Life Lifestyle National Natural Știri Technology

Ungaria a declarat stare de urgenţă energetică și interzice exporturile de combustibili

Guvernul Ungariei a declarat stare de urgenţă energetică şi a aprobat un plan de şapte măsuri în planul energiei, care va intra în vigoare de la 1 august, a anunţat miercuri şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, informează MTI.

Gergely Gulyas a explicat la o conferinţă de presă că războiul prelungit din Ucraina şi sancţiunile impuse de Bruxelles Rusiei au dus la o creştere dramatică a preţurilor energiei în Europa, provocând o criză energetică pe mare parte din continent.

În acelaşi timp, a devenit clar în ultimele luni că, după cum stau lucrurile, Europa nu va avea, cel mai probabil, suficient gaz pentru sezonul de toamnă şi iarnă, a notat el.

Şeful de cabinet al premierului ungar a subliniat totodată că declararea stării de urgenţă energetică este în interesul protejării familiilor ungare şi a resurselor energetice ale ţării, menţionând că guvernul urmează astfel exemplul altor câteva state europene.

Planul de şapte măsuri ce va intra în vigoare în august cuprinde între altele eliminarea plafonării preţurilor la utilităţi în cazul consumurilor peste medie, interzicerea exportului de combustibili, inclusiv gaz, şi majorarea producţiei interne de gaz de la 1,5 la 2 miliarde de metri cubi.

Combustibilul nuclear ar putea fi transportat prin România

Singura centrală atomo-electrică a țării își va prelungi perioada de funcționare iar combustibilul nuclear ar putea să vină prin România.

Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei: „Pentru energie nucleară avem nevoie de elemente nucleare pe care, până acum, le-am transportat prin Ucraina, ceea ce e imposibil în momentul de față. Motiv pentru care am început negocieri pentru a le transporta pe o cale nouă, prin Bulgaria și România. Iar în curând sper că putem semna acordul”.

Starea de pregătire a armatei a fost mărită

În acelaşi timp, ministrul ungar al apărării, Kristof Szalay-Bobrovniczky, a anunţat miercuri că a ordonat creşterea stării de pregătire a forţelor armate.

„Ne confruntăm cu provocări de securitate fără precedent, ca războiul din imediata vecinătate a Ungariei şi migranţi ilegali violenţi asediind frontiera”, a scris ministrul pe Facebook.

Acesta a menţionat că este vorba de provocări în faţa cărora au luat măsuri şi alte state din Europa, între care Regatul Unit, care a anunţat mobilizarea forţelor armate, Slovacia, care a declarat stare de urgenţă, şi Polonia, care îşi creşte de asemenea nivelul de pregătire militară.

„Şi noi trebuie să fim înarmaţi şi pregătiţi”, a subliniat Kristof Szalay-Bobrovniczky, explicând că în următoarele săptămâni şi luni militarii ungari vor fi implicaţi într-un număr sporit de exerciţii pe teritoriul ţării, procesul de instruire va fi accelerat şi vor fi mobilizaţi mai mulţi rezervişti. Potrivit digi24.ro

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *