man Model National Știri

Claudia Marcu: S-a reînființat închisoarea datornicilor. Cine este vizat?

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Românii care nu-și plătesc amenzile în termen de 30 de zile riscă să ajungă la închisoare, potrivit unei legi votate de deputați, la inițiativa PNL. Teoretic, contravenienții vor avea și un termen de 90 de zile pentru a presta muncă în folosul comunității ca să scape de detenție, însă este puțin probabil să poată efectua orele necesare în acest termen. 

Polițiștii se plâng de ani de zile că nu mai au nicio autoritate în fața celor care comit fapte contravenționale, care le rup în față procesele verbale, știind că nu vor suporta niciun fel de consecință. Este vorba, bineînțeles, despre cei certați permanent cu legea, care nu au nici proprietăți pe numele lor, și nici locuri de muncă. Și chiar polițiștii au cerut, în repetate rânduri, reintroducerea închisorii pentru contravenienții care refuzau să-și plătească amenzile, însă nimic nu s-a întâmplat în acest sens. Tocmai de aceea decizia de acum a deputaților, de a vota o lege care să-i trimită la închisoare pe contravenienți, pare cam dubioasă, având în vedere milioanele de amenzi date în cei doi ani de stare de alertă celor care nu au respectat restricțiile impuse de Guvern.

Potrivit legii adoptate de Camera Deputaților, cei care nu își achită în termen de 30 de zile amenzile sunt obligați după acest termen să presteze muncă în folosul comunității. Dacă nu vor apuca să efectueze orele stabilite de instanță în 90 de zile, atunci merg direct la închisoare, pentru o perioadă cuprinsă între 3 luni și doi ani.  La cât sunt de săraci românii, o amendă de 2.000 de lei sau de 10.000 de lei este imposibil de plătit în 30 de zile. În Germania, de exemplu, orice amendă sau datorie neachitată către un furnizor poate fi plătită în rate. Chiar și amenzile de circulație date de polițiști. Important este să respecți planul de rate, căci altfel mergi direct la închisoare. O zi de închisoare în Germania echivala, acum trei ani, cu 50 de euro, timpul petrecut după gratii echivalând, astfel, cu suma sancțiunii contravenționale. În România nu există așa ceva și nimeni nu s-a gândit să instituie un astfel de sistem.

Legea este pentru toți

Deputații liberali, inițiatori ai legii, susțin că asistăm la un fenomen social periculos care a sporit în dimensiuni, dat fiind faptul că tot mai multe persoane sancționate contravențional se sustrag de la rigorile legii și că cetățenii români săvârșesc în mod repetat fapte antisociale grave, care atrag angajarea răspunderii contravenționale, dar nu suportă niciuna dintre urmările patrimoniale și nepatrimoniale ale aplicării unor sancțiuni specifice.

„Prevenția specială și prevenția generală a comportamentului antisocial, care sunt scopuri ultime ale legislației contravenționale, nu se mai realizează. Combaterea fenomenului contravențional este grav afectată de imperfecțiunea dreptului nostru pozitiv și de atitudinea celor certați cu legea, care speculează această slăbiciune a sistemului nostru de drept”, arată deputații PNL. Problema este că legea votată se extinde la orice fel de contravenție, de la o parcare neregulamentară, până la un pensionar care nu a purtat mască de protecție. Iar dacă până acum amenzile ajungeau la direcția de impozite și taxe și oamenii le plăteau când puteau sau când aveau nevoie de vreun document de la fisc, noua lege îi obligă să le achite fix în termen de 30 de zile.

Cadrul legal pentru dictatură

Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept semnalează faptul că actul normativ adoptat de Camera Deputaților, care modifică OG  nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și Codul Penal, înseamnă crearea unui cadru legal pentru instaurarea dictaturii.

„Va trebui să ne temem pentru libertatea noastră dacă nu ne supunem unei norme neconstituționale care ni se bagă pe gât prin OUG dată într-o noapte, de exemplu, fără dezbatere publică”, a afirmat av. Elena Radu, președintele Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *