ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Ziarul suedez Nya Dagbladet a publicat
miercuri, 13 septembrie, ceea ce afirmă că este un plan secret prin care
Washingtonul urmărește să salveze economia SUA prin distrugerea Europei,
folosindu-se de Războiul din Ucraina.
Documentul ar reprezenta un studiu
strategic realizat de RAND Corporation, unul dintre cele mai prestigioase și
influente grupuri de experți din lume.
Cu un buget de 350 de milioane de dolari, cu
finanțare mixtă, atât din partea guvernului american cât și a unor companii
private, RAND este autoarea, între altele, a strategiei militare și economice a
Statelor Unite în timpul Războiului Rece.
Documentul publicat de ziarul suedez are pe
antet data de 25 ianuarie (cu doar o lună înainte de invazia Rusiei în Ucraina)
și poartă titlul: „Slăbirea Germaniei, întărirea Statelor Unite”.
Destinatarii studiului, clasificat drept
„Confidențial”, sunt Consiliul de Securitate al Casei Albe, Departamentul de
Stat, CIA, NSA, DNC (conducerea Partidului Democrat) și ANSA (probabil „Armed Non-Statal
Actors” – corporații militare particulare.)
Corporații militare care s-au îmbogățit în
ultimele luni de pe urma livrărilor de arme uriașe către Ucraina.
A doua zi după ce ziarul suedez a publicat
ceea ce susține că este o copie după documentul exploziv, RAND Corporation a
dat publicității o dezmințire seacă și evazivă, afirmând că este vorba de un
fals.
În lipsa unor dovezi suplimentare, de o
parte sau de alta, este greu de spus care este adevărul.
Însă, fals sau adevărat, documentul merită
toată atenția. Veți vedea.
*
Presupusul studiu RAND pornește de la
premisa că, pentru a supraviețui, economia americană – în special sistemul
bancar – are o „nevoie urgentă” de o transfuzie de resurse externe.
Donatorul salvator nu poate fi altul decât
Europa.
Documentul explică:
„Doar țările europene legate de obligațiile
UE și NATO ni le pot furniza (resursele) fără costuri militare și politice
importante pentru noi.”
Obstacolul cel mai mare în calea acestei
operațiuni îl reprezintă Germania, cu veleitățile sale de a conduce Europa.
Ieșirea Marii Britanii din UE a fost
benefică pentru Berlin, arată documentul,
conferind Germaniei o mai mare libertate de manevră față de Statele
Unite.
Londra acționa ca o pârghie a
Washingtonului asupra Bruxelles-ului.
În aceste condiții, pentru a tăia aripile
Germaniei, strategia cea mai potrivită ar fi de a submina legăturile acesteia
cu Rusia. Mai ales în plan energetic.
„Oprirea livrărilor (energetice) din Rusia
poate provoca o criză de sistem care ar fi devastatoare pentru economia germană
și, indirect, pentru întreaga Europă.”
Cum se poate realiza acest lucru? Analiza
răspunde: printr-un război!
Dacă documentul este real, rândurile de mai
jos sunt explozive. Ele ar constitui dovada că Războiul din Ucraina a fost pus
la cale cu sânge rece la Washington.
Că invazia din 24 februarie a Rusiei a fost
o reacție provocată, pe care Statele Unite (prin acțiunile sale în Ucraina) au
mizat.
Că – halucinant – până și pachetul de
sancțiuni împotriva Rusiei era deja elaborat încă dinaintea invaziei.
Sublinierile îmi aparțin:
„Singurul mod posibil prin care Germania să
renunțe la aprovizionarea cu energie din Rusia este de a antrena cele două
părți într-un conflict militar în Ucraina. ACȚIUNILE NOASTRE CONTINUE în
această țară (Ucraina) vor duce INEVITABIL la un răspuns militar al Rusiei. În
mod evident, Rusia NU va lăsa presiunea masivă a armatei ucrainene asupra
Republicii Populare Donețk fără o REACȚIE MILITARĂ. Aceasta va permite
prezentarea Rusiei ca agresor, apoi de a pune în aplicare un pachet de
sancțiuni, CARE A FOST DEJA ELABORAT.”
Ca orice acțiune care se desfășoară pe un
teritoriu străin, și pentru aplicarea planului atribuit corporației RAND era
nevoie de „cozi de topor” care să fie manipulate.
Partidele Verzi din Europa (mai ales din
Germania) reprezintă ținta ideală. Iar pârghia de manipulare este ideologia
stângistă.
„Condiția prealabilă pentru ca Germania să
cadă în această capcană o reprezintă rolul dominant al partidelor verzi și al
ideologiilor europene. Mișcarea ecologistă germană este o mișcare profund
dogmatică, ba chiar fanatică, fapt care îi permite cu destulă ușurință să fie
determinată să ignore argumentele economice.”
(Pseudo)RAND merge până acolo încât dă și
numele celor mai manipulabile cozi de topor din Germania: ministrul de
Externe Annalena Baerbock, respectiv vicecancelarul
și ministrul Economiei Robert Habeck.
Iată cum îi descrie documentul pe cei doi:
„Caracteristicile personale și lipsa lor de
profesionalism ne permit să presupunem că le este imposibil să își recunoască
la timp propriile greșeli. De aceea, ne va fi suficient să creăm rapid în plan
mediatic o imagine de război de agresiune al lui Putin – și să îi transformăm
pe Verzi în sprijinitori acerbi și duri ai sancțiunilor – un «partid războinic».
Acest lucru ne va permite să impunem sancțiuni fără nici un fel de obstacole.”
Atât Baerbock cât și Habeck sunt cunoscuți
cititorilor ActiveNews. Ei apar în cam toate știrile despre nenorocirile
provocate de război în Germania.
Astfel, Baerbock este cea care, de curând, anunța
nici mai mult, nici mai puțin decât Implozia Sistemului Democratic din Europa. Proclama
că NU mai contează ce vor Alegătorii.
„Dacă fac o promisiune ucrainenilor – «Suntem
alături de voi cât timp veți avea nevoie de noi» – atunci vreau să o respect.
Indiferent ce cred alegătorii germani, vreau să respect promisiunea făcută
poporului ucrainean.”
Iar Habeck este cel care, încă din
primăvară, și-a avertizat compatrioții să se spele mai puțin.
Din aprilie încoace, Habeck le tot cere
germanilor să strângă cureaua și să facă economii, avertizându-i că vine o
iarnă de coșmar. Ca o fatalitate, ca un blestem al zeilor, împotriva cărora nu
se poate face nimic.
Care ar fi miza planului?
Într-o primă etapă, distrugerea Germaniei.
„O reducere a aprovizionării cu energie din
Rusia – ideal: oprirea totală a aprovizionarii – va avea efecte dezastruoase
pentru industria Germaniei. Nevoia de alocare a unor cantități mai mari de gaz
rusesc pentru încălzirea de iarnă va exacerba penuria. Închiderile de companii
industriale vor provoca o penurie de componente și piese pentru industria
manufacturieră, o ruptură a lanțurilor logistice și, în cele din urmă, un efect
de domino.”
În etapa a doua este prevăzut însuși
colapsul Europei.
„Nu doar că va produce un efect devastator
pentru economia Germanie, dar economia întregii UE se va prăbuși inevitabil.”
Documentul arată că, de pe urma acestei
prăbușiri, profiturile pentru companiile din Statele Unite vor de 7-9 trilioane
de dolari.
Nu mai puțin importante ar fi câștigurile
de „materie cenușie”: ca urmare a crizei în care va intra Uniunea Europeană,
mințile cele mai strălucite și tinerii cei mai promițători vor emigra peste
Ocean.
Nimeni nu poate spune cu certitudine dacă
planul (pseudo)Rand este Real sau Fals.
Însă, un lucru este mai
presus de orice îndoială: ceea ce scrie în Document se petrece astăzi punct cu
punct sub ochii noștri.