În luna Martie a anului 2013 am fost invitat de cîțiva preoți din Țara Hațegului să vorbesc cu credincioșii de la cîteva parohii ale acestui străvechi pămînt românesc. Într-una din zile am vizitat mai multe biserici de secol 13 (Strei, Sfînta Maria Orlea, Densuș, Colți, etc.) cu care Ortodoxia românească din Hațeg se poate mîndri pe drept cuvînt. Cu această ocazie am remarcat cîteva aspecte care au mai fost menționate prin lucrări de specialitate atît de către istorici, cît și de către istorici ai artei, chiar dacă concluziile trase de unii dintre ei nu au fost duse pînă la capăt.
Pentru cei ce nu cunosc, românii au fost organizați din cele mai vechi timpuri în jurul unor conducători locali ce stăpîneau cîte un județ sau o țară, precum Țara Bîrsei, Țara Hațegului, Țara Crișurilor, Țara Maramureșului, etc ce pot fi regăsite și în vremurile antice și chiar preistorice. Tezaurele de la Cucuteni, Coțofenești, Agighiol, Peretu și Porțile de Fier corespund unor centre administrative (Cucuteniul este un astfel de exemplu) ce se pot regăsi mai apoi atît în cercetările arheologice, cît și în însemnările istorice antice despre daci și în cele medievale despre români. Documentele romano-catolice din secolul XIII (diplomele cavalerilor ioaniți și teutoni cu referire la români, în care sînt menționați în veacul al XIII-lea cnejii Ioan, Litovoi, Seneslau, Farcaș, sau cronica notarului anonim al regelui Bela al III-lea al Ungariei care pomenește despre invazia maghiară din veacul al IX-lea a lui Arpad și ciocnirile cu cnezii Gelu, Glad, Menumorut, Salanus, Ahtum, etc) confirmă acest tip de organizare statală.
Voievodatele, cnezatele, banatele sau județele ca forme de organizare administrativă și militară au funcționat perfect cîtă vreme românii au fost învecinați sau invadați de populații migratoare: unui puhoi migrator nu avea sens să îi opui o mare armată, pentru că ar fi însemnat o serie de bătălii cu pierderi umane uriașe și de o parte, și de cealaltă, cu probabilitatea nevoii de asimilare a învinșilor rămași în viață și cu marea probabilitate a apariției unei a treia puteri care ar fi putut prelua teritoriul și populația rămasă în viață; dacă juzii / cnezii locali pierdeau un război și se declarau învinși, creau posibilitatea puhoiului migrator să își continue drumul său spre alte pămînturi. Începînd cu apariția regatelor (ungare, lituaniene, poloneze, etc) în imediata apropiere a vechilor cnezate, județele/banatele românești își pierd sensul istoric, nemaiputînd să facă față presiunii politice, militare (și uneori chiar culturale) apărute în imediata lor apropiere.
Un astfel de cnezat românesc este Țara Hațegului. Despre existența cnezilor Cîndea la conducerea Țării Hațegului știm din cîteva documente de secol XIV și XV. În secolul XV Cîndeștii se supun autorității maghiare și trec la romano-catolicism. Din acea vreme avem la Sfînta Maria Orlea fresca romano-catolică pictată de un zugrav sîrb după erminia ortodoxă dar cu veșminte latine. O dată cu convertirea la romano-catolicism a venit și maghiarizarea numelui Cîndeștilor în Kendeffi. În secolul XVII baronii Kendeffi trec la protestantism, ca majoritatea baronilor unguri, iar Sfînta Maria Orlea este zugrăvită cu var peste vechea frescă. În secolul XX biserica, fostă biserică episcopală romano-catolică și apoi protestantă, devine muzeu, care se poate vizita și astăzi.
Ce nu se știe încă este faptul că Sfînta Maria Orlea a fost biserică episcopală ortodoxă. Poate că niște viitoare cercetări arheologice vor scoate la lumină un întreg complex episcopal construit în secolul XIII de cnezii Cîndea pentru ierarhii ortodocși ale căror nume nu au mai ajuns pînă la noi, sau, cine știe?, poate chiar ruinele unei întregi mănăstiri.
Contextul istoric al secolului XIII este destul de tulbure. Avem, astfel, în Transilvania (și nu numai) acelui veac o majoritate românească luptîndu-se din greu pentru a-și păstra independența și autonomia. Avem, iarăși, cîteva ordine romano-catolice ale unor trupe de elită – cavalerii întorși din cruciadele eșuate în Orientul Mijlociu (ospitalierii ioaniți și teutonii) care primesc din partea papalității misiunea de a-i converti pe români de la Ortodoxie la papistășie și de a asigura protecția episcopatelor romano-catolice din Transilvania și Moldova de azi. În această perioadă se așează în Țara Bîrsei strămoșii sașilor de azi. Tot în Transilvania, pe lîngă populația majoritar românească și ortodoxă avem populații de slavi, unguri, secui, pecenegi și cumani, unii dintre ei fiind ortodocși, alții romano-catolici, iar alții (cumanii) abia treceau la creștinism. Ca lucrurile să fie mai complicate, după convertirea la romano-catolicism mulți treceau la ortodoxie, după cum se plînge papa Grigorie al IX-lea într-o scrisoare din 12 Noiembrie 1234 (analizată în detaliu de mulți istorici români, de la Mihail Kogălniceanu pînă la Victor Spinei). La 1241 are loc marea invazie tătară, care produce un imens dezastru în Transilvania și în regatul maghiar, dar mai ales oprește, pentru o vreme, presiunea papalității. La 7 Octombrie 1278 papa Nicolae al III-lea trimite o scrisoare în care deplînge dispariția supușilor papistași de pe teritoriul fostei episcopii a Cumanilor (cu sediul probabil la Focșani sau împrejurimi, intitulat în document ca „Milkovia”): cumanii trecuseră la Ortodoxie sau plecaseră în Ungaria, Serbia și Bulgaria. Acest sfîrșit de secol XIII aduce cu sine și presiuni uriașe din partea papalității, care îi forțează pe unguri să distrugă orice urmă de autonomie românească în Transilvania. În cele din urmă, sub greutatea acelor presiuni s-a ajuns la încetarea existenței cnezatelor românești din Transilvania, Moldova și Muntenia și apariția statelor feudale românești.
Cnejii Cîndeștii și-au făcut propriul blazon, de inspirație ortodoxă, cruciată și românească totdeodată. Cu siguranță nevoile administrative și militare le-au impus crearea unui blazon (dacă nu cumva acesta exista deja de mai multă vreme) care să le facă recunoscută autoritatea statală. Blazonul cnezilor Cîndea conține tricolorul care înconjoară crucea bizantină cu reminiscențe cruciate. Am putea să concluzionăm că puterea administrativă a Cîndeștilor – ctitori de mănăstiri și biserici în Țara Hațegului, de la care au rămas ruinele a două castele (la Colți și la Rîu-de-mori) și 13 biserici de piatră – se impunea ca o putere politică și militară autentic românească, apărătoare și sprijinitoare a Ortodoxiei.
Din păcate, la Sfînta Maria Orlea, biserica episcopală ortodoxă a Hațegului, după înfrîngerea cnezilor români și convertirea forțată la romano-catolicism, însoțită de maghiarizarea forțată în sec. XV, peste fresca originală s-a zugrăvit o altă frescă, a pictorului sîrb mai sus menționat. Dacă vreodată în viitor această frescă sîrbească va fi extrasă, aproape sigur vor ieși la iveală frescele autentice, ortodoxe și (cel mai probabil) românești, din secolul XIII. O astfel de mostră este accesibilă în pronaosul bisericii, sub balconul construit de protestanți, care au dat cu var peste fresca ctitorului. Cu toate acestea, încă se mai pot zări culorile tricolorului românesc care înconjură fresca votivă a (deocamdată) anonimului cneaz Cîndea care a ridicat biserica episcopală de la Orlea. Încă se mai zărește de sub var vechiul blazon creștin și românesc.
Monahul Filotheu Bălan
Mănăstirea Petru Vodă, 2015
About Post Author
