Sinaxarul demnității românești. 27 Iunie 1953: Episcopul Ioan Suciu

Copilăria

S-a
născut la Blaj, la 4 decembrie 1907, într-o familie de preoți. După mamă
(Maria), era nepotul vestitului orator Ioan Coltor, canonic arhidiecezan. Tatăl
său, preotul Vasile Suciu, a fost prefectul Tipografiei și Librăriei
Seminarului Teologic. Episcopul a fost al patrulea din cei nouă copii, cinci
băieți și patru fete.

Ca elev,
a dovedit o deosebită înclinație spre științele naturii, botanică și zoologie,
colindând văile și dealurile după plante rare și insecte. Într-o perioadă
creștea chiar pui de șerpi, stârnind curiozitatea tuturor. Vacanțele și le petrecea toate în
excursii, cu sacul în spinare și cu bâta în mână, savurând frumusețile naturii.

Hirotonit preot la Roma

După absolvirea
liceului a fost trimis la studii Teologice la Roma și primit în colegiul grec „Sfântul Atanasie”. Cu ocazia promovării
doctoratului în Teologie, celebrul dominican Reginald Garrigou Lagrange l-a
felicitat pe Ioan Suciu și i-a pus în deget inelul universității, lucru foarte
rar și un semn de deosebită apreciere.

După șase ani de
studii la Institutul „Angelicum” a
fost hirotonit preot, la Roma, la 29 noiembrie 1931. A fost hirotonit Episcop
la Oradea pe 22 iulie 1940, rămânând în teritoriul cedat Ungariei împreună cu
alți doi ierarhi greco-catolici: Alexandru Rusu și Iuliu Hossu.

În toamna anului
1944 a fost aproape de a fi executat de către armata maghiară în retragere
(Cristian Vasile – „Episcopul Ioan Suciu”, în revista „Memoria”).

Preocupat din primele clipe ale preoției de tineret

Episcopul Ioan
Suciu a fost preocupat încă de la început de problema tineretului și a căilor
pe care acesta mergea. Pentru a-i feri de capcana curentelor ateiste și a-i
educa în spirit creștin, tânărul preot a înființat revista „Marianistul”, destinată exclusiv
copiilor. Revista a avut un puternic răsunet și a fost răspândită în toate
școlile din Ardeal.

Pr. Suciu nu se
mulțumește cu acest succes și scoate, câțiva ani mai târziu, revista „Tinerimea Nouă”, care se adresa unui
cerc mai larg de adulți, inclusiv studențimii. Așa a început Apostolatul
Tinerimii, care avea sa fie continuat cu aceeași râvnă până la moarte.

Lucrările
părintelui: „Eroism”, „Mama”, „Ranele
Domnului”, „Viața Nouă”, „Inginerul Nicoară” etc. aveau să se constituie în
veritabile îndreptare de viață creștină pentru viața de familie și pentru cei
mai în vârstă.

Printre tinerii entuziaști care-l admirau și pe care episcopul Suciu îi
îndruma spiritual, s-au aflat și membri ai Mișcării Legionare pe care episcopul
i-a și vizitat în închisoare la Aiud (arestați pe timpul lui Antonescu). Deși
aceștia au încercat să-i salveze viața în 1948, scoțându-l din țară înaintea
arestării, Ioan Suciu a preferat să sufere în fruntea turmei sale. Cărțile
episcopului Ioan Suciu au fost introduse între lecturile obligatorii ale
tinerilor legionari.

Conferințele lui umpleau sălile. O
viață plină de asceză

Renumele
părintelui crescuse foarte mult de acum. La conferințele și simpozioanele
ținute de el, sălile erau tot timpul arhipline cu oameni de religiile și de
toate etniile. Succesul părintelui se datora și faptului că știa să-și adapteze
discursul la nevoile noii generații, având un discurs suplu, cald și plin de
dragoste.

Viața Episcopului
Ioan Suciu a fost una de asceză, de meditație și de rugăciune. Într-una din
vizitațiile canonice ce le făcea în parohii, într-o dimineață a fost surprins îngenuncheat
lângă pat. Nu se dezbrăcase și nu a clintit așternutul. Se rugase toată noaptea
și numai prin rugăciuni și meditație își mai lăsa capul pe așternut și ațipea.

Lupta lui
împotriva celor ce-L batjocoreau pe Dumnezeu a fost cu adevărat eroică, preferând
martiriul, în alternativa compromisului. „Eroul
apără mersul spre Dumnezeu și moare sub bicele acelora ce vor să zădărnicească
venirea Împărăției pe pământ, în oameni și în afară de oameni, care stăvilesc
acest mers… Primul element al eroismului, al vieții eroice, este Colaborarea
cu Dumnezeu” (Eroism).

Lupta deschis împotriva comunismului

„Astăzi și în
zilele ce vor urma, există un singur lucru pe care nu ai voie să-l faci, să fii
trădător. Există un singur drum în viață care te îndepărtează de trădare, cel
eroic. Numai pe această cale poți răscumpăra lumea” (Eroism).

Episcopul a
combătut comunismul cu toată puterea sufletului său, încă de la începuturile
sale. Comisarii sovietici din România l-au trecut imediat pe lista neagră,
acuzându-l că vorbește peste tot de ateismul și atrocitățile din Rusia.

În predica ținută
cu prilejul Anului Nou 1947, Ioan Suciu nu se sfia să plaseze numele lui Stalin
într-un context foarte puțin favorabil liderului comunist de la Kremlin, iar
peste câteva luni episcopul își exprima în mod public speranța în schimbarea
regimului politic din România.

„După 1 noaptea, o ceată de securiști ne-a devastat
locuința. Doi dintre ei au intrat în dormitorul unde se afla canonicul Leon
Sârbu și Părintele Govoran… Între timp, alți doi securiști au intrat în
camera în care se odihnea Preasfințitul. L-au ridicat și, legându-l la ochi,
l-au dus într-o mașină ce se afla în stradă” (Cristian Vasile
–

„Memoria”).

La 3 septembrie
1948 este înlocuit din funcție prin decret guvernamental. La 28 octombrie 1948 a fost arestat și dus la
Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldărușani. Astfel a început pentru el
calvarul închisorilor Ministerului de Interne, Văcărești etc., până la punctul
final, temnița din Sighet (cf. A. Moisin, „A
biruit credința”, în „Magazin
istoric”, nr. 7/1994, p. 50). În același timp au fost arestați toți
episcopii Bisericii Române Unite.

Moartea martirică

A fost transferat
la penitenciarul din Sighetu Marmației, unde au fost duși și ceilalți episcopi
din lagărul de la Mănăstirea Căldărușani. Pr. A. Moisin, citându-l pe
monseniorul Coriolan Tămâian, descrie sfârșitul sfântului: „S-a purtat foarte dârz, dar iată cum i-a venit sfârșitul… În seara
zilei de 26 iunie 1953… făceam de gardă (de câteva zile știam că va muri). Pe
la miezul nopții, Suciu începe să recite cu glas înalt și răspicat Tatăl Nostru
și Născătoarea. Eu îl întrerupeam: – Stați, să nu ne audă gardianul de afară!
În timpul acesta a venit la mine la pat Chinezu și mi-a spus că i se pare că
Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a
reacționat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalți din cameră, care
s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea
sacramentală, eu i-am ținut într-o mână pulsul și pe cealaltă i-am pus-o pe
piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în
ziua de 27 iunie 1953”.

Episcopul Suciu
fusese bolnav de stomac și i se refuzase orice îngrijire medicală, încât murise
literalmente de foame. Episcopul Suciu nu a fost judecat de regimul comunist și
nu a avut condamnare.

Trupul
neînsuflețit a fost aruncat într-o groapă comună, fără sicriu… Mormântul din
cimitirul Săracilor de pe malul Izei a fost nivelat, pentru a nu i se mai
cunoaște locul.

Scrisoarea pastorală adresată tinerilor în ’48 – un veritabil testament
peste veacuri

„Iubiți tineri, dragi inimii mele,
….Cetatea Bisericii lui Cristos pe pământul românesc e lovită de fiii
întunericului. Dar nu vă înfricoșați, nu șovăiți…
Să nu scrieți pe paginile istoriei cuvintele laș și trădător! Luptați, deci,
pentru ce avem mai scump pe acest pământ. Luptați pentru patrimoniul de adevăr
veșnic și de Lumină; luptați pentru singurul mijloc de mântuire. Biserica lui
Cristos, Fiul Lui Dumnezeu… Răspândiți evlavia către inima neprihănită a
Maicii Domnului. Înmulțiți altarele ei în familii, duceți mai departe vestirea
ei.
Rugați-vă Sfântul Rozar și faceți pe alții să se roage. Providența ne oferă un
prilej unic de eroism, de sfințenie, de mărturisire a convingerii creștine. Să
nu refuzăm lui Dumnezeu și Patriei această glorie sfântă. După aproape două mii
de ani ne-a ajuns și nouă rândul…
Eu însă nu pot crede că neamul acesta și fiii Bisericii lui Cristos între
Români să formeze un sinistru iarmaroc de trădători…
Istoria dă mărire, sângele Lui Cristos și al martirilor vă strigă să nu fiți
absenți și Domnul vă cheamă! În aceste umiliri, în aceste dureri și batjocuri,
amenințări și lovituri, în aceste răni vor fi înmormântați vrăjmașii Lui
Dumnezeu, iar dacă va fi nevoie, îi vom îneca în sângele nostru…
Blaj, 13 octotmbie 1948. Semnat, Ioan, Episcopul sufletelor voastre”

M. Zaciu – „Vlădicul cel tânăr”, în „Viața Creștină”

„O viață
exemplară. Poate cea mai pură și mai luminoasă din contemporaneitatea mea…
Acest nou Sfânt era numai iubire și jertfă. I s-a dat să le împlinească pe
amândouă, până la capăt”.

Maria Hetco – „Episcopul Unit martir Ioan Suciu”, în revista „Agero”

„Episcopul Ioan Suciu, omul care a transmis și a trăit
sfințenia, era ca și Sfântul Francisc, fără antecedente, născut pe pământ
românesc, pentru a fi mistuit în Sfințenia lui. O flacără teribilă ardea în
privirea, vorba sa, și în înfățișarea sa fragilă, subțirică, asemenea unei
figuri de Giacometti, era o lumină și o blândețe nemaiîntâlnită, un mare
mistic, ce avea forța de a transmite o căldură, o combustie interioară
fascinantă și atracție magnetică. Ioan Suciu, o viață exemplară, pură și
luminoasă pentru toți cei care au avut darul de a fi contemporani”.

Biserica Greco-Catolică a deschis procesul de canonizare al Episcopilor Uniți
martiri: Valeriu Traian Frențiu – Oradea, Iulian Hossu – Cluj-Gherla, Alexandru
Rusu – Maramureș, Ioan Bălan – Lugoj, Ioan Suciu – auxiliar de Oradea, Alba
Iulia și Făgăraș, Vasile Aftenie – vicariatul București și vechiul regat, Tit
Liviu Chinezu – auxiliar de Blaj. Dosarul se află încă în lucru la Vatican
având termen de soluționare anul 2017.

În prezent trei
străzi din România îi poartă numele, aflate în Oradea, Mediaș și Sibiu.

În veci pomenirea
lui!