5 martie: Moartea lui Iosif Stalin, dictatorul sovietic care a ordonat uciderea a peste 20 de milioane de oameni

Stalin s-a născut sub numele de Iosif Vissarionovici Djugașvili în orasul Gori, Georgia, care la acea vreme era parte integrantă a Imperiului Rus. El a fost al treilea și singurul copil supraviețuitor a unui ciubotar și a unei casnice.

În 1899, înainte de a absolvi, renunță la educația religioasă și este absorbit de mișcarea revolutionară rusă anti monarhică. În timp ce ocupa funcția de contabil în T’bilisi, Stalin răspândea propaganda Marxistă în interesul organizației Social Democratice locale printre lucrători feroviar. În 1902 organizează mișcări de protest și de aceea este urmărit și arestat de poliția imperială. Un an mai târziu este exilat în Siberia. Reușește să scape și revine în Georgia în 1904.

Când Partidul Social Democratic Muncitoresc Rus (PSDMR) s-a împărțit în Mensevici și Bolșevici în 1903, Stalin a fost atras de militanții Bolsevici conduși de Vladimir Lenin. Stalin a fost arestat și exilat de poliția imperială în 1908 din cauza activităților sale ilegale subversive. A scăpat în anul următor fiind din nou de mai multe ori arestat și exilat. În 1912 Lenin l-a ridicat pe Stalin, care de acum avea pseudonimul de „om de fier”, la conducerea Comitetului Central al Partidului Bolșevic.

Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morții lui Vladimir Ilici Lenin, câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune cruntă al cărei apogeu a fost atins în 1937.

Sub Stalin, care a înlocuit Noua Politică Economică (NEP) cu planurile cincinale, (introduse în 1928) și agricultura individuală cu agricultura cooperatistă. Colectivizarea forțată a întâmpinat opoziția țăranilor și proprietarilor, Stalin reprimându-i brutal.

În acest timp, Stalin a argumentat că fracționismul Partidului Comunist aflat la putere ar putea slăbi Uniunea Sovietică în fața inamicilor externi. Pe durata deceniului al patrulea, el, practic, a eliminat opoziția politică prin intermediul sistemului foarte dur al exilului intern și prin execuții, iar prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale populației, a câștigat sprijinul sau cooperarea lor cu regimul.

Deși rapoartele oficiale înregistrează 3 milioane de morți ca urmare a represiunii din Uniunea Sovietică, istoricii aduc alte cifre, mult mai înspământătoare.

Astfel, estimările din timpul regimului stalinist se învârt între 8 și 61 de oameni omorâți, în timp ce biograful lui Stalin însuși admite că au murit 20 de milioane de oameni.

În timpul „Marii Epurări” a lui Stalin au murit, între 1937 și 1938 conform documentelor sovietice declasificate „doar” 681 692 de persoane adică o medie de 1.000 de execuții pe zi. În timpul regimului țarist, au fost executat 3,932 de persoane între 1825 și 1910.

Istoricii consideră că cifra reală a victimelor este undeva între 950 000 și 1,2 milioane. Aceștia consideră că KGB-ul a falsificat documentele, ascunzând numărul real al oamenilor uciși de epurarea stalinistă.

Succesorul lui Stalin și prim-secretar al partidului, Nikita Hrușciov, a denunțat folosirea represiunii în masă și cultul personalității.

Stalin s-a stins din viață pe 5 martie 1953, la câteva zile după una din celebrele sale petreceri nocturne alături de aghiotanții săi. La 1 martie 1953, după un dineu întins pe durata întregii nopți, alături de ministrul de interne Lavrenti Beria și viitorii premieri Gheorghi Malenkov, Nicolai Bulganin și Nikita Hrușciov, Stalin a cedat, suferind un atac cerebral care i-a paralizat partea dreapta a corpului. El a murit patru zile mai târziu, la 5 martie 1953, la vârstă de 73 de ani. În mod oficial, hemoragia cerebrală a fost declarată drept cauză a morții. Trupul său a fost mumificat și păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică. Trupul lui Stalin a fost îngropat, după aceea, lângă zidul Kremlinului.