ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Când văd biata Românie trântită la pământ și urâte jigodii nesătule rupând cu rânjet din ea îmi vine să cred că Nicolae Labiș, Astrul-Simbol al generației mele, la ea s-a referit când a scris cea mai inspirată poemă a lui. Ca să dau glas acestei dureri, am săvârșit sacrilegiul de a umbla în sublimul bocet și în loc de mitul „Cu fata prefăcută-n căprioară” am pus „Cu țara prefăcută-n căprioară”.
…Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineții,
Și stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aș vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!
Ea s-arată săltând și se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Și nările-i subțiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.
Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Știam că va muri și c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu țara prefăcută-n căprioară…
Imaginați-vă că cea din fotografie e România. Cu ochii ațintiți asupra voastră poate, disperată, vă cere ajutor, poate vă cere să fie lăsată în pace, poate, știind că n-are cui, nu vă cere nimic.
About Post Author
