ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
După cum se știe, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic, Octav Bjoza,
a fost numit în 2014 în funcția de Subsecretar de Stat la Secretariatul de
Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva
regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. În
urma unor acuze nefondate și a uneltirilor lui Alexandru Muraru
(reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea
Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei și consilier al ex-șefului PNL),
prin Decizia nr. 229 din 15 martie 2021, dată de Guvernul României
și semnată de prim-sinistrul Florin-Vasile Cîțu, președintele
foștilor deținuți politic a fost eliberat din funcție. Totodată, în perioada respectivă, ex-premierul PNL solicitase vaccinarea funcționarilor guvernamentali ca o condiție de a veni la lucru la Guvern. În august
2021, Octav Bjoza a suferit un accident vascular cerebral.
Astăzi,
la împlinirea vârstei de 84 de ani, îi dorim domnului Octav Bjoza „La mulți ani!” și ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnului
pentru însănătoșirea sa grabnică. Redăm în continuare o scurtă biografie și prefața sa la GARDA TINERETULUI ROMÂN. (REDACȚIA ACTIVENEWS)
SCURTĂ BIOGRAFIE
Octav Bjoza s-a născut în Iași,
la 11 august 1938. De etnie română, este fiul lui Ioan și
Georgeta. Este absolvent al Colegiului Național „Andrei Șaguna”
din Brașov, al Școlii Tehnice de Instalații în Construcții
Civile și Industriale și al Facultății de Electromecanică
Brașov.
A fost arestat în 25 iunie 1958,
în Iași, unde era student la Universitatea Alexandru Ioan Cuza,
Facultatea de Geografie. La data arestării avea domiciliul stabil în
comuna Feldioara, județul Brașov. În momentul arestării, de către
Securitatea Iași, făcea parte din grupul subversiv Garda
Tineretului Român din Brașov, ce avea drept scop răsturnarea pe
calea violenței a orânduirii sociale existente pe atunci în
România. Sarcina sa, în cadrul grupului, era aceea de a recruta noi
membri, de a răspândi manifeste și de a se perfecționa în
mânuirea armelor. A fost arestat împreună cu Nicolae Vlad, Adrian
Ghețu, Horia Homănă, Paul Caftangioglu, Eugen Luca, Radu Șoroagă,
Valeriu Fucidjiu, Dan Alexandrescu, Mircea Panaitescu, Tiberiu Luca,
Ioan Cențiu, Petru Netcu, Dan Comșia și Andone Chiscop. În
momentul arestării, membrii acestui grup erau studenți, elevi și
muncitori.
În timpul anchetei a fost reținut
la sediile Securității din Iași, București (Uranus) și Brașov.
A fost anchetat, în condiții foarte dure de violență fizică, de
lt. maj. Eugen Gașparovici (Iași), cpt. Enoiu (București), lt.
maj. Traian Urzică și mr. Stelian Alexandrescu (Brașov).
Octav Bjoza a fost reținut în
prevenție până la data de 10 octombrie 1958. A fost judecat de
Tribunalul Militar Brașov în 10 octombrie 1958 (dosar nr. 674/1958;
sentință nr. 672/10 octombrie 1958), sub învinuirea de crimă de
uneltire contra ordinii sociale, art. 209, pct. 1, cod penal. A fost
condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și
confiscarea totală a averii. A fost deținut în penitenciarele din
Codlea, Gherla, Văcărești, Jilava, Brăila, Galați, coloniile de
muncă din Balta Brăilei, Strâmba, Stoienești și Salcia, Bacul 4,
Periprava-Grindu, din Delta Dunării. A lucrat la Fabrica de mobilă
Gherla, la ridicarea unor diguri de pământ, la recoltat stuf, în
agricultură și în construcții. A fost eliberat la 23 iunie 1962.
Dintre oficialii închisorilor
prin care a trecut, Octav Bjoza îi amintește pe lt. maj. Ion
Sântion, Ilie Olteanu (Codlea), col. Petrache Goiciu, cpt. Mihalcea,
lt. maj. Todoran, lt. maj. Istrate, subofițerii Todea, frații
Șomlea, Marian și Bărăianu (Gherla), toți remarcându-se prin
duritate în relațiile cu deținuții. În timpul detenției,
alimentația a fost la limita supraviețuirii, asistența medicală
a fost precară. La închisoarea Gherla, medicul securist Sin s-a
evidențiat printr-o comportare mizerabilă. Pedepsele constau în
perioade de două săptămâni de izolare și numeroase bătăi. În
perioada detenției, Octav Bjoza nu a beneficiat de dreptul de a
primi scrisori și pachete sau de cel de a fi vizitat. Dintre
deținuții cu anumite responsabilități la diferitele locuri de
muncă, îi amintește pe Gheorghe Lica, Mircea Ionescu și Andreica
– „turnători”; Dan Diaca, Fag Negrescu, Romulus Ionescu,
Soare – „reeducați”; Puiu Bălan, Vladimir Profir și Nacu au
avut o comportare corectă. Dintre personalitățile cunoscute în
detenție, Octav Bjoza îi amintește pe I. D. Sârbu, P. Bălănescu
(Craiova), Adrian Marino, Alexandru Zub, Gh. Tanoviceanu, Mac
Constantinescu (Iași), avocat Vasile Fărcaș (Cluj), lt. col. dr.
Cornățeanu (Constanța).
Dintre cei decedați în timpul
detenției sale, Octav Bjoza îi amintește pe cpt. Duca (32 ani, din
Pitești), Kurt Rothmann (elev, 23 ani, din Sibiu), Matei
(agricultor, 55 ani, din Seini, Oaș), Mățău (agricultor, 65 ani,
din Perșani, Brașov), Tincu (avocat, circa 50 ani, din Brașov).
Evenimentul cel mai memorabil a
fost incendiul din Delta Dunării, produs în aprilie 1960.
Nu a colaborat cu Securitatea,
conform Deciziei nr. 28/19 martie 2002 a CNSAS.
În cadrul Asociației Foștilor
Deținuți Politic, filiala județului Brașov, a îndeplinit funcțiile de membru în comitetul de conducere (1990-2001) și de
vicepreședinte (2001-2006). De la 1 februarie 2006 a fost ales
președinte al AFDP Brașov. Din 2007 este vicepreședinte al
Asociației Foștilor Deținuți Politici România, iar din decembrie
2008 deține funcția de președinte al Asociației Foștilor
Deținuți Politic România. S-a ocupat direct și nemijlocit de
obținerea fondurilor suplimentare, proiectelor, aprobărilor și
realizarea Monumentului Luptătorilor Anticomuniști din perioada
anilor 1944-1964, amplasat în fața Teatrului „Sică Alexandrescu”
din Brașov.
Este cetățean de onoare al
Municipiului Brașov. (Sursa: OCTAV BJOZA, VICTIME
ȘI CĂLĂI, vol. I, Editura Transilvania Expres – Brașov, 2010)
SPERANȚE ÎNTINATE
Prefață la GARDA TINERETULUI ROMÂN,
ediția a II-a
22 decembrie 1989! 45 de ani de comunism, de
minciună, de hoție și de crimă. De îndată după război, începe
vânătoarea elitelor neamului românesc. Tot ce a avut mai drept,
mai frumos, mai sfânt acest popor este trimis la moarte fizică sau
psihică în temnițe, lagăre de exterminare sau în deportări.
De către cine? Desigur, de către vânzătorii
de neam și țară, de către pleava societății românești de la
acea vreme.
Puterea a fost preluată de toți comozii,
neinstruiții, calicii și ateii aserviți Partidului Muncitoresc
(mai târziu devenit comunist), Securității și implicit Moscovei.
Am lăsat pe alții să ne scrie istoria, desigur una falsificată,
sau să ne demonstreze că limba română se înrudește mai degrabă
cu rusa decât cu latina. Tot ceea ce se inventase pe lumea aceasta
aparținea în exclusivitate savanților marelui popor sovietic. Ca
peste noapte, mai toate străzile din orașe își schimbă
denumirea, luând numele unor ofițeri, savanți sau oameni de
cultură, bineînțeles toți sovietici. Se confiscă tot, terenuri
arabile, păduri, case, fabrici, sunt în vogă sloganuri ca: „ce-i
al tău este și al meu” și mai ales „cine nu-i cu noi este
împotriva noastră”. Muncitori înarmați cu bâte sunt trimiși
la țară, să întărească prietenia cu țărănimea muncitoare de
pe ogoare care se opunea cu vehemență intrării în gospodăriile
agricole colective. Asupra țăranilor se abat cote în produse
agricole, imposibil de suportat. Oponenții sunt bătuți,
întemnițați și chiar uciși fără judecată. În fruntea
trupelor de Securitate sunt tovarășii de la partid.
Armata Roșie eliberatoare uită să mai plece
acasă timp de 14 ani. Ani de zile, pe căile ferate, rutiere, navale
sau pe conducte se scurg către marea Uniune Sovietică uraniul,
cărbunele, petrolul, pădurile și cerealele patriei noastre.
Slugărnicia și lichelismul ating cote inimaginabile.
Tovarășii sunt trimiși la școlarizare, mai
întâi la Moscova, că, vorba ceea, de la Moscova vine lumina. Mai
apoi sunt trimise și odraslele lor. Și, de ce nu, hai să încercăm
și în occident la capitaliști. Și au făcut-o! Dar numai copiii
unora dintre ei! Uite așa trecurăm de la opaiț la lampa lui Ilici
și mai apoi în bezna vestică, unde-i găsirăm pe capitaliști pe
marginea prăpastiei. Iată cum din acari, frânari, manevranți,
frizeri, ospătari, țărani în opinci și muncitori de la roaba cu
șpan au apărut tovarășii activiști, securiști și milițieni.
Mult mai târziu, folosindu-i pe aceștia și
bineînțeles pe odraslele lor, s-a purces la formarea unei noi elite
având la bază mocirla morală. Deținuții politic sunt grațiați
în anul 1964. După câțiva ani, Nicolae Ceaușescu începe să
aresteze din nou, dar la scară mult mai mică. Cu toate acestea,
brațul criminal al partidului, SECURITATEA, cunoaște o dezvoltare
fără precedent. Numărul ofițerilor crește, iar cei mai tineri
sunt bine școliți. Ei dezvoltă o nebănuită rețea de
informatori, folosind teroarea, șantajul sau, de ce nu, prin oferte
generoase, cum ar fi: cadourile în obiecte, banii pe state de plată,
funcțiile, titlurile sau ieșirile în străinătate. Trăiam
într-o țară în care aproape fiecare îl urmărea pe celălalt,
existând o permanentă stare de teroare psihică care a continuat
până în zilele lui decembrie 1989. Din aceste motive, foarte multe
persoane au avut de suferit toată viața, în timp ce colaboratorii
Securității au trăit „bine mersi” din vânzarea de frate, de
prieten, de coleg sau de vecin.
După anul 1980, asupra poporului român se
abat foamea, bezna, frigul, lipsa medicamentelor și a informațiilor
de orice fel, lipsesc presa, televiziunea, libertatea de mișcare.
Securitatea își intensifică activitatea,
pătrunzând până în cele mai îndepărtate colțuri ale
societății.
În același timp, Partidul și Securitatea nu
duc lipsă de nimic. La cantina Partidului și la bufetul Securității
tovarășii mâncau împărătește, ducând și pachete acasă la
prețuri de nimic, în timp ce poporul mânca tovărășește gheare
de pasăre și picioare de porc. Însuși Ceaușescu devine
îngrijorat de faptul că unii dintre tovarăși au început să facă
burtă, ceafă și mai ales fund, ieșind astfel din tiparele trasate
de partid. Tot Ceaușescu devine și mai îngrijorat în clipa când
își dă seama că întreaga lui familie nu însumează atâtea
hectare de fund cât puteau să lingă trepădușii din jurul lui
care prin număr formau adevărate cohorte. Ca la un joc de domino
comunismul cade rând pe rând în toate țările din jurul nostru.
Poporul nu mai poate suporta viața de mizerie
și umilințele la care este supus și între 16-22 decembrie 1989
iese în stradă, cerând imperativ :”Jos comunismul!” „Jos
comuniștii!” Armata și o parte din Securitate trag în plin.
Cad peste 1000 de morți și 4-5000 de răniți.
Sloganul Revoluției este schimbat din mers în doar „Jos
Ceaușescu!” Ca și cum numai acesta ar fi fost vinovat de toate
cele întâmplate. Avem parte de un Front al Salvării Naționale și
mai apoi de un Parlament. Lumea ieșise în stradă împotriva
comunismului și deci a comuniștilor precum și împotriva
aparatului represiv format din Securitate și Miliție.
Aruncându-ți o privire sumară asupra
parlamentarilor, să încremenești, nu altceva. Tovarăși și iar
tovarăși cât vedeai cu ochii, de ziceai că a trecut pe acolo
Hristos și cu Sfântul Petru și a blagoslovit cu amândouă mâinile
spunând: Tovarăși ai zis că semeni? Tovarăși să dea Dumnezeu
să se facă! Și tovarăși s-au făcut, ca în povestea lui Ion
Creangă.
Am văzut acolo tovarăși care au dărâmat
biserici, care au mâncat pâinea albă a partidului zeci de ani,
securiști care au schilodit suflete omenești până în zilele lui
decembrie ’89 și profesori de la „Ștefan Gheorghiu”. Te
puteai întreba pe bună dreptate la ce au mai murit atâția oameni?
Aveam de a face fără nici un dubiu cu o mică MARE ADUNARE
NAȚIONALĂ.
Alții, fugiți din țară de bine ce era, s-au
întors să destabilizeze tânăra democrație românească (Ion
Rațiu și Radu Câmpeanu), ba unul dintre ei și-a adus o mașină
de făcut bani!
Bande de legionari incendiau la Ministerul de
Interne! Corneliu Coposu voia să-i pună unuia sula în coastă!
Golanii ocupaseră Piața Universității!
Minerii, această categorie socială atât de
oropsită și nevinovată, sunt chemați în Capitală de Partid și
Securitate, hrăniți, înarmați cu bâte, instigați și conduși
în locurile unde trebuia restabilită ordinea publică?!! La urmă
li s-a și mulțumit!
Câtă naivitate din partea poporului român,
pe de o parte și câtă abilitate de cealaltă, a foștilor
tovarăși!
Dacă tot am aruncat o privire asupra
Parlamentului la începuturile lui, să facem același lucru azi, în
ograda revoluționarilor! Stupoare! Să cazi, nu alta! Ar râde și
curcile de la fosta Gospodărie Anexă a Partidului Comunist!
Ofițeri de securitate, de miliție și armată,
activiști de partid, prin falsuri grosolane au devenit revoluționari
cu patalama la mână înfruptându-se din binefacerile parlamentului
îmbâcsit și el probabil de revoluționari de aceeași teapă. Nu
realizați domnilor că întinați memoria celor morți? Nu vă este
jenă să vă alăturați răniților și adevăraților
revoluționari?
Cu alte cuvinte, au devenit revoluționari
chiar cei împotriva cărora am ieșit în stradă! Cât tupeu, câtă
nerușinare!
Am uitat că noi nu suntem nemți și nici
măcar polonezi.
Parlamentul a elaborat și votat o nouă
constituție și noi legi. Numai că în țara noastră legile sunt
doar pentru cei săraci și neinstruiți! Uimește viteza cu care
sunt judecați și condamnați aceștia, închisorile patriei sunt
ticsite de condamnați care au furat pentru că nu aveau ce da de
mâncare la copii.
În același timp, cei care au furat „cu acte
în regulă”, făcând averi peste noapte de nici ochii nu pot să
le cuprindă, dorm liniștiți în paturile lor, sub directa
oblăduire a Poliției și Justiției în ansamblul ei. Pe aceștia
dacă nu-i scapă Poliția, îi scapă Justiția și dacă nici așa,
îi scapă medicii. Vicii de procedură, tergiversări, arestări
spectaculoase, toate se termină cu un „fâs”!
Aceste instituții menite să vegheze la
respectarea legalității au creat impresia că de 18 ani n-au făcut
altceva decât să macine vânt și bani publici la moara timpului.
Corupția și hoția au atins cote alarmante,
profitând de neputința acestor instituții.
Luxul și risipa demnitarilor constrastează
flagrant cu mizeria în care se zbate poporul român.
Țara arată ca o mlaștină sulfuroasă pe
fundul căreia sălășluiește poporul sărăcit, în beznă, frig
și foame, iar deasupra plutesc zglobii, dospind fecalele celor care
au dus țara de râpă.
În România poți cumpăra orice. Cu o singură
condiție, să ai bani. De la potcoave de cai morți la polițiști,
procurori, judecători, locuri eligibile în Parlament și, de ce nu,
chiar diplome și titluri universitare.
Încă din 1990 s-a discutat despre necesitatea
elaborării a două legi de căpătâi: Legea Deconspirării
Securității (și a informatorilor), cunoscută mai apoi ca Legea
Ticu, și Legea Lustrației.
Prima a fost jumulită de Parlament până a
rămas ca o găină fără pene, nemairecunoscând-o nici autorul
care a renunțat la paternitatea ei.
A doua nu a trecut prin Parlament nici după 18
ani. De ce? Foarte simplu! Pentru că primii deconspirați și
lustrați ar fi putut fi chiar parlamentarii. Aceștia nu s-au
dovedit atât de „neinspirați”!
Criminalii care au aplicat teroarea psihică
până în decembrie 1989 se cocoață azi la tribune, fie ele
universitare sau chiar parlamentare, de unde propovăduiesc adevărata
democrație, ba chiar unii, cu tupeul și nerușinarea cunoscute, fac sau aprobă legi.
Te întrebi pe bună dreptate: Până când tu
Catilina vei mai „profita” de blândețea și naivitatea noastră?
Desigur, până când vor dispărea pe cale naturală cei ce trebuiau
lustrați cu încă 18 ani în urmă!
Aici, acum, nu mai miră pe nimeni nimic!
Pe ecranele televizoarelor apar foști ofițeri
ai Securității care sfidători și cinici își povestesc „faptele
de arme”. La fel și odraslele foștilor membri ai Comitetului
Central al PCR. Ce să mai înțeleagă tinerii de azi care au mai
rămas în țară?
De aceea, parafrazând, aș face un apel:
Tineri politicieni de toate orientările, uniți-vă!
Descotorosiți-vă! Cât mai este timp să salvați ceva!
România n-a dus niciodată lipsă de minți
luminate, dar în schimb în ultimii 50-60 de ani ne-au lipsit cu
certitudine oamenii de înaltă ținută morală. Măcar cu atât să
fi intrat în Europa, că nu costa bani, cu morală și demnitate.
Trăim într-o Românie prădată și sărăcită
din care nu s-au „vândut” doar bușteni și sare, ci și
tinerețe și inteligență. Ceea ce este foarte trist! Veți păstori
în curând o țară de pensionari bătrâni și bolnavi cărora nu
le veți putea asigura nici măcar câte o pilulă de cianură!
N-ar trebui să ne scape esențialul! Trăim
într-o țară a „foștilor”. Pe de o parte foștii deținuți
politic, iar de cealaltă foștii activiști, securiști și
milițieni.
Domnilor, ați mai câștigat o bătălie!
Puteți raporta Congresului Partidului Unic – acela al hoților –
că misiunea a fost îndeplinită cu brio, înainte de termen! În
România nu mai este nimic de furat!
Nu pot să nu-mi arunc privirea și asupra
membrilor Curții Constituționale, cât și a celor ai Consiliului
Suprem al Magistraturii. Aceleași fețe împietrite, acrite, școlite
și tăbăcite la înalta școală a Partidului Comunist.
S-a impus o foarte succintă trecere în
revistă, pentru a înțelege de ce foștii deținuți politic au
rămas și vor rămâne până la ultimul acea categorie socială
greu de digerat de către cei ce au condus sau conduc destinele
țării.
În anul 2004, Parlamentul, ignorant și
sfidător, votează Legea Recunoștinței, aducându-le foștilor
deținuți politic grave jigniri. Justificarea? Voi nu ați avut
rezultate!
În cazul nostru, n-am reușit să împiedicăm
instaurarea comunismului și nici să alungăm din țară armatele
sovietice, dar am demonstrat întregii lumi că în această țară
nu toți au fost niște lași, ci au existat și oponenți gata să
se sacrifice întru salvarea demnității acestui neam.
În al doilea caz, în decembrie 1989, s-a
răsturnat o dictatură, dar la putere au rămas în continuare
dictatorii, din care cauză poporul trăiește într-o cruntă
mizerie.
Mai nou, „tovarășii” au constatat faptul
că CNSAS deranjează mai mult decât trebuie, investigațiile
ajungând tot mai aproape de vârfuri, deranjând chiar Curtea
Constituțională și Consiliul Suprem al Magistraturii.
Verdictul? Limitarea atribuțiilor sau chiar
desființarea!
Cine sunt cei care sar în sus când aud de
CNSAS? Desigur, cei cu musca pe căciulă, pe care n-ar mai trebui
să-i căutăm în dosare, ci mai degrabă în indispensabili. Ne-am
lămuri imediat de ce pute mai tot în țara asta.
Aici nu-i loc pentru instanțe morale!
Prin atitudinea dumneavoastră asigurați în
continuare calea bătătorită a corupției, a mincinii, a
delațiunii, demonstrând faptul că de acestea aveți nevoie.
Noi, foștii deținuți politic, ne solidarizăm
cu cei 300 de tineri cercetători din cadrul CNSAS, pe care i-am
găsit întotdeauna bine pregătiți profesional, echidistanți și
dornici să afle adevărul despre perioada comunistă.
Cerem să depolitizați această instituție,
formând un consiliu de conducere nou, din persoane nealiniate
politic.
Doriți reconciliere națională? Grăbiți
purificarea morală a societății românești! Lăsați CNSAS să-și
facă treaba!
Dumnezeu să vă dea
mintea cea de pe urmă!
Octav Bjoza
About Post Author
