man Model National Știri

Locuitorii din Shanghai au protestat din balcoane împotriva carantinei prelungite pe termen nedefinit, scandând „Vrem libertate!” și „De ce ne înfometați?”. Guvernul a trimis drone care să-i avertizeze să intre la loc în case. VIDEO

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Comisia Națională de Sănătate din China (NHC) și-a reafirmat miercuri angajamentul de a-și menține politica „dinamică” bazată pe o toleranță zero față de COVID, în timp ce autoritățile locale din Shanghai au confirmat cele mai mari temeri ale celor aproximativ 26 de milioane de locuitori ai centrului financiar: carantina instituită inițial pentru o perioadă de 9 zile a fost prelungită „pe termen nedefinit”, după ce numărul de cazuri nou-confirmate a atins marți un nou record, arată Zero Hedge.
Autoritățile au depistat peste 13.000 de cazuri noi numai în Shanghai, reprezentând mai mult de jumătate din cele peste 20.000 de cazuri noi din întreaga țară. Potrivit Bloomberg, aceste cifre au depășit bilanțul primelor zile ale pandemiei, când virusul încă făcea ravagii în Wuhan.

Desigur, creșterea numărului de cazuri este în parte o consecință a ultimei campanii de testare în masă, dar acest lucru nu a împiedicat PCC să instituie cea mai radicală carantinare de la Wuhan încoace.

În urma unui torent neîntrerupt de măsuri scandaloase, precum separarea copiilor cu COVID de părinții lor, mușamalizarea deceselor din azilele de bătrâni și incapacitatea de a rezolva problema lipsei de alimente și medicamente, locuitorii din Shanghai au ajuns la limita răbdării.

Mulți au acuzat PCC că și-a încălcat contractul cu populația. Astfel, sfidând restricțiile impuse de PCC, mii de locuitori ai orașului Shanghai au ieșit la balcoane și au scandat „Vrem locuri de muncă” (sau „Vrem să mergem la serviciu”)!, „Vrem libertate!” și „De ce ne înfometați?”. 

Însă, imediat, guvernul chinez a trimis drone cu difuzoare prin care i-a avertizat pe oameni să intre înăuntru, să închidă ferestrele și să își controleze dorința de libertate: „Vă rugăm să respectați restricțiile Covid. Controlați-vă dorința de libertate. Nu deschideți fereastra și nu cântați.” 

Neputând nici măcar să își plimbe câinii, poveștile localnicilor care își lasă câinii să-și facă nevoile în apartament au împânzit rețelele de socializare.

Shanghai a raportat miercuri, 5 aprilie, 311 noi cazuri simptomatice și peste 16.000 de cazuri asimptomatice, ambele cifre fiind mai mari decât în ziua precedentă. Carantina ar fi trebuit să înceteze ieri, dar a fost prelungită pe termen nelimitat,  până când autoritățile vor avea posibilitatea de a „analiza datele”, după cum a relatat China Daily.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *