ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Patriarhul Daniel s-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinții Alexe și Stela Ciobotea, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș.
A primit la botez numele de Dan-Ilie. Școala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobrești, iar gimnaziul în localitatea Lăpușnic (1962-1966), județul Timiș. În anul 1966 începe cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).
După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obține Diploma de licență în teologie (în disciplina Noul Testament). În perioada anilor 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București, Secția Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae; își continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).
La 15 iunie 1979 își susține teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg, intitulată: „Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité”. Teza a fost pregătită sub îndrumarea profesorilor francezi: Gérard Ziegwald și André Benoit. Devine doctor în teologie al Universității din Strasbourg, cu calificativul maxim. O formă lărgită a acestei teze a fost pregătită sub îndrumarea mentorului său, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae și a fost susținută la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar din București, lucrarea purtând titlul: „Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală.” Devine Doctor în teologie ortodoxă al Institutului Teologic Universitar din București, de asemenea cu calificativul maxim.
(1986 Lect. Dr. Dan Ilie Ciobotea adresându-se participanților la simpozionul organizat la Bossey cu temă „Credința și cultură”)
Din anul 1980 a activat ca lector la Institul Ecumenic de la Bossey – Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg (Elveția). A participat la numeroase întruniri pentru promovarea ecumenismului peste hotare: al treilea Congres ortodox al Europei Occidentale de la Amiens, lângă Paris (1977), Colocviul despre Filioque de la Klingenthal Franța (1978 și 1979), Conferința studenților creștini de la Wellesley – S.U.A. (1979) și la Conferința ecumenică de la Cambridge Boston, S.U.A. (1979), ambele cu tema „Credința, știința, viitorul”, Reuniunea ecumenică asupra spiritualității creștine de azi de la mănăstirea Valamo -Finlanda (1981), Reuniunea ecumenică „Iisus Hristos – Viața lumii” de la Niederaltaich – Germania (1982); Reuniunea ecumenică asupra rugăciunii pentru unitatea creștinilor de la Veneția (1982), a VI-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Vancouver (1983) etc.
La 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe arhimandritul Cleopa Ilie. Cu această ocazie, a fost hirotonit ieromonah. Ulterior în octombrie 1988 este hirotesit protosinghel. În perioada 1 septembrie 1988-1 martie 1990, este consilier patriarhal, Director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic. În paralel, deține funcția de Conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar din București.
La 1 martie 1990 protosinghelul dr. Daniel Ciobotea a fost ales, la propunerea mitropolitului Nicolae Corneanu, în rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul „Lugojanul”, fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timișoara la 4 martie 1990.
La 7 iunie 1990 este ales, iar la 1 iulie 1990 este înscăunat ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Din anul 1992 este profesor de teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași.
Participă, în continuare, la o serie de întruniri ecumenice peste hotare: de pildă, a condus delegația Bisericii Ortodoxe Române la a VII-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra (1992). Deține numeroase funcții pe plan bisericesc și ecumenic: Reprezentant al Comisiei Sinodale Naționale pentru Educația Religioasă (București); Președinte al Comisiei Teologice și Liturgice a Sf. Sinod al BOR (fostă comisie pentru învățământ); Membru fondator și membru de onoare al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (București); Membru al Comitetului Executiv și Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 1991-1998); Membru al Prezidiului și Comitetului Central al Conferinței Bisericilor Europene (din 1990); Vicepreședinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinței Bisericilor Europene (Graz, 1997).
Mitropolit al Moldovei
Ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei fondează numeroase instituții: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, Seminarele Teologice Ortodoxe de la Mănăstirea Agapia, Botoșani, Dorohoi, Iași și Piatra Neamț, Academia Laică „Sf. Ioan de la Neamț” (Mănăstirea Neamț), Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul”-Durău, Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae”-Iași, Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Religios „Resurrectio”, Centrul de educație și informare medicală Providența II – 2002, Institutul social-caritativ Diaconia – 2003, și altele.
De la alegerea sa ca mitropolit al Moldovei, a inițiat programul „Niciun sat fără biserică”, care prevedea construirea în fiecare sat și cartier unde nu există biserică a unul lăcaș de cult, chiar și în cele în care ortodocșii sunt minoritari. Prea Fericitul Daniel consideră că este foarte important ca fiecare localitate să aibă propria-i biserică și propriul său preot:
„Construirea de biserici este datoria cea dintâi și cea mai mare. Și aceasta deoarece, oricâte case am face în lumea aceasta, nici una nu are Sfințenia și Lucrarea Bisericii. Un sat creștin fără biserică este un sat fără lumină suficientă pentru suflet. De aceea, datoria noastră este de a zidi biserici în fiecare localitate creștină și de a forma preoți care să fie păstori de suflete pentru credincioși. Ce-ar putea da omul în schimb pentru sufletul său? Ce-i folosește lui dacă câștigă lumea aceasta, dar își pierde sufletul său? Aici este esențialul vieții pe pământ. Dacă nu avem biserică și nu avem preot, riscăm să ne pierdem sufletul. Degeaba construim altceva, dacă nu construim în primul rând casa pentru vindecarea sufletului de păcate, pentru luminarea lui”
(Daniel Ciobotea)
De asemenea, pe plan social-caritativ, Mitropolitul Daniel a înființat o serie de instituții sociale: Asociația creștină Pelerinul (Iași, 1996); Cabinetul stomatologic Sf. Pantelimon (Iași, 1993); Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România (Iași, 1993); Departamentul socio-caritativ Diaconia (Iași, 1994); cantine pentru săraci la Iași, Pașcani, Dorohoi, Hârlău (1993-1995); Dispensarul policlinic „Sf. Ap. Petru și Pavel” (1998); Centrul de diagnostic și tratament Providența (2000); Fundația Solidaritate și Speranță (2002); Centrul de educație și informare medicală Providența II (2002); Institutul social-caritativ Diaconia (2003).
ÎPS Mitropolit Daniel a întemeiat și reorganizat mai multe publicații religioase: Vestitorul Ortodoxiei -periodic de informație bisericească, teologie și spiritualitate al Patriarhiei Române, Candela Moldovei” -buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Teologie și Viață, Revistă de gândire și spiritualitate (fosta revistă Mitropolia Moldovei și Sucevei). ÎPS Daniel a organizat, de asemenea, numeroase simpozioane, colocvii, congrese naționale și internaționale, precum și programe culturale, educative și filantropice. La inițiativa Mitropolitului Daniel Ciobotea, a fost înființat postul de Radio Trinitas al Mitropoliei Moldovei (1998), primul și cel mai de succes post de radio ortodox din țară, precum și a primului post de televiziune ortodox din țară, TrinitasTV (2008).
Mitropolitului Daniel Ciobotea i se datorează și aducerea moaștelor unor sfinți și a unor relicve sfinte la Iași și în eparhiile sufragane ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum fragmentul din lemnul Sfintei Cruci care se păstrează la Mănăstirea Xiropotamu din Muntele Athos-Grecia (1992), moaștele Sfântului Apostol Andrei de la Patras-Grecia (1996), moaștele Sf. Gheorghe de la Livadia-Grecia (2000), Brâul Maicii Domnului de la Volos-Grecia (2001), moaștele Sf. Ioan Casian de la Marsilia-Franța (2002), moaștele Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir de la Tesalonic-Grecia (2003), fragment din lemnul Sfintei Cruci ce se păstrează la Mănăstirea Panaghia Soumela, Veria-Grecia (2004), fragmentul din moaștele Sfântului Apostol Pavel păstrat la mănăstirea Panaghia Soumela, Veria-Grecia (2005), moaștele Sf. Nectarie din Eghina – Grecia (2006).
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
După înscăunarea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a continuat lucrarea bisericească pe tot cuprinsul Patriarhiei Române și mai ales în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei al căror chiriarh este.
Astfel, la sfârșitul anului 2007 a fost adoptat noul Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, a cărui revizuire începuse încă din anii ’90.
A fost lansat și în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor proiectul „Niciun sat fără biserică și casă parohială” care vizează construirea de biserici în toate satele care nu dispun de un lăcaș de cult, precum și în cartierele urbane aflate în această situație.
Întrucât difuzarea mărturiei de credință ortodoxe era una din prioritățile misionare ale Patriarhului Daniel, anunțate încă de la înscăunarea sa, în anul 2008 a fost creat Centrul de Presă „Basilica” al Patriarhiei Române, cuprinzând postul de radio Trinitas, postul de televiziune TrinitasTV, Ziarul Lumina, primul cotidian cu profil creștin din România, întemeiat în 2005 (câteșitrei transferate la București), agenția de știri „Basilica” a Patriarhiei Române (creată în anul 2008) și Biroul de Presă al Patriarhiei. De asemenea, a fost creată editura Basilica (2008).
În prelungirea programului pus în practică în vremea când era mitropolit al Moldovei, organizarea de programe filantropice, de asistență socială și religioasă este o altă prioritate a patriarhatului Preafericitului Daniel. Asociațiile, fundațiile, așezămintele aflate în administrarea Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române și-au continuat și diversificat considerabil activitățile, lucrând atât singure cât și în parteneriat cu instituții ale Statului român sau cu diferite asociații și organizații naționale și internaționale o serie de programe filantropice sau de asistență socială cum ar fi: programe de îngrijire și integrare socială a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor infectate cu virusul HIV, programe de protejare și asistare a victimelor violenței în familie, de ajutorare a persoanelor dependente de droguri, centre sociale pentru persoanele vârstnice, copii, persoane fără adăpost, clinici și centre de diagnostic și tratament, farmacii sociale etc
Prin grija sa au fost aduse la București moaștele Sf. Ioan Gură de Aur (2007), ale Sf. Apostol Pavel (din Veria, Grecia – 2008), ale Sf. Sofronie, patriarhul Ierusalimului (2008), ale Sf. Ier. Vasile cel Mare (2009). De asemenea, a restabilit începând cu anul 2008, în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, tradiția pelerinajelor și procesiunilor de Florii. Tot pentru stimularea vieții religioase a credincioșilor, Preafericirea Sa a dispus reorganizarea Serviciului de pelerinaje al Patriarhiei Române, cu extinderea activităților acestuia și a programelor propuse.
Totodată, Preafericirea Sa s-a îngrijit de restaurarea și înfrumusețarea Catedralei Patriarhale, a paraclisului și a Reședinței patriarhale. A pus piatra de temelie pentru viitoarea Catedrală Patriarhală, care va avea hramurile Sf. Andrei și Înălțarea Domnului și a dispus organizarea studiilor preliminare concursului de arhitectură pentru atribuirea proiectului de construcție a noii Catedrale.
Din anul 2007, Patriarhul Daniel este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București.