Sfânta Pelaghia a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305); făcea parte din clasa înaltă a societății din Tars și era orfană de tată. Era frumoasă și cu purtări alese, încât fiul împăratului dorea să o ia de soție.
Atrasă de credința creștină, Sfânta Pelaghia a simțit că trebuie să-și desăvârșească această chemare prin botez. A mers în taină la episcopul locului, Clinon, care, din cauza persecuțiilor dezlănțuite de împărat împotriva creștinilor, se ascundea în pădurile din jurul cetății. El a botezat-o pe tânăra Pelaghia, care s-a făgăduit lui Hristos spre slujire curată.
Întorcându-se acasă, i-a spus mamei sale de schimbarea felului ei de viață. Supărată, aceasta l-a înștiințat pe cel care trebuia să îi fie soț Pelaghiei. La aflarea veștii, cuprins de disperare, fiul împăratului s-a sinucis.
Toată această întâmplare a speriat-o pe mama Sfintei Mucenițe, gândindu-se că împăratul o să se răzbune pe toată casa și pe tot neamul tinerei creștine. Astfel, a dus-o în fața împăratului, acuzând-o și susținând că ea și numai ea este vinovată, și trebuie pedepsită.
Tulburat de evenimente, Dioclețian a chemat-o la judecată și văzând-o neclintită în hotărârea de a-L mărturisi pe Hristos, a poruncit să fie încins un cuptor de aramă, în care sfânta muceniță a intrat singură, după ce s-a însemnat cu sfânta Cruce.
Sfânta Monica este mama unuia dintre cei mai importanți teologi și scriitori bisericești ai antichității târzii, anume Fericitul Augustin, prăznuit de către Biserica Ortodoxă în data de 15 iunie.
Model al mamelor și soțiilor creștine, Sfânta Monica s-a născut în anul 322 în Tagaste, în Africa de Nord. A fost căsătorită cu un păgân destul de binevoitor, însă foarte iute la mânie. Prin răbdarea și dulceața sa, l-a câștigat până la sfârșitul vieții la creștinism. Tatăl fericitului Augustin se numea Patritius, iar în afară de Augustin, a mai avut cu Monica doi copii, pe Navigius și pe Perpetua.
După moartea soțului, Monica nu a mai dorit să se căsătorească, dedicându-și viața creșterii și educației copiilor.
Augustin i-a provocat o mare durere mamei sale pentru că a ales să îmbrățișeze erezia maniheilor. Monica, mama lui, s-a rugat asiduu și a primit încredințare de la Dumnezeu că fiul ei își va reveni.
Monica l-a rugat chiar pe un episcop, intelectual și bun cunoscător al Scripturilor, care fusese și el maniheu, să încerce și să-l convingă pe Augustin, dar în zadar. Acel episcop a liniștit-o pe Sfânta Monica, spunându-i să meargă în pace pentru că Augustin, fiul atâtor lacrimi, nu poate fi pierdut. A mai durat însă mulți ani până când Augustin avea să-și revină.
L-a însoțit la Roma și apoi la Milano, unde a avut bucuria de a-l cunoaște pe Sfântul Ambrozie, care mereu îl felicita pe Augustin pentru că are o mamă atât de pioasă și plină de virtuți.
Prin rânduială de sus, prin înrâurirea Sfântului Ambrozie și pentru mijlocirile mamei sale, Augustin și-a venit în fire și, în anul 387, la slăvita sărbătoare a Învierii Domnului, a primit botezul adevăratei Biserici. Bucuria Monicăi a fost nespusă pentru că a trăit să-și vadă fiul risipitor întors acasă, în Biserică.
Plănuind să se întoarcă în Africa, au oprit pentru odihnă la Ostia. Aici, la vârsta de doar 56 de ani, Sfânta Monica și-a dat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântată în Ostia, iar în secolul al VI-lea, sfintele sale moaște au fost mutate într-o biserică. Ulterior, au fost duse la Roma.
Toată viața sa a avut puterea să-și răstignească voința pentru câștigarea la Hristos a celor pe care îi iubea. Iar Dumnezeu i-a ajutat. Atât soțul Patritius, cât și fiul Augustin, pentru rugăciunile ei și-au venit în fire.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion, făcătorul de minuni.
Acesta din tinerețe Crucea pe umeri ridicând, a urmat Stăpânului celui răstignit, și patimile trupești supunându-le duhului a primit de la Dumnezeu bogat dar de minuni: de a vindeca felurite boli și să izgonească demonii. Închizându-se el într-o căsuță mică, și aflându-se afară de toată tulburarea și strălucit fiind cu toată nepătimirea, a primit dumnezeiescul har al preoției; și răbdând mulți ani aspra petrecere, a fost de toți lăudat pentru nenumăratele lui minuni. Căci certa vietățile ce stricau semințele odrăslite, oprea grindina, pământul cel însetat l-a adăpat cu ploaie, și repejunea râului, ca Elisei, a despărțit-o și a trecut-o. A vindecat mâna cea uscată a unui oarecare creștin, a dăruit orbilor vedere, și a îndreptat picioarele șchiopilor, și alte multe minuni a făcut spre slava adevăratului nostru Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichifor, egumenul Mănăstirii Midichiei, care cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Nichifor Isihastul (din singuratate), cel ce s-a liniștit în cele mai pustii locuri ale Muntelui Athos.
Sfântul Nichifor a fost învățătorul Sf Grigore Palama (prăznuit în 14 noiembrie). Acesta a cresut ca și romano-catolic dar după o călătorie în Imperiul Bizantin a devenit ortodox. Sf. Nichifor a trăit ca isihast în Muntele Athos și s-a sfârșit din viață înainte de anul 1300. Lucrarea sa „Despre trezvie și păzirea inimii ” se găsește în Filocalie: Preaînțeleptul meșteșug pentru rugăciunea minții (rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii) ce se află la Filocalie.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie, episcopul Corintului.
Acest Parinte a adormit pe vremea împărăției lui Vasile și a lui Constantin, la anul 977, și a lăsat posterității comentarii ale sfintelor scripturi și un Tratat asupra motivelor morții lui Iisus Hristos pe Cruce.
Tot în această zi, pomenirea sfinților părinți Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian și Macrovie și a mulțimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina.
Tot în această zi, pomenirea aducerii moaștelor sfântului și dreptului Lazăr, prietenul Mântuitorului Hristos, și a purtătoarei de mir Mariei Magdalenei, care aducere a fost pe vremea lui Leon Filosoful și iubitorul de Hristos, la anul opt sute nouăzeci (890 d. Hr.). (Calendar-Ortodox.ro)
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.