EXPANSIUNEA rusească la Marea Neagră. STUDIU de Gheorghe I. Bratianu, martir pentru Basarabia și Bucovina

Gheorghe I. Brătianu, marele istoric român, dar și om politic, s-a născut la 3 februarie 1898, la Ruginoasa, județul Iași. A fost nepotul lui I. C. Brătianu și fiul lui Ionel I. C. Brătianu – două dintre personalitățile reprezentative al vieții politice ale României moderne. Primul a fost prim-ministru al țării în timpul războiului din 1877-1878, care a dus la cucerirea Independenței de Stat a României. Al doilea a fost prim-ministru în timpul Războiului pentru Întregirea Neamului. Membru al Academiei Române, el merge pe front ca voluntar în Războiul Sfânt pentru reintregirea națională și eliberarea Basarabiei de hoardele bolșevice. După război, în noaptea de 7/8 mai 1950 este arestat împreună cu elitele românești de securitatea sovietică stăpână în România și întemnițat în închisoarea din Sighet, fără să i se intenteze proces. Este supus la torturi groaznice și i se slăbește starea de sănătătate.
Grav bolnav, i se oferă tratament medical în schimbul retragerii tuturor afirmațiilor sale privitoare la Basarabia și Bucovina ca pământuri românești și scrierii unui text prin care să admită că sunt teritorii străvechi rusești. Refuză. Moare la Sighet în noaptea de 23 spre 24 aprilie 1953, chiar de ziua lui de Sfânt. Avea 55 de ani. În studiile sale, cum este extrasul de mai jos, a abordat adeseori problematica expansiunii rusești prin ocuparea Gurilor Dunării și controlul Mării Negre.

„Frumoasele perspective pentru chestiunea Mării Negre, libertatea de navigație și liberă trecere prin Strâmtori au fost în mod progresiv închise de condițiile care prevăd criza actuala și războiul.

Ne-am oprit prezentarea la Tratatul de la Lausanne. Acest tratat are deschise mari și frumoase perspective, care s-au dovedit a fi iluzii. Pentru prima dată s-a realizat pentru Marea Neagră un regim de asimilare a acesteia cu alte mări, libertate prin Strâmtori, nu numai pentru navele comerciale dar și pentru navele de război. A existat doar o singură limitare: faptul că tonele navelor de război străine să nu depașească pe cele ale acelora din țările riverane la Marea Neagra – ceea ce înseamnă, de fapt, puterea flotei rusești.

Cu toate acestea, în comparație cu fostele prevederi, a fost un important pas înainte în normalizarea regimului naval pentru această mare și care dă o perspectiva foarte interesanta pentru țara noastră, pentru care regimul de la Marea Neagră și din Strâmtori a fost recent descris ca fiind plămânii României. Situația încă depinde de câțiva factori permanenți, descriși de către istoricul american Gibbons în istoria sa a Imperiului Otoman din 1916, de la care eu însumi am împrumutat informații despre comerțul genovez la Marea Neagră: atâta timp cât această mare va avea apă și va fi grâu pe plaiurile Rusiei întotdeauna vor fi probleme în Strâmtori. (…)

Între timp a apărut o noutate, ceva care perturbă toate datele – așa cum perturbă toate problemele geopolitice ale acestei lumi. Nu aș îndrăzni să spun că este ceva permanent pentru că nu știm dacă acest nou element va rămâne timp de secole, nu se va schimba (…) trebuie să spunem că este vorba despre petrol – acesta este noul element care a apărut la sfârșitul secolului trecut, devenind din ce în ce mai important pentru timpurile noastre. Deja se caută o înlocuire pentru această resursă, pregătind lumea pentru timpurile în care nu va mai fi disponibil. Sunt unii care spun chiar că aceste timpuri nu sunt atât de departe: copiii copiilor noștri e posibil că nu vor cunoaște ce este extracția de petrol.

Dezvoltarea industriei de petrol implica ambele extremități ale Mării Negre. Pe de o parte, în latura de est a Mării Negre, din ce în ce mai multe regiuni sunt deschise pentru extracția de petrol – a început la Baku, Peninsula Apcheron, către Groznîi, atât în Caucaz cât și în Maikop. Această regiune  pare a fi în întregime un lanț de câmpuri de extracție. De asemenea, nu este nici un secret că în jurul Mării Caspice, aceste câmpuri de petrol ajung mai departe în est. Începând cu momentul în care resursele caspice curg către Batumi, petrolul devine elementul decisiv pentru Marea Neagră, prin dezvoltarea industriei petroliere în România, curgând spre Dunare. (…)

Mult regretatul Take Ionescu a avut dreptate spunând acestea, la o reuniune a partidului său: „Va fi o vreme când se va dovedi că atmosfera grea ce presează asupra României conține niște vapori de petrol”. (…)

În același timp cu dezvoltarea industriei românești de petrol, dincolo de Marea Neagră s-a dezvoltat industria caucaziana de petrol. Unii dintre autorii care s-au ocupat de această problemă, ne relateaza o conversație avută între Țarul Rusiei Alexandru al III-lea și ministrul său de finanțe; Țarul era interesat în materie de petrol, mai ales că, la Baku, se desfășura o activitate intensă, iar monarhul avea nevoie de informații despre acest subiect, astfel întrebându-și ministrul, contele Witte: „În cele din urmă, spune-mi, ce este acest petrol? – Înălțimea Voastră – a răspuns ministrul – petrolul este un lichid ce izvorăște din pamant și are un miros urât. – Ce fel de miros? – Înălțimea Voastră, miroase a aur!” (…)

Spre deosebire de România – din cauza dimensiunilor sale – Rusia și-a apărat mai bine interesele. Majoritatea acestor interese în extracția de petrol în Caucaz se aflau în mâini rusești încă înainte de Marele Război – pentru că însuși Grupul Nobel a fost un grup rusesc.

Trusturi străine sunt din ce în ce mai mult interesate de aceasta situație, industria petrolieră era în plină expansiune, iar fluxul produselor sale la Marea Neagră explică în mare parte interesul rusesc pentru această mare și controlul strâmtorilor sale. (…)

Expansiunea sovietică la Marea Neagră între cele două războaie este un nou capitol. Această problemă are două laturi: una politică, dar de asemenea, alta economică. (…) La un moment dat a existat o adevarată descărcare pe piață a petrolului sovietic. Se poate afirma că petrolul a fost agentul principal al politicii sovietice în timpul deceniului al treilea al secolului XX. De asemenea, petrolul este explicația pentru cum regimul sovietic s-a menținut pe sine și capacitațile sale financiare într-o țară răvășită de razboaie și experimente sociale – precum și ridicarea sa pe plan mondial ca și mare putere. Acțiunea dublă a răspândirii petrolului sovietic și a propagandei comuniste a fost simțită peste tot. (…)

(Odată cu avansul german, după preluarea puterii de către Hitler) politica europeană a intrat într-o nouă fază, iar aceasta a fost folosită de către Turcia și Soviete pentru a aduce o schimbare în politica Mării Negre. Tratatul de la Lausanne a fost modificat într-o conferință de la Montreux, Elveția, când, pe data de 20 iulie 1936, s-a semnat un nou tratat, în care au fost schimbate dispozițiile de la Lausanne în sensul că regiunea din jurul Strâmtorilor, declarată neutră, nu se mai afla sub acest statut. Turcia a avut de atunci dreptul de a fortifica Strâmtorile și l-a folosit.

A doua schimbare a fost limitarea tonelor de deplasare pentru navele de război care intrau în Marea Neagră. S-a convenit asupra unei limite de 30.000 de tone, care ar putea fi ridicată la 40.000.

Al treilea punct era perioada în care navele de război străine aveau să rămână în Marea Neagră: 21 de zile. Fortificarea Strâmtorilor a fost un avantaj pentru Turcia, iar limitarea pentru navele de război străine a fost un avantaj pentru Rusia.

Acest lucru a fost subliniat de catre ministrul sovietic Litvinov: „Conferința a recunoscut, chiar dacă nu complet, drepturile speciale ale statelor riverane la Marea Neagră, la fel ca și situația geografică specială a Mării Negre unde nu se poate aplica în întregime ideea de libertate absolută a mărilor”. (…)

Acum, dați-mi voie să revin asupra ideii pe care am folosit-o pentru a deschide acest curs. Am spus că problema Mării Negre ne amintește de cei doi factori permanenți ai istoriei noastre: munții și marea. Munții – de unde provenim – și marea – de unde putem respira aerul libertății.

Aleg pentru acest curs problema mării din două motive. În primul rând, pentru că această parte a mării ne aduce în câmpul universal: prin mare intrăm în istoria lumii. Partea muntoasă este o problemă națională, limitată în spațiu. În al doilea rând, deoarece cred că această problemă a mării ar trebui inscripționată mai adânc în conștiința noastră.

A vorbi despre munți este precum am bate la uși deschise. Nu este nevoie să vorbim despre problema munților, căci se află adânc înrădăcinată în conștiința noastră; orice român își are gândurile ațintite în această direcție. Problema mării este una națională. Nu este pentru prima dată când avem această dilemă a inimii față de rațiune. În 1916 am ales inima, pentru că problema mării nu a fost așa de importantă precum este astăzi. Pe partea mării am avut o Rusie în cădere, în timp ce astăzi problema mării conține amenințarea unei puteri formidabile, Uniunea Sovietică de azi. (…)

Problema mării ne presează judecată mai mult decât cea a generațiilor trecute. Ni se cere, prin urmare, să avem o conștiință activă a datoriei noastre individuale și colective față de aceste probleme, să rămânem uniți, lăsând deoparte factorii care ne aduc diferențe naționale și sociale. Numai uniți vom fi capabili să rezolvăm aceste probleme și să apărăm existența însăși a poporului nostru.”

„Problema Mării Negre”, de Gheorghe I. Brătianu, Curs susținut la Universitatea din București, 1942-1943.

 Russian expanssion at the Black Sea – by Gheorghe I. Brătianu (martyr for Romania)

The beautiful perspectives seen for the Black Sea question, freedom of navigation and freedom of straits were progressively shut down by the conditions foreseeing the present crisis and war. We stopped our presentation with the Lausanne Treaty. This treaty opened large, beautiful perspectives, which were proved to be illusions. For the first time there was for the Black Sea a regime assimilating it with other seas, freedom of straits, not only for merchant ships but also for war ships. There was only one limitation: that foreign warships tons displacement was no to exceed that of countries bordering the Black Sea – which means actually the power of Russian fleet.

Although, compared to former provisions it was an important step forward into normalization of naval regime for this sea, aswell having a very interesting perspective for our country, for which the Black Sea and straits regime was lately described as Romania’s lungs. The situation is still dependeing on some permanent factors, described by the American historian Gibbons in his history of the Ottman Empire from 1916 in a from that I myself borrowed for the closure of my chapter on Genua’s trade in the Black Sea: so long there will be water in this sea and wheat in Russia’s plains there will allways be an issue over the straits. (…) In the mean time something new came along, something that perturbates all datas – as it perturbates all geopolitical problems of this world. I woudn’t dare to say it is somethin permanent because we do not know if this new element will stay for centuries, it won’t change (…) we have to say it is about oil – this is the new element that came at the end of the last century, being more and more important for our times. There is allready a search for replacement of this resource, preparing the world for the times when it will not be available anymore. The are some people saying even that this moment is not that far away: the children of our childran may not know oil extraction. The development of oil industry concerns both extremities of the Black Sea. On one hand, the Eastern side of the Black Sea more and more regions are opened for oil extraction – it started from Baku, Apcheron Peninsula, towards Groznyi, noth Caucasus and Maikop. This whole region seems to be a chain of extraxtion fields. Also, there is no secret that around Caspian Sea, these oil fields reach further East. Starting with the moment when Caspian resources flow to Batumi, the oil becomes a decisive element for the Black Sea, as it became through the development of oil industry in Romania, flowing towards Danube. (…)

The much regreted Take Ionescu was right saying at a reunion of his party: „It will be a time when it will be proved that the heavy atmosphere pressing on Romania contains some oil vapors”. (…)

At the same time with the development of Romanian oil industry, across Black Sea developed the Caucasus oil industry. One of the authors that dealt with this issue tells us a conversation between Russian Tsar Alexander III and his finance minister; the Tsar was interrested in the matter of oil, especially that in Baku an intense activity was going on and the monarch needed information on the subject, thus asking his minister, count Witte: „In the end, tell me, what is this oil? – Your Highness – replied the minister – oil is a liquid springing from the earth with a bad smell. – What kind of smell? Your Highness, smells like gold!” (…)

Unlikely Romania – due to its proportions – Russia defended better it’s interrests. The majority of these interrests in oil extraction in Caucasus region were in Russian hands even before the Great War – because Nobel Group itself was a Russian group. Foreign trusts were more and more interrested about this situation, the oil industry was booming, and the flow of it’s products to the Black Sea explains largely the Russian interrest for this sea and control of it’s straits. (…)
The Soviet expanssion at the Black Sea between the wars is a new chapter. This problem has two sides: a political one, but also an economic side. (…) At one moment there was a real dumping of Soviet oil on the market. It may be said that oil was the main agent of soviet policy during the third decade of twentieth century. Also, oil explains how Soviet regime maintained itself and its financial capabilities in a country ravaged by wars and social experiments – aswell as it’s raise on the world scene as a great power. The double action of spreading the soviet oil and communist propaganda was felt everywhere. (…)

(With the German advance after Hitler’s seizure of power) European politics entered a new phase, and this moment was used by Turkey and Soviets to bring a change in the Black Sea policy. Treaty of Lausanne was modified by a conference in Switzerland, Montreux, where on 20th July 1936 a new treaty was signed, which changed the provisions from Lausanne in the sense that the region around the Straits, declared neutral, was no longer under this status. Turkey had from then the right to fortify the Straits and used this right. The second change was the limitation of tons displacement for warships entering the Black Sea. A limit of 30.000 tons was agreed upon, which might be raised up to 40.000. The third point was the period for which the foreign warships were to stay in the Black Sea: 21 days. Fortifying the Straits was an advantage for Turkey, the limitations for foreign warships was an advantage for Russia. This was underlined by the Soviet minister Litvinov who stated: „The conference admitted, even not full-scale, the special rights of the states boredering the Black Sea, aswell as the special geographic situation of the Black Sea where cannot be fully applied the general ideas on the absolute freedom of the seas”. (…)

Now let me come back to the ideas I used to open this class. I said that the Black Sea issue reminds us of the two permanent factors of our history: the mountains and the sea. The mountains – where we came from – and the sea – from where we can breath the air of freedom. I choose for this class the problem of the sea for two reasons. First, because this siade of the sea brings us into the universal field: through the sea we enter the world history. The mountains side is a national problem, limited in space. In the second place because I think this problem of the sea should be inscribed deeper in our conscience.

To speak about the mountains would be like knockin on open doors. There is no need to speak about the mountains problem, it is deeply rooted in our conscience; any Romanian has his thoughts targeted in this direction. The problem of the sea is a rational one. It is not for the first time we have this dilemma of heart versus reason. In 1916 we have chosen the heart, because the problem of the sea was not that important as it is today. On the sea side we had a falling Russia, while today the sea problem contains the threat of a formidable power, Soviet Union of today. (…) The problem of the sea presses our judgement more than that of former generations. We are asked therefore to have an active conscience of our individual and colective duty towards these problems, to stay united, putting aside all factors bringing national and social differences. Only united we will be able to solve these problems and defend the very existence of our people.

„The problem of Black Sea”
Gheorghe I. Brătianu
Course for the University of Bucharest, 1942-1943