Câteva dintre poeziile proletcultiste ale lui Anatol E. Baconski, tatăl lui Teodor Baconschi: Și târnăcoapele când bat / Și stânca din adâncuri frântă / Și apele când se frământă/ Vorbesc de Lenin ne-ncetat; Să traiască Stalin și poporul rus!

Anatol Baconski, fiul lui Eftimie și al Liubei, s-a născut în comuna Cofa din zona Cernăuțiului, actualmente parte din teritoriul Ucrainei. Conform academicianului Eugen Simion, Baconsky este un nume de origine poloneză, al unui nobil polonez refugiat la Lozova care a înfiat un strămoș al tatălui actualului Baconschi, fostul ministrul demis de Boc și Băsescu după ce a catalogat manifestanții din Piața Universității drept o „mahala violentă și ineptă încolonată”. El mai fusese demis din MAE anterior și de premierul Tăriceanu. Una dintre bunicile poetului, deci o străbunică de-a lui Teodor Baconski dinspre partea tatălui, era ucraineancă (Pentru documentare: https://revistacultura.ro/nou/a-e-baconsky-i/ și https://revistacultura.ro/nou/a-e-baconsky-ii/). În ce privește originea dinspre ramura maternă aceasta este complet incertă, întrucât fiul celui care scria „Să traiască/ Stalin și poporul rus!/ el în țara românească/ Viață nouă ne-a adus!” sau „Trece o noapte, trece înc-o zi, / Lupta se ascute între clase / Iar chiaburii se arat-a fi / Elemente tot mai dușmanoase” este… „copil din flori”. Mai precis, tatăl l-a conceput din câte se spune pe patul unui salon al Spitalului Elias cu o focoasă doctoriță care a încercat să-l tămăduiască și trupește și sufletește.

Tatăl viitorului diplomat-jacuzzi și teolog de fițe susținător al „căsătoriilor între homosexuali” a fost un poet prolific în perioada comunistă, dar și un eseist și traducător redutabil. 

După venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, situația lui Baconski s-a îmbunătățit serios. Conform enciclopediei online wikipedia, tatăl lui Teodor Baconski a fost ales în comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Din această postură, A.E. Baconsky a călătorit în Occident, dar și în Iugoslavia. Deși a pus sub semnul întrebării noua „revoluție culturală” a lui Ceaușescu, A.E. Baconsky s-a bucurat de călătorii în Germania de Vest, Italia sau Ungaria. A murit în 1977, în timpul cutremurului din martie. 

În perioada „socialismului realist”, Anatol Baconski a scris „sute de poezii” de acest fel, după cum arăta același academician în revista Cultura, de care s-a lepădat, cu „mâhnire și jenă”, ulterior.

Pentru cititorii mai tineri, redăm câteva dintre poeziile de care tatăl lui Teodor Baconski se lepăda „cu mâhnire și jenă”. Din Cotidianul: 

Pe Lenin am să-l pot vedea, („Cântece de zi și de noapte”, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1954, pp. 46-49)

De mult îmi stăruie un gând:

Pe Lenin cum să-l văd dormind

În Mausoleul lui, departe, pe care-l văd în câte-o carte

Sau despre care-mi spun prieteni întorși în țară de curând –

Să-l văd cum odihnește lin,

Sub semnul vremii care trece,

Când iarna-și pleacă mâna-i rece

Pe zidul-naltului Kremlin.

(…) Ce-i care-au fost ne povestesc

Cum oamenii în valuri cresc,

Spre Mausoleu, din zi în noapte,

Pășind ușor, vorbim în șoapte;

Din toate colțurile țării veniți,

Acolo se întâlnesc.

De-i timp frumos ori mohorât

De-i frig, de-i ploaie ori zăpadă,

Pe Lenin vin mereu să-l vadă

Cum odihnește liniștit

Bătrânii își aduc aminte

De vremurile dinainte

Când glasul lui, vestind victorii

Chema la luptă muncitorii

Și parcă vorbele-i de-atuncea și-acuma

Le răsar în cuvinte.

(…) Afară neaua a-nghețat

Și viscolele-n zbor străbat

Și undeva-n Kremlin o rază de fereastră luminează –

O văd mineri, soldați, colhoznici, vreun activist îndepărtat

Acolo Stalin rând pe rând

Căi noi spre comunism croiește

Și ceas cu ceas își împlinește

Cutezătorul jurământ

O, ne-ncetat voi aștepta

Pe Lenin – când să-l pot vedea,

Să-i spun că razele pe care le-a dezlegat, nepieritoare,

s-aprind arzând mereu mai tare și luminează-n țara mea!

Un gând îmi stăruie mereu

Dar calea-i grea și-ndepărtată

Și nu știu de-am să ajung vreodată

Să-l văd dormind în Mausoleu.

(…) Și târnăcoapele când bat

Și stânca din adâncuri frântă

Și apele când se frământă

Vorbesc de Lenin ne-ncetat.

Și-atunci când vom sfârși cu bine,

Vor geme apele bătrâne

Și vor zbura prin mii de fire lumini cu taza lor subțire,

Luminând câmpii și sate, mișcând tractoare și combine,

Atuncea știu că-n fața mea

Printre căderile de ape

La fel de viu și de aproape