ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
America azi: Băncile de alimente
nu mai fac față – Penuria de hârtie întârzie apariția cărților – Dulciurile vor
lipsi de Halloween și Crăciun
„Din curiozitate, am
recitit discursul inaugural al lui Biden și am remarcat ceva uimitor. Nu
interminabilele ipocrizii despre unitate, ci faptul că abia vorbește despre
economie. Abia dacă e pomenită. Acum am aflat și de ce. Pentru că adevăratul
program economic al lui Biden, pe care îl vedem acum în toată monstruozitatea
lui, era următorul: cu ce viteză poți lua o economie aflată într-o creștere
puternică și să o transformi într-o economie slabă, în recesiune și stagnantă?
Răspunsul este: al dracului de repede.” (Steve Hilton – Fox News).
Statele Unite se află în
recesiune.
Ba nu, zice administrația
Biden.
A doua zi, după ce s-a
anunțat că economia SUA a scăzut două trimestre consecutiv, ceea ce, până acum, după toate manualele, însemna recesiune, dar acum nu se mai știe sigur, Departamentul de Justiție a anunțat triumfător demantelarea unei rețele rusești de influență care de șapte
ani răspândea propaganda Kremlinului în America, sub masca luptei împotriva
globalizării.
În aceeași zi, mai mulți
membri ai Comisiei de Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților îi trimiteau
secretarului de stat Antony Blinken o scrisoare deschisă în care cereau:
„Administrația (Biden)
trebuie să organizeze o campanie diplomatică pentru a combate propaganda Rusiei
care învinovățește SUA și sancțiunile internationale pentru creșterea prețurilor
la alimente și îngrășăminte și pentru penuriile din lumea întreagă, în locul
adevăratului vinovat: războiul lui Putin în Ucraina.”
Când Joe Biden (nu Vladimir Putin) a anunțat la
summit-ul NATO din martie că sancțiunile împotriva Rusiei vor aduce Foamete în Occident, puțină lume l-a luat în serios.
Foametea în Occident – mai ales
în Statele Unite – părea mai greu de conceput decât existența vieții pe Marte.
Uimitor, însă, Joe Biden a avut
dreptate. Când anunță catastrofe, Biden nu se înșală niciodată.
Băncile de Alimente din
Statele Unite (un fel de cantine ale săracilor) deja nu mai pot face față solicitărilor.
O astfel de organizație de
caritate din New Jersey, deși a ajutat numeroase familii în timpul Marii
Recesiuni din 2008 sau după Uraganul Sandy, spune că niciodată nu s-a
confruntat cu un asemenea nivel al cererii și niciodată nu a cheltuit mai mulți
bani ca acum.
Președintele Community
FoodBank din New Jersey, Carlos Rodriguez, a declarat pentru Fox Business:
„Poveștile sunt aceleași. A
devenit mult mai scump să faci plinul, să mergi la muncă, să îți duci copiii la
școală. Și, bineînțeles, când oamenii merg la băcănie, se confruntă cu prețuri
mult mai mari.”
Rodriguez a explicat că,
din cauza inflației, banca sa cheltuiește cu 40% mai mult pentru a cumpăra
aceeași cantitate de mărfuri ca anul trecut, când a distribuit 85 de milioane
de porții de mâncare.
În același timp, numărul
solicitanților care au apelat la bancă a crescut în ultimul an cu 20%.
„Nici la Marea Recesiune,
nici la Sandy, când am avut ocazia să ajut, nu a fost nici pe departe ceva care
să semene cu ce se petrece acum”, se plânge Rodriguez.
Toate băncile de alimente
din SUA se confruntă cu aceeași problemă: inflația galopantă a produs scumpiri
în lanț, ceea ce face ca tot mai multe familii să nu poată face față
cheltuielilor.
În același timp,
organizațiile de binefacere au dificultăți să țină pasul cu nivelul solicitărilor
de ajutor: produsele s-au scumpit și pentru ele, iar banii din donații s-au
împuținat.
Jessica Donahue, directoare
de Marketing și Comunicare la Good Shepherd Food Bank din Maine, povestește:
„Una dintre agențiile
noastre partenere, Augusta Food Bank, ne-a informat recent că distribuie în prezent
o cantitate de hrană cu 67% mai mare față de acum doi ani și nu există nici un
semn că ritmul de creștere va încetini.”
Și adaugă:
„Sunt 40-50 de mașini la
coadă pe strada care duce la clădirea partenerului nostru, în fiecare joi
dimineață pentru Joia Gratuită. În timpul zilei, vin peste 85 de mașini, și
sunt distribuite 50.000 de porții de mâncare lunar.”
Donahue precizează:
„Și ei nu sunt decât unul
dintre cei aproape 600 de parteneri ai nostri.”
Congresul SUA urmează să
aprobe distribuirea unei cantități mai mari de hrană către americanii nevoiași,
prin Programul de Asistență Alimentară de Urgență.
Criza nu îi afectează doar
pe cei mai săraci – care sunt și din ce în ce mai mulți.
Afectează însuși stilul de
viață american.
Colosul producător de
dulciuri Hershey a anunțat că nu va putea „satisface în totalitate cererea
consumatorilor” de Halloween și Crăciun.
Hershey este afectată de
criza lanțurilor de aprovizionare și de războiul din Ucraina, care au făcut ca ingrediente
alimentare precum cacaua sau uleiul comestibil să fie greu de găsit pe piață.
Deși Hershey, la fel ca
alți coloși occidentali înregistrează creșteri ale veniturilor, acestea nu sunt
rezultatul creșterii volumului fizic de mărfuri, ci al scumpirii produselor,
explică expertul Arun Sundaram de la CFRA.
Dacă inflația – deci și
prețurile – vor continua să crească, nu este departe momentul când chiar și
veniturile marilor companii vor începe să scadă, din cauza lipsei de
cumpărători.
O știre cu aparență mondenă
nu a avut parte de atenția cuvenită: apariția cărții de amintiri a lui Britney
Spears a fost amânată.
Motivul: lipsa de hârtie cu
care se confruntă editurile americane.
Penuria este atât de gravă
încât nu a putut fi comunicată o dată certă a apariției pentru volumul
cântăreței.
Conform unui raport al
Publishers Weekly, industria americană a tipăriturilor se confruntă cu o criză
gravă din cauza problemelor de aprovizionare, a inflației și a demisiilor masive
ale angajaților din fabricile de hârtie.
Capacitatea de tipărire în Statele
Unite se află la un „nivel scăzut record”, mai arată raportul. Editurile iau în
calcul întârzieri de câte 6-12 luni în planul lor de apariții.
Un bestseller sigur, cum
este cartea lui Spears, nu poate apărea din cauza lipsei de hârtie!
Putin, cu toată propaganda
Kremlinului, nu putea oferi o imagine mai sinistră a crizei în care Joe Biden a băgat America.