ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Două persoane aparent umane cu grave deficiențe mintale au vandalizat azi cu supă de roșii lucrarea din patrimoniul cultural mondial „Floarea soarelui”, capodopera lui Vincent van Gogh realizată în 1888 și aflată la National Gallery din Londra.
Cele două bipede care susțin că „protestează împotriva combustibililor fosili” au aruncat vineri, 14 octombrie 2022. supă de roșii pe celebra pictură evaluată la 76 milioane de lire sterline.
Incidentul a avut loc imediat după ora 11:00, a precizat muzeul într-un comunicat în care a susținut și că tabloul nu a fost grav afectat.
Și la noi persoane cu deficiențe similare au vandalizat statuia descoperitorului insulinei, Nicolae Paulescu, fără ca Poliția să anunțe până acum dacă a descoperit făptașii.
Persoanele cu sex incert din Marea Britanie făceau parte din Just Stop Oil, un grup de eco-terorism care încearcă să determine guvernul britanic să nu mai investească în petrol și gaze. Grupul de teroriști culturali a postat pe rețelele de socializare o înregistrare video a incidentului: