ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Ministrul ucrainean de Externe s-a adresat
poporului german cerându-i să accepte o viață cu lipsuri și greutăți pentru a
ajuta astfel Ucraina în războiul cu Rusia.
Într-un interviu acordat Bild, ziarul german
cu cel mai mare tiraj, șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, a explicat
că este în interesul Germaniei ca nemții să suporte aceste sacrificii.
Kuleba a spus:
„Uneori este mai bine să ajuți pe altcineva și
să înduri o scurtă (!) perioadă de privațiuni decât să stai acasă, la
televizor, și să nu faci nimic, până când problema îți va bate la ușă.”
Ministrul a adăugat:
„Dați-ne tot ce avem nevoie și vom stăvili
Rusia, și o vom înfrânge în Ucraina astfel încât să nu ajungă vreodată să vă
bată la ușă.”
Kuleba i-a acuzat pe cei din Germania care
i-au fost favorabili lui Putin că sunt „în parte responsabili de acest război” și a
spus că „animalele se comportă mai bine ca rușii”.
Acum câteva zile, o investigație foarte
serioasă realizată de ziarul francez Le Monde a confirmat că înregistrările cu
prizonieri ruși torturați și împușcați în genunchi de soldați ucraineni suntautentice.
Ceea ce înseamnă că „animalele” nu sunt doar de o singură parte.
Prin interviul din Bild, Kievul își păstrează
tonul înțepat și agresiv față de Germania.
Ucraina a refuzat să îl primească pe
președintele Frank-Walter Steimeier la Kiev, afront care l-a determinat pe cancelarul
Olof Scholz să își anuleze propria vizită.
Relațiile germano-ucrainene s-au degradat până
acolo încât ambasadorul ucrainean la Berlin l-a numit pe cancelarul Scholz „leberwurst
ofensat”, deși guvernul acestuia a trimis armament regimului Zelenski.
Noile pretenții ale Kievului față de Germania
vin după ce această țară, alături de celelalte șase membre ale G7, a condamnat
Rusia pentru că ar fi instituit o blocadă asupra porturilor ucrainene,
împiedicând astfel ca milioane de tone de alimente să ajungă în Occident.
Într-o declarație comună a G7 se arată:
„Războiul de agresiune neprovocat și
premeditat al Rusiei a agravat perspectivele economice mondiale cu o foarte
mare creștere a prețurilor la alimente, carburanți și energie.”
Și mai departe:
„Combinat cu blocarea de
către Rusia a căilor de ieșire a cerealelor ucrainene, lumea este acum
confruntată cu o agravare a stării de insecuritate alimentară și de
malnutriție.”