Cazul Visarion Alexa – Între duhul lumii și Duhul lui Dumnezeu

Tot
scandalul legat de părintele Visarion
Alexa din ultimele zile m-a întristat mult și mi-a lăsat un
gust foarte amar. M-au șocat și pe mine, într-adevăr, detaliille
poveștii, dar mă doare la fel de mult faptul că prin toată
această abordare, părintele nu este chemat la pocăință, ci, mai
curând, este împins către deznădejde. Iar noi îmi pare că nu
învățăm nimic din semnificația acestui fapt instrumentat
mediatic și deloc abordat duhovnicește.

De fapt, ce nu realizează lumea este
însăși faptul că, paradoxal, mass-media, chiar cea care l-a creat
pe părintele Visarion, care l-a făcut să fie ceea ce era în
societatea românească, îl judecă acum pe părintele și-l
sacrifică pe altarul unei moralități în care ea nu mai crede de
mult și pe care a făcut tot posibilul în ultimii 30 ani să o
alieneze cu totul. Asistăm, așadar, la un fel de infanticid, o
jerfă adusă idolilor, după cum în vremea păgânilor pruncii erau
sacrificați zeului Baal.

Părintele Visarion este judecat de
mass-media pentru că, preot fiind, a abuzat o femeie și a smintit
pe altele, căci dacă nu era preot nu s-ar fi sesizat nimeni. Dar el
de ceva ani este mai puțin preot și cu mult mai mult o vedetă
mediatică. Iar ca vedetă, s-a ostenit cât a putut săracul să se
facă plăcut publicului din fața televizoarelor sau de pe internet,
respectând pentru aceasta toate regulile impuse de aceasta, comune
mai curând unei case de toleranță decât unei instanțe morale,
după cum se erijează a fi întotdeauna. Lucrul acesta ar fi trebuit
să ne îngrijoreze în ultimii ani pe noi care suntem în Biserică,
și nu consecințele oarecum anticipabile ale unei forme, iertați-că
trebuie să o spun, de prostituție mediatică.

În Biserică există alte legi decât
cele din lume, iar cine încalcă aceste legi duhovnicești riscă să
piardă lupta cu cel care îi urăște pe oameni dintru început.
Părintele Visarion, probabil că înainte de a dobândi
discernământul duhovnicesc s-a instituit în judecător și, mai
mult, în director de opinie, în dreptar al credinței și cred că,
mai degrabă aici este problema pe care ne facem că nu o vedem.

Îmi
amintesc de pildă că el pentru a se face plăcut mass-mediei s-a
instituit în judecător al părintelui din Suceava care a fost
acuzat că a omorât un copil la botez, aceasta înainte ca
judecătorii să se pronunțe asupra faptului că preotul era complet
nevinovat. Ne demonstra atunci pe micul ecran cum se face un botez,
în contrast cu modul în care a procedat preotul din Suceava,
adâncindu-l mai adânc în vina pe care de fapt nu o avea, ci i-o
crease aceași mass-media, căreia părintele Visarion slujea. Pe
urmă, părintele, în mai toate aparițiile mediatice, strecura
duhul relativizării învățăturii de credință și chiar a
canoanelor Bisericii, iar marea parte a lumii care acum îl judecă,
îl aplauda cu frenezie.

Recent, se transformase în aceași goarnă
a mass-mediei în Biserică, îndemnând lumea la vaccinare, până
la a ironiza și batjocori pe cei care au ales să nu se vaccineze,
în temeiul credinței sau științei lor privind vaccinul.

Niciodată, sau cel puțin nu știu eu,
părintele Visarion nu s-a arătat contrariat de vreo abordare a
mass-mediei, de vreo încălcare a vreunui cod moral de către
aceasta, niciodată nu a intrat în conflict cu puternicii zilei
pentru a apăra vreun principiu moral pe care aceasta l-ar încălca,
ci dimpotrivă, ajunsese să facă emisiuni cu persoane care aveau un
discurs anticreștin, antibisericesc. Așadar, părintele Visarion
s-a dovedit fiu fidel mai curând al mass-mediei care acum îl judecă
decât al Bisericii, neieșind niciodată din cuvântul ei, chiar
dacă a trebuit pentru aceasta să neglijeze și, chiar, să
relativizeze și să conteste canoane, dogme și legi bisericești.
Pentru toate acestea, mass-media îl celebra acordându-i toată
cinstea, iar marea parte a lumii îl admira și-l avea ca model (foto sus și jos).
Iată, spuneau ei, și Biserica are vedetele ei.

Oare toate acestea nu trebuiau să
constituie motive de îngrijorare pentru noi, cei care constituim
plinătatea Bisericii, sau pe cei care răspund de partea
instituțională a acesteia? De ce nu ne-am sesizat atunci? De ce nu
am mers să-i vorbim, să-l mustrăm, potrivit cuvântului
Evangheliei?

De ce a mai fost lăsat să se erijeze în reprezentant
al Bisericii în mass-media, când el era de fapt prin discursul său
un agent al mass-media infiltrat în Biserică, și nu este singurul.

Cred că, de fapt, aceasta este problema
care ar trebui să ne pună pe gânduri. Că părintele a ajuns să
cedeze ispitelor trupești, nu e altceva decât rezultatul asimilării
de către el a cugetării, a duhului desfrânatei mass-media, și a
respingerii cugetării evlavioase a Bisericii noastre. Iar legea
duhovnicească arată că de soarta lui se vor împărtăși toți
cei care urmează sau vor urma această cale. Căci nici Dumnezeu,
Bunul, nu lasă până la sfârșit să fie batjocorită credința și
Biserica, cum nici cel rău nu-l va lăsa pe cel care îi slujește
prin mass-media să mai rămână în duh alături de Hristos.
Vedetismul mediatic va sfârși întotdeauna pentru oamenii Bisericii
cu un deznodământ asemănător cu al părintelui Visarion astăzi.

În rest, despre căderea lui morală nu
cred că sunt îndreptățit să mă pronunț, căci oricare dintre
noi poate cădea la un moment dat, iar, dacă e că urmăm cuvântului
părintelui Sofian, duvovnicul de la mănăstirea Antim, scurtătura
care te poate duce la cer nu e alta decât nejudecarea aproapelui.

Mai rămâne însă un lucru care trebuie
observat. Dacă în cazul violatorilor în serie, a tâlharilor sau
chiar a traficanților de femei și copii, poliția și organele
judecătorești îți manifestă inerția și adesea nepăsarea, în
cazul părintelui Visarion s-a dovedit de o acrivie exemplară.

De ce mass-media își sacrifică
adeptul, pentru a apăra o morală pe care o batjocorește prin filme
și talk show-uri, prin celebrarea nudității, a perversiunii și a
tuturor desfrânărilor vedetelor, iar organele polițienești
dovedesc un profesionalism ieșit din comun? Să fi sosit oare vremea
ca Biserica să fie lovită, iar scandalul cu părintele Visarion să
nu fie decât primul dintre atacuri, urmat cât de curând și de
altele? Are nevoie oare statul român astăzi să ceară ceva foarte
important de la Biserică și se teme de un refuz? Vor oare
policienii români să împingă România în ceva mai rău și se
tem că Biserica va putea reacționa? Sunt doar câteva întrebări
care mi s-au ridicat în ultima vreme.

Cu toate acestea, chiar dacă vrășmașul
caută să ne distrugă, cel mai important este ca noi să ne vedem
de cele ale credinței noastre, fugind de toată slujirea la duhul
lumii prin mass-media sau altfel, căci aceasta nu va putea sfârși
decât acolo unde a ajuns părintele Visarion și poate chiar mai
rău.

Să ne rugăm, zic, mai curând decât să
judecăm, să ne rugăm pentru părintele Visarion să-i dea Dumnezeu
pocăință, căci orice cădere poate fi pricină pentru un nou
început. Iar în această cădere să vedem și pronia lui Dumnezeu
care prin cele rele, prin necazuri, încearcă să ne salveze
sufletele. Să ne rugăm, prin urmare, noi înșine să nu cădem în
aceleași ispite, dar și pentru pacea în Biserică, în lume și în
viața noastră, pace de care atâta nevoie avem fiecare dintre noi.