Marele actor Alexandru Arșinel a murit astăzi la Spitalul Universitar de Urgență din București, unde se afla internat de două săptămâni. În vârstă de 83 de ani, marele actor român a fost foarte bolnav în ultima perioadă.
Alexandru Arșinel nu-și mai putea reveni după problemele de sănătate de
după infectarea cu SARS-CoV-2. Dar infectarea a fost ulterioară injectării cu două doze de „vaccin” Covid care, potrivit propagandei mincinoase, ar fi trebuit să-l țină departe de Covid. Internat în mai multe rânduri în spital, medicii nu-i găseau cauza afecțiunii de care suferă, conform afirmațiilor sale. Celebrul actor se plângea de oboseală cronică și o afecțiune la plămâni.
„Nu ne simțim bine, în general, mai ales că am făcut și vaccinul”
La două luni după ce s-au vaccinat, Alexandru Arșinel și Marilena, soția sa, au fost diagnosticați cu Covid-19, iar pe 18 aprilie au fost internați la Institutul „Matei Balș”. Atât el cât și soția au făcut prima doză a serului Pfizer în ianuarie și rapelul la începutul lunii februarie 2021.
În ciuda vaccinului „sigur” și „eficient” Arșinel a suferit o serie de complicații după Covid și a mai fost internat pentru îngrijiri suplimentare în această vară.
Cei doi se injectaseră cu Pfizer. Astăzi vedem că până și șeful Pfizer, Albert Bourla, deși ar fi cvadruplu vaccinat și dozat cu Paxlovid, ar avea probleme ce țin de plămâni.
Valeriu Gheorghiță, șeful vaccinatorilor, a avut tupeul să declare atunci, „doct”, lagta de cazul soților Arșinel: „Pot să vă spun că ne-am uitat la rata de fatalitate care este de 100 de ori mai redusă la persoanele vaccinate comparativ cu persoanele nevaccinate, deci categoric că avem beneficii importante ale vaccinării, fără să spunem că 100% din persoanele care sunt vaccinate cu două doze nu vor mai face această infecție”, preciza Gheoghiță pentru Mediafax.
Beneficiile importante sunt față de boala simptomatică, față de complicații, față de riscul de spitalizare sau față de deces, adauga acesta.
CU CARAMITRU ÎN SPITAL
Arșinel a mai atunci spus că trebuie să meargă regulat la medic pentru mai multe investigații pulmonare, după ce și-a revenit cu greu din infectarea cu coronavirus ulterioară vaccinării Covid.
O BOALĂ CĂREIA „NICI MEDICII NU-I DAU DE CAP”
„Nu am o stare fizică prea bună, am mers zilele trecute la spital, am fost la mai multe spitale, nu știu ce am exact, nici medicii parcă nu îi dau de cap. Trebuie să mai umblu să vedem ce îmi găsesc doctorii, am încredere în ei că vor găsi o soluție. Nu mă simt bine fizic, parcă nu mai am putere așa, nu știu să îți explic exact. Pandemia asta cred că a reușit să mă afecteze destul de mult. Sper să fie bine, nu îmi mai arde de nimic acum”, s-a destăinuit Arșinel sursei citate.
Pe 23 noiembrie, Arșinel nu a putut participa la parastasul de patru ani al fostei sale partenere de scenă, inegalabila actriță Stela Popescu. „Probabil că Stela mă caută deja! Cine știe?!”, a mai spus îndrăgitul actor de pe un pat de spital.
Pe 5 mai actorul Alexandru Arșinel a ajuns din nou la spital, după cum anunța Antena3. Actorul în vârstă de 82 de ani a fost internat la o clinică privată din București, după ce starea lui de sănătate se înrăutățise brusc în urmă cu câteva zile.
Potrivit sursei citate, medicii au decis atunci să-l interneze pentru investigații suplimentare, știind că actorul are probleme cardiace. Starea de sănătate a actorului s-ar fi deteriorat după ce acesta a acceptat să facă o deplasare la un eveniment în Botoșani.
Pe 10 iulie o comisie din cadrul Secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor (SSPR) a propus retragerea certificatului de revoluționar actorului Alexandru Arșinel. Comisia a susținut că, la Revoluție, Alexandru Arșinel a fost prezent la Palatul Telefoanelor și în Piața Universității ceea ce ”nu reprezintă obiective cu o importanță deosebită care au aparținut regimului totalitar”.
1 septembrie îl prinde din nou în spital. El aer internat la Terapie Intensivă, pe secția de urologie a Institutului Fundeni din Capitală. Alexandru Arșinel nu se va mai întoarce la căminul de bătrâni, după cum a anunțat familia sa atunci.
Pe 15 septembrie ajunge din nou la spital de data asta, după cum au afirmat medicii de la ATI, pentru niște escare.
Dacă nu era vorba de „o agravare a bolii de fond” de ce a murit Alexandru Arșinel?
DAT AFARĂ DE NICUȘOR DAN
Născut pe 4 iunie 1939 la Dolhasca, Baia (azi, Suceava), Arșinel a fost un actor român de comedie, care a contribuit la teatrul de revistă, televiziune și film. A studiat la IATC (1962). A fost director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București.
Unul dintre cadourile pe care le-a primit spre sfârșitul vieții a fost de la Primarul General al Capitalei Nicușor Dan care l-a dat afară din teatrul pe calre l-a slujit aproape 60 de ani. El mărturisea într-un interviu că, în ciuda faptului că actualul primar general al Capitalei nu i-a mai prelungit contractul de colaborare cu teatrul „Constantin Tănase” noul direct l-a asigurat de continuarea colaborării și chiar ar fi avut în pregătire un spectacol în care ar fi trebuit să apară dacă sănătatea i-ar mai fi permis.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
VOM REVENI CU AMĂNUNTE
ACTUALIZARE / CONTEXT:
ELENA MERIȘOREANU DEZVĂLUIA CE E LA „MATEI BALȘ”
Valul 4, în urmă caruia a fost afectat grav Alexandru Arșinel, pare a fi fost mai degrabă un val al celor care au făcut vaccinul creditat a-i proteja de infectare sau măcar de o formă gravă a bolii. Contrar speranțelor investite în serul experimental Covid, tot mai mulți români vaccinați au fost internați în spital – ceea ce înseamnă că nu au făcut o formă ușoară de Covid, care i-ar fi plasat mai degrabă în izolare la domiciliu, ci o formă gravă.
Artista Elena Merișoreanu ne-a confirmat supozițiile în timpul „valulul 4”, al „nevaccinaților”, potrivit cioclilor Gheorghiță-Arafat și compania:
CAZUL VICTOR SOCACIU
La finalul anului trecut murea un alt artist vaccinat: Victor Socaciu. El era dublu vaccinat Covid, respecta cu sfințenie „indicațiile prețioase” ale „specialiștilor” TV, purta mască regulamentar și cu strictețe – chiar „în permanență” -, dar tot s-a infectat grav cu virusul contra căruia se vaccinase pentru ca să ajungă spitalizat de urgență și apoi să se reinterneze și să moară „în urma unor complicații”…
Modul evoluției bolii lui contrazicea în totalitate propagandă oficială cu „vaccinul protejează de forme grave ale bolii” (Ciucă, azi) deși în urmă cu un an Arafat și Gheorghiță cu pletora de „specialiști” TV, recte Cioclii Apocaliptici (Mahler, Marinescu, Imbri, Craiu, Cherecheș, Jurma eiusdem farinae), ne asigurau că „vaccinul e sigur și eficient” și singura metodă de a scăpa de… infectare.
De altfel, cuvântul-cheie era „imunizare” – folosit idiotic de toată mass media – iar procentul de „imunizare” – deci de ferire de infectare – era de „95-99%”. Ca urmare a acestei minciuni sinistre, milioane de oameni au fost prostiți să se vaccineze. Pentru ca apoi să le spună Cîți, Ciucă și Iohannis – foarte mirați – că de fapt vaccinul nu imunizează. Ghinion!
Reamintim că în luna aprilie 2021, presa online scria: Victor Socaciu s-a vaccinat anti-covid, dar este în stare gravă la spital!
Vestea că Victor Socaciu a fost internat în spital cu Covid-19 a luat prin surprindere pe toată lumea. Apropiații, familia și fanii s-au rugat pentru viața lui, având în vedere starea gravă în care se afla artistul.
Prietenul său Ducu Bertzi a spus că Victor Socaciu se număra printre cei care s-au protejat în permanență de virus. El a evitat întâlnirile și a purtat în permanență masca. Tocmai acesta a fost și motivul pentru care vestea că se află în spital cu covid-19 l-a șocat pe Ducu Bertzi.
„Victor Socaciu e genul de om care a luat foarte în serios amenințarea acestui nou virus. Ca atare, s-a protejat în permanență, a avut masca ținută cum trebuie, pe întreaga față, ca să-i acopere nasul inclusiv, nu cum mai vezi pe câte unul pe stradă doar ușor peste gură. Apoi, a evitat orice fel de întâlnire neașteptată. Pe scurt, a fost extrem de precaut. În plus, a căutat să se vaccineze de îndată ce a putut face acest lucru”, a spus artistul.”, citat de Playtech.ro.
Inițial s-a spus că artistul a murit în urma unor complicații legate de transplantul de rinichi pe care îl avea de circa 10 ani. Apoi că din cauza unei infecții contractate în spital.
Observăm însă că acest caz seamănă izbitor cu cel al actorilor Ion Caramitru – internat o lună până a și murit „din cauze necunoscute” – Alexandru Arșinel – reinfectat și spitalizat până de trei ori după vaccinare – și chiar și al cântărețului Petrică Mîțu Stoian, care, în urma vaccinării, se pare că și-au fragilizat sistemul imunitar și li s-au accentuat afecțiuni preexistente. Am putea să îl adăugam aici și pe Preasfințitul Gurie, decedat vaccinat, chiar triplu vaccinat, după cum ne-au transmis persoane apropiate vrednicului de pomenire episcop.
Dar, conform ciucilor și cioclilor, vaccinul îți garantează o formă ușoară de boală. Dacă ar fi să ne luăm după ei, în cazurile lui Caramitru și Stoian e bine că s-au vaccinat, pentru că au avut o formă mai ușoară de moarte. Poate și în cazul lui Socaciu la fel. Și acum, a lui Arșinel.
Marius Mioc, autorul cărții COVID, Minciuna Veacului, consideră într-un comentariu la articolul despre moartea lui Victor Socaciu, că de fapt artistului i s-a slăbit sistemul imunitar chiar din cauza vaccinării.
Aceasta este și opinia specialiștilor internaționali citați de Technocracy.news, care arată că rapelurile amenință imunitatea normală. Peste studiile în cauză vine concluzia dramatică pusă de savantul Sucharit Bhakdi zilele acestea, după AUTOPSIILE UNOR VACCINAȚI, și anume că organele morților injectați cu serurile Covid arată un atac al sistemului imun asupra unor țesuturi ale propriului organism, ceea ce poate provoca boli debilitante sau chiar moartea.
Autopsia ar putea lămuri în parte și cauza morții lui Alexandru Arșinel, dacă se va face.
Dumnezeu să-i ierte pe cei decedați și să le dea sănătate celor rămași în viață!