ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Academia Româna prin membri ei și-a (re)ales Președintele, pentru încă un mandat de 4 ani. Și l-a ales cu o majoritate covârșitoare a voturilor, ceea ce spune foarte mult despre personalitatea cărturarului și calitățile omului Ioan Aurel Pop.
Erudiția, opera, munca de cercetare și activitatea academică în cel mai pur sens al cuvântului, vorbesc de la sine.
Omenia, modestia, onestitatea, blândețea și sufletul mare al academicianului prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, pe care am avut fericitul prilej de a-l cunoaște și bucuria de a ne împrieteni din anul I de facultate (1975), au rămas aceleași pe parcursul acestor peste 46 de ani.
A rămas același Ionuț, așa cum i-au spus mereu prietenii, om bun, profesor cu mare vocație, savant autentic, o voce publica curajoasa și respectată, indiferent unde l-au purtat pașii, ce a făcut, de ce onoruri binemeritate s-a bucurat sau la ce încercări a fost, uneori, supus.
De acesta dată, se dovedește că se poate, în ciuda atâtor motive de scepticism și neîncredere, ca in Romania noastră, sa fie OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT.
Felicitări din toată inima, mult spor și mult succes in toate cele întreprinse, din onoranta și pe deplin meritata postură de Președinte al Academiei Române D-le Profesor și drag prieten!