Investitorii din Marea Britanie se refugiaza in Bitcoin (BTC), pe masura ce lira sterlina (GBP) slabeste rapid in raport cu dolarul american. Analiza datelor de pe platformele de tranzactionare Bitfinex si Bitstamp arata ca volumul de tranzactionare pentru perechea BTC/GBP a crescut vertiginos, depasind cu peste 1.100% media zilnica.
Gilda Popa
Cresterea exponentiala a investitiilor britanicilor in cea mai puternica criptomoneda vine dupa ce lira sterlina a scazut de la 1,17 USD la 1,07 USD (5,52 lei) in ultima luna si acum risca sa se deprecieze pana la paritatea cu dolarul american.
Seful companiei de analiza de piata CoinShares, James Butterfill, a anuntat, pe pagina sa de Twitter, ca volumul BTC/GBP a crescut la peste 881 milioane dolari luni, 26 septembrie. Aceasta, in conditiile in care volumul mediu zilnic al tranzactiilor este de doar aproximativ 70 de milioane de dolari – cifre valabile in ultimii doi ani.
„Cand o moneda FIAT este amenintata, investitorii incep sa favorizeze Bitcoin”, a spus Butterfill.
Analistul a dezvaluit si cifrele valabile pentru alte perechi de tranzactionare fiat/ criptomoneda. In timp ce volumele BTC/GBP au fost cu peste 1400% peste media anuala, volumele BTC/USDT au fost cu doar 58% peste, iar volumele BTC/USD au fost cu doar 32% mai mari.
Performanta Bitcoin a rivalizat cu cea a dolarului in ultimele saptamani
In ultimele saptamani, performanta Bitcoin a rivalizat cu cea a dolarului, pretul criptomonedei ramanand relativ stabil in jurul pragului de 20.000 dolari, pe masura ce preturile pentru alte actiuni si marfuri au scazut.
Autorul cartii „The Bitcoin Standard”, Saifedean Ammous, a numit datele „fascinante” ca raspuns la postarea pe Twitter a lui James Butterfill. Celebra carte despre Bitcoin sustine teoria ca potentialul criptomonedei de a depasi monedele fiat este o consecinta a conceptului deflationist care este in spatele BTC si a proprietatilor sale similare cu cele ale valutelor clasice.
Cu toate acestea, Bitcoin s-a tranzactionat de-a lungul istoriei sale mai mult ca un stoc tehnologic cu volatilitate ridicata, comenteaza jurnalistii de la cryptopotato.com.
Spre deosebire de naratiunea comuna in randul sustinatorilor BTC, criptomoneda nu a reusit sa arate un raspuns semnificativ si sustinut al stabilitatii pretului, pentru a functiona ca un refugiu in fata inflatiei, si aceasta in pofida inflatiei record in SUA.
Cu toate acestea, fostul CEO al BitMEX, Arthur Hayes, a prezis in iulie ca SUA vor fi fortate sa reduca din nou ratele dobanzilor, pe masura ce monedele internationale continua sa se prabuseasca in raport cu dolarul american.
„Printarea banilor (n.r. se refera la dolarul american), inseamna ca numarul (n.r. investitorilor care cumpara) BTC creste”, a spus el la acel moment.
Insa situatii diferite din tari diferite au si o poveste diferita. Spre exemplu, pe masura ce lira turceasca (TRY) s-a prabusit anul trecut in raport cu dolarul, perechea de tranzactionare BTC/TRY s-a atins la maxime istorice.
In mod similar, volumul tranzactiilor Bitcoin-Rubla a crescut exponential in martie 2022, dupa ce moneda Rusiei s-a prabusit ca raspuns la sanctiunile occidentale din februarie.