Cât de greșit este sloganul „Corpul meu, alegerea mea” atâta vreme cât trupurile noastre Îi aparțin în primul rând lui Dumnezeu. VACCINURILE și AVORTURILE

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

În mod constant, mișcarea pro-avort s-a bazat pe sloganul „Corpul meu, alegerea mea”, dar scandările centrate pe femei devin tot mai puțin corecte politic, pe măsură ce Stânga îmbrățișează ideologia de gen și susține că bărbații pot rămâne însărcinați, scrie Matt Lamb într-un editorial publicat de LifeSiteNews, pe care l-am tradus și adaptat pentru cititorii ActiveNews.

Corpul nimănui nu este, de fapt, numai al lui. Chiar și când se vorbește despre autonomia corporală în legătură cu vaccinurile, persoanele pro-viață argumentează că trupul lor este o creație a lui Dumnezeu și că nu vor să îl necinstească pe Dumnezeu injectându-se cu seruri întinate de avorturi.

Toate trupurile Îi aparțin în primul rând lui Dumnezeu. Sfântul Pavel scrie în Epistola către Corinteni: „Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru…”.

Sfântul Ioan Hrisostom, comentând acest pasaj, a evidențiat precizarea făcută de Apostol, care nu a spus doar că trupul este „[templu] al Duhului Sfânt”, ci a și explicat clar că Duhul Sfânt este „în voi”, ca un dar „de la Dumnezeu”.

De aici rezultă că trupurile noastre trebuie folosite doar pentru a-L sluji pe Dumnezeu.

Trupul nimănui, dacă este dedicat slujirii lui Dumnezeu, nu poate fi considerat pe Pământ doar al său.

O persoană necăsătorită care își caută un soț sau o soție ar trebui să își dorească să se căsătorească pentru a-și împlini menirea lăsată de Dumnezeu, devenind o soție iubitoare și aducând pe lume copii sau un soț iubitor care să aibă grijă de familia sa.

Incapacitatea de a avea copii nu anulează acest adevăr – știm din Cartea Facerii că, prin căsătorie, „va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup”, iar femeia este „os din oasele mele și carne din carnea mea”.

În căsnicie, ar fi egoist și păcătos ca soțul să spună că trupul lui este alegerea lui sau ca soția să spună că trupul ei este alegerea ei.

Soții trebuie să-și jertfească trupul pentru soția lor, răspunzând nevoilor lor atât financiar, cât și în alte moduri fizice, de exemplu, ajutând la treburile casei. Soțiile își jertfesc trupul prin nașterea de copii și prin supunerea față de soți.

Bărbații care lucrează ore îndelungate, uneori având chiar mai multe locuri de muncă, pentru ca soțiile lor să poată sta acasă, înțeleg acest adevăr. Femeile care se trezesc la orice oră din noapte pentru a avea grijă de copii înțeleg acest adevăr.

La rândul lor, cei care urmează calea monahală, își afierosesc trupul lui Dumnezeu și și-l oferă, prin ascultare, stareților lor. Trupul nu le aparține.

Toți acceptă să asculte de stareț, conștienți fiind că, astfel, fac voia lui Dumnezeu. De aceea, se lasă călăuziți pe calea pe care acela o consideră a fi cea mai potrivită pentru slujirea lui Dumnezeu.

O conștiință dreaptă știe că „trupul nostru” nu trebuie să fie folosit ca „alegerea noastră”, ci trebuie dedicat slujirii lui Dumnezeu.