man Model National Știri

Vaccinistul Macron trece la nivelul următor: lansează identitatea digitală în Franța la nici două zile după realegerea sa ca președinte, stârnind temeri legate de implementarea unui sistem de credit social similar celui din China

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

La mai puțin de o săptămână de la realegerea președintelui francez Emmanuel Macron, acesta se confruntă deja cu reacții negative după ce a lansat o identitate digitală pentru cetățeni. Macron a semnat decretul privind „Serviciul de garantare a identității digitale” (SGIN) pe 26 aprilie, la mai puțin de 48 de ore după victoria sa împotriva naționalistei Marine Le Pen în alegerile prezidențiale din Franța. (interesantă denumirea aleasă de SGIN care, dacă rearanjăm literele, poate rezulta SIGN = semn, n.r.)

SGIN este un proiect al guvernului francez de a crea o aplicație mobilă care le va permite cetățenilor francezi să își acceseze actul de identitate în format digital.

Deși textul decretului specifică faptul că utilizarea identității digitale „este lăsată în totalitate la libera alegere a utilizatorilor”, unii politicieni văd în acesta un instrument pentru a introduce în Franța un sistem de credit social de tip chinezesc.

Florian Philippot, fondatorul partidului naționalist francez „Les Patriotes” (Patrioții), a denunțat  noua legislație printr-o postare pe Twitter.

„Imediat după alegeri, guvernul a anunțat lansarea unei „aplicații de identificare digitală”! Scopul: introducerea unui sistem de credit social de tip chinezesc. O societate a controlului și a supravegherii”, a scris el pe Twitter.

„Să respingem total această aplicație și să luptăm prin orice mijloace!”.

Alți utilizatori de Twitter i-au împărtășit sentimentele.

Unul dintre ei, The Q2 Observer, a subliniat că „ceea ce este opțional și banal la început va fi esențial și împovărător pe termen lung”.

„În Franța pentru moment, în curând la fel peste tot… Rezistați!”, a adăugat el.

Îngrijorarea că instrumente digitale precum SGIN vor fi folosite de guvernele occidentale pentru a introduce pe ușa din dos un sistem de credit social a fost exprimată și în alte țări din UE, inclusiv în Italia, unde o aplicație recent apărută, „Smart Citizen Wallet”, va fi lansată la Bologna în această toamnă și va recompensa unii cetățeni pentru „comportamente virtuoase” folosind un sistem de puncte.

Alegătorii francezi sunt așteptați din nou la urne pentru alegerile parlamentare din iunie, când partidul lui Macron și-ar putea pierde majoritatea în favoarea formațiunii Marinei Le Pen.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *