ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
În lucrarea „Poeți după gratii”, editată de Mănăstirea Petru Vodă, la biografia lui Constantin (Costache) Oprișan stă scris: ”S-a născut în 16 martie 1921, în comuna Oncești – Tecuci. A absolvit liceul la Bacău, în 1940. În 1941 ajunge în Germania, unde asistă la cursuri universitare de filosofie, audiindu-l pe Heidegger.
În timpul șederii sale în Germania a fost internat câțiva ani în lagărul nazist de la Buchenwald. Se întoarce în țară în 1945, venind pe jos tot drumul. Se căsătorește în 1947.
În 1946-1948 este student la Facultatea de Filosofie din Cluj, fiind remarcat de D. D. Roșca și Lucian Blaga.
În noaptea de 15 mai 1948 este arestat în București, dus la închisoarea Jilava și condamnat la 25 de ani muncă silnică. Între anii 1949-1952, în penitenciarul Pitești este supus la înfometare și schingiuiri fizice și morale inimaginabile, în urma cărora face un pneumotorax spontan care se suprainfectează. Complet lipsit de asistență medicală, Oprișan se îmbolnăvește de tuberculoză pulmonară.
În octombrie 1954 i se înscenează de către securitate un proces absurd. În timpul detenției a trecut prin închisorile: Jilava, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcărești.
În 1958 este adus din nou la Jilava, în carcerele morții din Fortul 13, unde se stinge treptat, înconjurat de grija și dragostea celorlalți trei camarazi, condamnați la același regim de exterminare: preotul Gheorghe Calciu, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor. Lor le-a transmis gândurile sale sub formă poetică, pe care aceștia le-au memorat și le-au făcut cunoscute, după eliberarea lor. După nesfârșită suferință, sufletul său nobil, luminat și eliberat, a plecat dintre noi, cu lumea adâncă a gândurilor sale, departe de nimicnicia și răutatea acestei lumi, în 26 iulie 1958”.
Așa cum apare în biografia de mai sus, redactată de un grup de foști deținuți politic sub coordonarea poetului Constantin Aurel Dragodan, Constantin Oprișan a trecut prin „experimentul Pitești”. Eugen Țurcanu l-a torturat psihic și fizic într-un mod care nu poate fi explicat prin cuvinte omenești. După ce l-au bătut în camera 4, Țurcanu a înfipt ranga în pulpa lui Țurcanu. Sângele i-a sărit până în tavan, scrie Dumitru Bacu, în lucrarea „Pitești. Centru de reeducare studențească”. După acest episod, orice student care avea vreun gând de rezistență era amenințat că va fi bătut până ce sângele-i va țâșni și se va uni cu cel al lui Oprișan. Conform mărturiei lui Eugen Măgirescu, și el trecut prin „iadul de la Pitești”: „Pe Costache Oprișan l-au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de-a rândul. L-am văzut odată, când ne-au scos la aer. Își dăduse cămașa jos și spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, ca și cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, răstignit, știe Dumnezeu!” (vezi cartea „Moara dracilor”).
Îndârjirea satanică a reeducatorilor provenea din faptul că Oprișan deținuse calitatea de șef al Frățiilor de Cruce pe țară și că, așa cum aduce mărturie Mihai Timaru, un alt cavaler al temnițelor comuniste, intuise că Țurcanu fusese instruit la Moscova, înaintea arestărilor masive ale tinerilor anticomuniști din 14-15 mai 1948. Timaru a primit această confidență din parte lui Oprișan, în închisoarea de la Gherla, unde au fost colegi de celulă. Acest secret îl știa doar Alexandru (Șura) Bogdanovici, unul dintre torționari, care a rămas uluit când Oprișan i-a spus în față: „Bine a mai fost pregătit Țurcanu la Moscova”. Bogdanovici nu va scăpa nici el de furia lui Țurcanu, care avea să-l omoare la Pitești.
Într-o mărturie despre Constantin Oprișan, memorialista și sfânta închisorilor comuniste, Aspazia Oțel Petrescu, afirma că acesta „a plecat în lumină, ca un stâlp de aur”: „La Pitești nicio rezistență nu era posibilă. Costache Oprișan a fost profesor de filosofie la Cluj, un om cu forțe spirituale nebănuite, simțeai puterea duhului în el. Și n-a putut să reziste. Nu se putea rezista. Din experiența noastră, a celor din închisori, diavolul s-a convins că nu are sufletul pe care îl obligă să meargă cu el. Costache Oprișan, care a căzut la Pitești, a plecat în lumină, a plecat ca un stâlp de aur, așa părea, un trup de aur. O mărturisește Părintele Calciu. Sunt foarte multe dovezi care arată că cei care au căzut așa de jos încât au spus blasfemii și și-au chinuit aproapele, totuși au plecat mântuiți. De ce? Pentru că diavolul a spart liberul lor arbitru. A umblat acolo unde nu avea voie. Ce a îndurat Costache Oprișan nu se poate povesti!”
Redăm mai jos câteva din poemele majore compuse în închisoare, fără creion și hârtie, de mucenicul Constantin Oprișan.
ÎNDEMN
Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,
Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;
Prin foc, prin fier, prin apă, dar numai înainte,
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!
Să te ridici mai tare din orice prăbușire,
Săgeți de foc să-ți fie cuvintele temute,
Voința ta credință, iar forța ta iubire,
Să-ți faci din geniu spadă și scutul din virtute.
Când ochiul nu mai vede și drumul pare-nchis,
Iar duhul îndoielii spre-ntoarceri te împinge,
Închide ochiul searbăd și-aruncă-te-n abis,
Lovind cu pieptul moartea, și sigur vei învinge.
Acesta fie semnul victoriilor tale:
Când porți povară trupul, durerea drept hotar,
Când lutul te constrânge, prin legi materiale,
Să-nvingi cu geniul liber păcatul necesar.
STRIGĂT
Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur
V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării,
În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur
O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării.
V-ați pervertit ființa trăind cu artificii,
Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre,
Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii
Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre.
Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba;
Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate,
Telalii cugetării dau marfa pe degeaba:
Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate.
Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită,
Pe clarități banale cartezian vă poartă,
Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită,
Minciună din știință, narcotice din artă.
Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere,
Minciunile comode sunt vălul diafan,
Satana-i o legendă, iar spiritul părere,
Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran.
Fugiți de adevăruri prin cotituri savante,
Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul,
Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante –
O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul.
Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită,
Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde.
De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită,
Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde.
La rădăcina vieții sobolul se ascunde,
Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină,
Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde,
Să prăbușească totul în groază și-n ruină.
S-aveți armura gata când ceasul greu va bate,
Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul:
Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate,
Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul.
A început în spirit o cruntă încleștare,
Armate nevăzute stau aspre față-n față.
Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare,
Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață.
ÎNTÂLNIREA CU IISUS
Din tine iau păcatul, iar restul îl distrug;
Tu ești legat de mine prin partea ta divină
Și ochii se dilată! Să mă întorc, să fug,
Dar țeapăn stă piciorul și spiritul leșină.
O, sfântă libertate! Și carnea îngrozită,
Cu mâinile pe spadă se prinde, încleștată.
Nici ochiul nu mai plânge, nici pieptul nu palpită,
Când buze, în neștire, șoptesc cuvântul: Tată!
Și s-a făcut lumină, iar biblicul inel
Se pierde-n fum, și Duhul se-ntoarce-ncet în grai.
Descătușat, piciorul pășește către El:
„O, Doamne! Ești aicea? În ce-ntuneric stai!
Știam că vii și, iată, Te-am așteptat aci.
Smerit, privesc pământul, genunchii moi se frâng,
Vor să Te vadă ochii-mi, dar nu mai pot privi,
Și vor să plângă, Doamne, dar nu mai știu să plâng”.
„Privește!”. Și pe față, văd urma loviturii
Pe care eu am dat-o cinstitului sutaș.
O, Doamne, laolaltă cu curvele și furii
Mă faci, în bezna asta, cunoașterii părtaș!
Și cad, plângându-mi vina, pe brațele luminii…
„Ci poartă-ți suferința, prin ea te-ai mântuit”.
Obrazul I se pleacă, Îi simt pe frunte spinii
Și plouă harul păcii pe sufletul smerit.
About Post Author
