ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Gafa geopolitică memorabilă a sfârșitului de secol XX a
comis-o politologul american Francis Fukuyama, în titlul faimoasei
sale cărți publicată în 1992, adică exact în urma cu 30 de ani. „Sfârșitul istoriei”, a exclamat atunci ditamai fostul
sfetnic de taina al catorva presedinti ai SUA.
Fukuyama era pesemne euforizat de dispariția blocului
politico-militar condus de Moscova, de dezmembrarea URSS și de tot
mai problematicul sfârșit al războiului rece si prevedea
dispariția claselor sociale, a războaielor, a statelor unitare, a
conceptului de naționalitate. Pe planetă se va instaura
atotputernicia democrației liberale și a pieței libere. Orice alt
tip de guvernare va deveni improbabil.
Profeția lui Isaia părea să se împlinească: „Lupul vă
locui împreună cu mielul, leopardul se va culca alături de ied,
vițelul, puiul de leu și vițelul îngrășat vor fi împreună,
iar un copil mic îi va conduce. Vaca și ursoaica vor paște
împreună, puii lor vor sta culcați la un loc, iar leul va mânca
paie ca boul. Sugarul se va juca lângă gaura cobrei, iar copilul
înțărcat își va băga mâna în cuibul viperei. Ei nu vor face
rău și nu vor distruge nimic pe tot muntele Meu cel sfânt, pentru
că pământul va fi plin de cunoștința Domnului, așa cum apele
acoperă adâncul mării.”
Și, azi mai putem adăuga: nu vor mai fi confruntări de tip
Est-Vest, comunism-capitalism, suveranism-globalism,
conservatorism-progresism, ci mai degrabă o „uniformizare”.
Numai că la trei decenii după această proiecție de viitor
mirific al omenirii, lucrurile stau exact pe dos.
Războiul rece nu s-a încheiat ori s-a prelungit într-altul mai
imprevizibil, așadar mai periculos.
Țările din Tratatul de la Varșovia intră galopant în fostul
bloc rival al NATO.
Estul și Vestul rămân înclestate în confruntare prin spațiul
euroasiatic versus cel euroatlantic.
În țările foste comuniste se face procesul (simbolic) al
comunismului, dar în universitățile americane sunt catedre de
Marxism și un șef al UE dezvelește un bust al lui Marx.
Fukuyama insista pe marșul triumfal al democrației în lume și
remarca rapiditatea cu care tot mai multe guverne de pretutindeni
tind să adopte formula democrației liberale ca tip de conducere
statală.
Iar politologii de astăzi, dar și oamenii politici, și din
Vest, și din Est, prevăd instaurarea unor regimuri și practici
autoritare nu doar în fostele state cu regimuri comuniste și în
statele din fosta „lume a treia”, ci și în statele occidentale,
cu democrații de vechime istorică.
Oricum, eșichierul geopolitic planetar a fost răsturnat iar
piesele se reașează pe tablă alandala. Sau cu un anume schepsis?
În noua dezordine mondială se profilează tot două tabere,
chiar dacă nu la fel de tranșant conturate ca în timpul războiul
rece imediat postbelic.
Solidarizarea și acțiunile fiecăreia dintre ele sunt însă
deficitare. Aliații sunt mânați de interese proprii și adesea
diferite sau chiar opuse. Sunt mai degrabă „împotriva” cuiva
sau a ceva, decât „pentru” ceva și sunt mânate de considerente
conjuncturale.
Nici tabăra instituțiilor occidentale, grupate în NATO, UE,
Parteneriatul Pacificului Albastru nou creat etc., nici cea în a
cărei componență intră Organizația pentru Cooperare de la
Shanghai (OCS) , BRICS, Uniunea Economica Euroasiatica etc. nu au
coerența de bloc a NATO și Tratatului de la Varșovia/CAER din
timpul războiului rece. Le ține impreună opoziția față de un
competitor/rival/inamic comun și mai puțin de un proiect comun.
Criza ucraineană extinde „fără limite” relațiile
ruso-chineze. Iar săptămânalul „Newsweek” scrie că „În
Est, blocurile axate pe economie și securitate conduse de Beijing și
Moscova caută să-și atragă noi membri, inclusiv Iranul și Arabia
Saudită, doi rivali influenți din Orientul Mijlociu al căror
interes de a susține cooperarea pe acest nou front ar putea avea un
impact semnificativ asupra echilibrului geopolitic global”.
În jurul celor două superputeri nonooccidentale se structurează
în principal două constructuri interstatale: OCS și BRICS. OCS,
este o coaliție politică, economică și militară, în care intră
China, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan, India și
Pakistan, iar BRICS cuprinde puteri economice emergente – Brazilia,
Rusia, India, China și Africa de Sud.
„BRICS și OCS împărtășesc o calitate ideologică
importantă: ambele sunt concentrate pe multipolaritate, spune
politologul Matthew Neapole, colaborator la Institutul
Macdonald-Laurier din Canada. „Amândoua încearcă să acționeze
ca multiplicatori de forță pentru impulsul catre multipolaritate,
prin alternative (adică, în valută sau bancar). Ar putea,
teoretic, să faciliteze legăturile economice și să ocupe golurile
create de sancțiunile impuse Rusiei de instituțiile americane”.
Iranul a anunțat că va încerca și el să se alăture BRICS.
Și Arabia Saudită a luat în considerare aderarea la BRICS, după
ce, alături de Argentina, Egipt, Indonezia, Kazahstan, Nigeria,
Senegal, Tailanda și Emiratele Arabe Unite, a participat la o
discuție „BRICS+”, la invitația Chinei.
În cealaltă tabără, „conflictul din Ucraina a demonstrat că
în relațiile țărilor Alianței Nord-Atlantice cu Rusia nu există
unitate de poziții”, scrie publicația britanică „The Sunday
Times”, care vede statele membre NATO în trei grupuri.
În primul s-au regrupat ”ulii”, unde pot fi incluse țări
care au graniță cu Rusia, în special Polonia. Ei vor ca Alianța să adopte toate măsurile posibile pentru ca Ucraina să recâștige
controlul asupra Donbassului și Crimeii, ”dar și să creeze
condiții pentru schimbarea puterii în Rusia”.
Grupul „porumbeilor” vrea încetarea focului în Ucraina și
admite concesii făcute Rusiei (Crimeea și Donbassul), dar cu
revenire la granițele de dinaintea operațiunii speciale.
Și mai sunt „struții”, adică statele care nu prea dau
atenție conflictului din Ucraina. De exemplu, țările din sudul
Europei: susțin documentele adoptate de Alianță, dar nu sunt prea
interesate de situația creată.
Globalizare sau deglobalizare?
About Post Author
