ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Sute de naziști și extremiști de dreapta
care activează pe rețelele sociale sunt în realitate agenți sub acoperire ai
serviciului de securitate german. În misiunea lor, ei recurg inclusiv la
incitare la violență.
Biroul Federal pentru Apărarea Constituției
(BfV) susține că aceste conturi care aparțin agenților săi sub acoperire au
rolul de a strânge informații.
„Acesta este viitorul muncii de culegere a
informațiilor”, a declarat pentru Süddeutsche Zeitung unul dintre șefii
serviciului de informații, căruia nu i-a fost divulgată identitatea.
Potrivit articolului din cotidianul german,
din 2019, autoritățile au făcut investiții masive în „agenți virtuali”,
finanțate din banii contribuabililor.
Atât serviciul federal cât și serviciile de
informații ale landurilor folosesc astfel de agenți sub acoperire care îi
țin sub observație extremiștii de dreapta și, într-o măsură mai mică, pe cei
de stânga, pe islamiști și pe adepții teoriei conspirației.
Guvernul de stânga al Germaniei a etichetat
extremismul de dreapta drept cea mai mare amenințare la adresa securității
țării, deși datele arată că extremismul de stânga și islamismul reprezintă
pericole mult mai mari.
Ministrul de Interne al Germaniei, Nancy
Faeser, reprezentantă a Partidului Social Democrat, a lansat un Plan în 10
puncte pentru combaterea „extremismului de dreapta”.
Partidul conservator Alternativa pentru
Germania (AfD) este ținta unei supravegheri intense, inclusiv citirea
mailurilor și ascultarea convorbirilor telefonice.
Prin exploatarea a sute de conturi de falși
naziști, BfV susține că agenții săi simulează radicalismul de dreapta pentru a
câștiga încrederea altor utilizatori.
Spionii recurg inclusiv la „propagandă” și
„incitare la violență” pentru a-și îndeplini misiunea.
Scrie Süddeutsche Zeitung:
„«Pentru a fi cu adevărat credibil, nu este
suficient să distribui sau să dai Like la ce spun alții, ci și să faci tu
însuți declarații. Aceasta înseamnă intimidează și incită și ei», declară o agentă
care susține că a intrat în Serviciu «pentru a face ceva împotriva
extremiștilor de dreapta». Aceasta înseamnă încurajarea activă a oamenilor în
convingerile lor, dar și «alimentarea» (cu mesaje) a scenei.”
Cancelarul Olaf Scholz a mers și mai
departe decât predecesoarea sa, Angela Merkel, în lupta împotriva eliminării
anonimatului pe internet.
Au fost vizate mai ales aplicații precumTelegram, care nu cenzurează conținutul.
După înăsprirea legilor privind „discursul
dușmănos” pe internet, se așteaptă ca nu mai puțin de 150.000 de persoane să
fie deferite justiției anual.