ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului anunță înmormântarea Profesorului Radu Ciucenu, Membru de Onoare al Academiei Române și fondator INST: Joi, 15 septembrie, ora 13 la Cimitirul Bellu Ortodox. Profesorul se află depus la Capela Cimitirului Bellu din această seară.
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului anunță cu profund regret decesul dr. Radu Ciuceanu, membru de onoare al Academiei Române, director-fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, survenit luni, 12 septembrie 2022.
Radu Ciuceanu s-a născut la Arad, la 16 aprilie 1928. A fost deținut politic în perioada 1948-1963.
Absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea din București (1972), doctor în istorie al Academiei Române, a fost cercetător științific I și director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului din 1993. A devenit membru de onoare al Academiei Române în 2019.
A fost deputat în Adunarea Constituantă (1990-1992) și în Parlamentul României (2000-2004), președinte al Comisiei parlamentare pentru Cercetarea Abuzurilor, Petiții și Anticorupție.
Volume publicate: Începuturile miscarii de rezistenta în România, 1998, vol. I, I.N.S.T., 2000 (coautor), Misiunile lui A.I. Vâsinski în România (Din istoria relatiilor româno-sovietice, 1944-1946). Documente secrete, I.N.S.T., 1997 (coautor), Rezistenta armata din Bucovina, vol. I, I.N.S.T., 1998 (coautor); Autocrație și naționalism. Destinul unei dinastii, 2001; Biserica Ortodoxa Româna sub regimul comunist, 1945-1958, I.N.S.T., 2001 (coautor); Regimul penitenciar din România, I.N.S.T., 2001; Începuturile mișcării de rezistență în România, vol. II, I.N.S.T., 2001 (coautor); Mișcarea Națională de Rezistență din Oltenia, vol. I: 1947-1949, I.N.S.T., 2001, vol. II: 1949-1952, I.N.S.T., 2003, vol. III: 1953-1980, I.N.S.T., 2004.
Și-a evocat îndelungata experiență carcerală în volumele de memorii publicate: Memorii, vol. I: Intrarea în tunel, Editura Meridiane, București, 1991; Memorii, vol. II: Potcoava fără noroc, INST – Meridiane, 1994; Memorii, vol. III: Pecetea diavolului, INST, 2002; Memorii, vol. IV: Prea mult întuneric, Doamne!, INST, 2012; Memorii, vol. V: La taină cu diavolul, INST, 2015; Memorii, vol. VI: Thalassa! Thalassa! Thalassa!, INST, 2017.
Slujba de înmormântare va avea loc joi, 15 septembrie, ora 13 la Cimitirul Bellu Ortodox.
Mănăstirea Putna: A trecut la cele veșnice prof. dr. Radu Ciuceanu (16 aprilie 1928–12 septembrie 2022)
Domnul Radu Ciuceanu a lucrat la Mănăstirea Putna în cadrul cercetărilor arheologice din perioada 1969–1981. În continuare, a rămas apropiat sufletește de părinții mănăstirii, în special de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, de Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul și de părintele arhimandrit Iachint Unciuleac. După 1990, a sprijinit diferite proiecte ale mănăstirii care au vizat buna desfășurare a primirii pelerinilor și vizitatorilor.
Alături de jertfa din perioada de detenție politică, în calea vieții sale a căutat să ofere semenilor înțelegerea adevărată despre bine și rău; astfel, după eliberarea din închisoare a lucrat cu multă dedicație la punerea în valoare a mănăstirilor și bisericilor monumente istorice, iar după 1990, s-a străduit să scoată la iveală rădăcinile și faptele totalitarismului comunist pentru a evita repetarea lor în viitor.
În semn de prețuire pentru activitatea sa și pentru înființarea și conducerea Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, i-a acordat în 15 august 2021 Ordinul Crucea Bucovinei, cu prilejul manifestărilor „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”, dedicate aniversării a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și a Primului Congres al Studenților Români.
Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să îi răsplătească osteneala vieții și să îl odihnească întru Împărăția Sa.
Starețul Mănăstirii Putna,
Arhim. Melchisedec Velnic
Acad. Ilie Bădescu: Celulă și chilie
Minunatul om, „mângâiat” de varga pușcăriilor comuniste, Radu Ciuceanu, a plecat la ceruri. A petrecut 17 ani în pușcăriile bolșevice, împreună cu toți cei ce-au săvârșit miracolul de a fi preschimbat celula în chilie. Port în suflet grele mărturisiri cernite, cam de pe la vârsta de 4 ani, când l-am vizitat pe tatăl meu în penitenciarul pentru deținuți politici de la Poarta Albă. Prin vizita de atunci, am socotit în sinea mea că i-am cercetat cumva și pe sfinții închisorilor comuniste pentru a îndrăzni să rostesc așa, acum, când aflu cu durere că Radu Ciuceanu s-a mutat dintre noi: „da, Doamne! Iată, eu nevrednicul tocmai i-am cercetat pe sfinții Tăi în pușcăriile acelui veac. Iartă-mi, Doamne, nevrednicia și dăruiește-mi putere de pomenire!”
La nunta din Cana
Lui Radu Ciuceanu
16 ani în pușcăriile comuniste și
o veșnicie în raiul adevărului
Mi-e dor și-aș voi să mă-ntrec
cu albul în care petrec,
cu umbra sub care m-ascund
cu plânsul tăcut și profund.
⁎
mi-e dor și-aș veni, n-aș veni,
m-aș duce și m-aș nimeri
să fiu lângă cei care pleacă
tăcuți peste valea cea seacă.
⁎
să-i văd înc-odată și-apoi
să caut cu mirare spre noi.
Să știu dacă-n umbra poverii
E semn de la fiul durerii
ori numai părerea adie
când trecem pustii prin pustie.
⁎
Și stau cu privire-ațintită
Spre valea adâncă, cernită,
Spre care coboară-n tăcere
Ei toți, botezați cu durere
⁎
Îi văd ieșind flăcări vii
Din grelele lor pușcării,
Îi simt cum răsar către noi
Lumini dinspre veacul de-apoi
⁎
Îi văd cum tot trec către vad
Cu suflet de bun camarad,
Spre nunta de mâine din Cana,
Iisus va fi vinul și hrana
La nunta de mâine din Cana.
Jurnalistul și scriitorul Corneliu Vlad: „Degeaba!”
În constelatia tragica a mintilor sclipitoare de romani care nu s-au putut implini cum s-ar fi cuvenit se afla si Radu Ciuceanu. Nici Ciuceanu, nici Pandrea, nici Tutea, nici alte umbre marete ale spiritualitatii ale acestui popor n-au avut parte de realitatea in care sa dea neamului si lumii roadele inzestrarilor lor. Oameni sub vremi. Neimpliniti. Poate chiar genii strivite in embrion. L-am felicitat cand a fost ales membru de onoare al Academiei. Mi-a raspuns cu o zeflemea cumplita: „Prea tarziu, degeaba” (Într-adevăr, Academia Română nu a emis încă un Comunicat până la ora aceasta – Nota red.). Lui Radu Ciuceanu i s-a interzis sa fie ceea ce ar fi putut fi. Se asaza acum in Panteonul Marilor nostri Neimpliniti.
Preot Mihai-Sebastian Gheorghilas: A plecat la Domnul Radu Ciuceanu, unul din conducătorii celor ce au trecut prin temnițele bolșevice
După căderea comunismului, Radu Ciuceanu a fost în prim-planul recuperării memoriei victimelor comunismului, numărându-se printre fondatorii Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. De asemenea, în 1993 Radu Ciuceanu a fondat, sub egida Academiei Române, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, al cărui director a fost în ultimele trei decenii.
Am avut privilegiul de a-l cunoaste personal, colaborând o perioadă pe parte de istoriografie a spațiului concentraționar și mărturisesc că este unul din puținii români pe care i-am văzut având un singur crez: plinirea datoriei față de frații de suferință! Totul pentru a lăsa moștenire istoria autentică a celor mai buni fii ai Țării!
Domnul să îl bucure în veșnicia Lui!
Daniel Gheorghe: Din păcate a plecat la Domnul unul dintre cei mai însemnați martori ai rezistenței anticomuniste din România: profesorul Radu Ciuceanu.
Născut la data de 16 aprilie 1928, la Arad, încă de la vârsta de 20 de ani activează în Mișcarea Națională de Rezistență din Oltenia, acțiune coordonată de generalul Iancu Carlaonț.
În anul 1948 este arestat de autoritățile regimului criminal sovietic și până în 1963 trece prin furcile sistemului concentraționar de represiune și anihilare gestionat de autoritățile comuniste dirijate din Rusia.
După ce supraviețuiește unor închisori precum Craiova, Pitești, Gherla, Jilava, Văcărești, profesorul Radu Ciuceanu își reia viața devenind unul dintre cei mai valoroși istorici ai României contemporane, un martor direct al tragediei comuniste, activitatea sa dintre 1993-2022 în calitate de președinte al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului fiind cea mai evidentă dovadă.
În secret, în anii ’80, a luptat cu succes pentru salvarea patrimoniului cultural-istoric amenințat de buldozerele regimului totalitar comunist.
În 1990 profesorul Radu Ciuceanu este unul dintre liderii anticomuniști care repun în viața politică românească Partidul Național Liberal, in calitate de persoană publică fiind o prezență energică, demnă și profund națională în viața socială și politică a României de după 1989.
Am învățat mult din discuțiile pe care le-am avut, de-a lungul anilor, cu profesorul Radu Ciuceanu, unul dintre marii Români care au făcut cinste acestei țări și care lasă în urma sa deopotrivă fapte de mare curaj și patriotism dar și o operă științifică de reală anvergură și însemnătate pentru trecut și viitor totodată!
Dumnezeu să-l odihnească în rândurile drepților pe Radu Ciuceanu!
Portalul Revoluției Române: A plecat la cele veșnice un Mare Român
Radu Ciuceanu (16 aprilie 1928 – 12 septembrie 2022) a fost un politician român (PNL si PRM) si istoric, membru de onoare al Academiei Române. Cateva repere ale biografiei sale:
– A facut parte din Miscarea Nationala de Rezistenta Anticomunista din Oltenia.
– A fost condamnat si a executat 15 ani de inchisoare in penitenciarele comuniste.
– Intre 1948 si 1963 a fost detinut la Craiova, Jilava, Targsor, Aiud, Vacaresti, Dej si a fost supus inclusiv „reeducarii” in penitenciarele Pitesti si Gherla.
– A fost membru fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania – ianuarie 1990.
– A initiat proiectul de lege pentru studierea dosarelor arhivelor Securității – 1991-1992.
– Director-fondator al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului – in 1993.
L-am cunoscut la un seminar al AFDPR din 1997, care a avut loc la Hotel Sport din Poiana Brasov (Video mai jos).
A avut o viata de lupta, zbucium si chin. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
VIDEO: