, încă așteaptă să fie trași la răspundere.
Nu putem specula care sunt motivele reale pentru care, din senin, Klaus Iohannis a anunțat la începutul lunii martie 2022 suspendarea stării de alertă, deși același lucru n-a fost făcut în august 2021, de exemplu. Apropierea războiului de granițele României ar putea fi un indiciu – ne amintim că
și premierul Canadei, Justin Trudeau, a suspendat ca prin farmec starea de urgență valabilă minimum 30 de zile, pe care o decretase abia de o săptămână, după ce a aflat, pe 24 februarie 2022, că Rusia a atacat Ucraina. Sau poate că toate acestea sunt simple „coincidențe”, la fel ca decesele de infarct la scurt timp după injectarea cu seruri experimentale…