ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
PUTINĂ ATENȚIE, VĂ ROG! Credeați cumva că la noi se legiferează conform conștiinței reprezentanților aleși de noi (parlamentarilor), cu respectarea Constituției, a legii și în interesul cetățenilor, evitându-se vătămarea acestora? Vă înșelați! Totul e conform ordinului pe unitate. Dacă este ordin, cu plăcere!
Un nou exemplu:
O lege de 221 pagini, înregistrată la 10 octombrie 2021, votată de Camera Deputaților pe 07.12.2021 și de Senat pe 02.03.2022.
Observați graba? Ce repede s-au mișcat ai noștri aleși, au citit și analizat consecințele asupra noastră a 221 pagini de norme?
Dar, dacă e ordin să o adopte citesc sau se fac că citesc.
Mai degrabă s-au făcut că citesc.
Consiliul Legislativ a dat un aviz de 189 de pagini cu observații și propuneri. Credeți că le-a citit cineva? Doamne ferește! Cititul strică vederea.
Niște omuleți (Marina Alexandrescu și Adrian Aciu) au pierdut 5 zile și nopți ca să facă obiecții de neconstituționalitate și să le trimită parlamentarilor și Avocatului Poporului.
Pot sesiza CCR cu neconstituționalitatea unei legi înainte de promulgare: 25 senatori sau 50 deputați sau Avocatul Poporului sau Președintele României sau unul din Președinții celor două camere sau Guvernul sau ÎCCJ.
Și ce să vezi?
Se făcură că sesizează CCR.
USR (pentru că are 25 senatori) sesiză CCR.
Atacă el câteva articole (din alea 221 pagini) ca să se laude că a sesizat CCR, însă niciun cuvințel de tehnologia 5G și de faptul că nu s-a făcut niciun studiu de impact să se stabilească ce e cu tehnologia aia. Ne-o afecta viața și sănătatea ăstora mulți de i-am ales? O afecta ea tehnologia 5G aparatura diversă, inclusiv a avioanelor (să nu ne pice vreunul în cap) și mediul înconjurător? O fi fost respectată tehnica legislativă și o fi fost motivat proiectul de act normativ, așa cum zice Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, făcându-se studii de impact să se vadă consecințele adoptării unei asemenea legi?
Doamne, ferește! Cum să scrie așa ceva? Să supere stăpânii?
Nu de alta, dar 21 decembrie 2021 directorii Boeing și Airbus au cerut guvernului SUA să amâne lansarea noilor servicii de comunicații 5G avertizând că tehnologia ar putea avea „un impact negativ enorm asupra industriei aviației”. S-au exprimat anterior îngrijorări că wireless 5G cu spectru C-Band ar putea interfera cu electronicele aeronavei, afectând negativ capacitatea aeronavelor de a opera în siguranță.
Dar, ce contează că ne pică un avion în cap și mai mor niște oameni? La câți au murit din cauza lor, câțiva în plus nu se mai pun la socoteală.
Avocatul Poporului se făcu și el că atacă.
Cu toate că a primit cele 77 de pagini scrise de cei doi omuleți, nu a atacat Legea în integralitatea ei pentru că nu este motivată, fiind încălcat principiul legalității prevăzut de art 1 alin. (5) din Constituție, s-a legat cam de aceleași articole ca și USR. Niciun cuvințel de tehnologia 5G și eventualele consecințe negative pe care le poate produce asupra noastră, a tuturor ăstora mulți de care nu îi pasă nimănui.
Cum să supere Avocatul Poporului stăpânii? Să se apuce iar să o revoce și să spună că nu a îndeplinit atribuții care nu erau în sarcina ei? Păi ce? E avocatul nostru, al poporului? Se pare că e al stăpânilor.
Ceilalți parlamentari:
AUR și neafiliații au primit cele 77 pagini, ar vrea să sesizeze CCR -ul, dar nu au 50 deputați.
PSD și PNL nu vor să sesizeze CCR-ul, că au votat proiectul de lege și e ordin pe unitate să nu se găsească vreunul să semneze alături de AUR.
Serios? Păi când noi v-am votat și v-am trimis să ne reprezentați în Parlament și să faceți legi pentru noi și în interesul nostru, cu respectarea Constituției, v-am zis cumva să stați cu nasul pe sus și să o țineți că voi nu semnați alături de nu știu cine?
Constituția? Ce e aia? Lasă că vă spune stăpânirea ce să faceți și voi executați.
Nu vin banii de la UE ca să aveți voi ce fura pentru că sunteți la guvernare?
Deci, vouă puțin vă pasă de consecințele asupra noastră a legilor pe care le votați. Bani din care să furați să fie, în rest putem să murim toți, inclusiv voi și ai voștri, dar măcar să muriți bogați.
Nu v-ați săturat să fim luați de proști și să își bată joc de viața și sănătatea noastră cei pe care i-am votat să ne reprezinte în parlament?
Așa că:
MÂINE, 11.03.2022, până la ora 12.00 trebuie semnată sesizarea către CCR de cel puțin 50 deputați.
Așa că sunați deputații PSD și PNL să facă bine să se ducă la Secretariatul Camerei Deputaților și să semneze sesizarea CCR pe Legea înregistrată la camera deputaților sub nr. PL-x 428/2021 (draftul cererii de sesizare se găsește la secretariatul Camerei Deputaților).
Dacă este așa de superbă legea de au adoptat-o, de ce le e teamă să sesizeze CCR?
Să verifice CCR înainte de promulgare dacă este constituțională legea asta.
Dacă lor nu le pasă de viața, sănătatea noastră și de Constituție, nouă ne pasă și ne zbatem pentru ele.
Nu ne lăsăm până va începe să le pese și lor!
Mâine să vedem sesizat CCR-ul cu toate criticile de neconstituționalitate!
Minim 50 deputați să semneze sesizarea!