Șocul existențial care poate trezi Europa din Transa Sinucigașă

Uniunea
Europeană se auto-distruge, aruncându-se cu frenezie în prăpastia războiului din
Ucraina.

Un editorial
de Oscar Silva-Valladares în Oriental Review pe care l-am tradus pentru
cititorii ActiveNews.

*

În timp ce
conflictul din Ucraina continuă, o întrebare fundamentală cu dimensiuni etice
se impune și are nevoie de un răspuns cât mai grabnic din partea politicienilor
europeni:

Cât de moral
este să sprijini Ucraina „oricât va fi nevoie” în detrimentul necesității de
a-ți proteja propriii cetățeni și a datoriei constituționale de a pune în
practică mandatul încredințat de poporul tău, care reprezintă regula cea mai
importantă a democrației?

Sprijinul
necondiționat și orbesc al Europei pentru politicile americane în conflictul
din Ucraina și consecințele economice și politice dezastruoase pe care acestea
le-au provocat fac ca arhitectura politică a Bătrânului Continent să se afle
într-un moment crucial.

Acesta nu va
putea fi rezolvat decât prin sfârșitul Uniunii Europene și apariția unei ordini
politice noi, încă nedefinite.

Pariind pe
înfrângerea Rusiei și răsturnarea lui Putin, UE s-a angajat în războiul
economic condus de SUA prin sancțiuni care, în acest moment, le depășesc cu
mult pe cele dictate împotriva oricărei alte țări de pe pământ.

Dar care,
totuși, au eșuat.

Pe de altă
parte, dincolo de impactul negativ asupra consumatorilor și întreprinderilor
mici și mijlocii, provocat de creșterea facturilor la energie, de inflația
generală și de perspectivele unei grave penurii de căldură în această iarnă,sancțiunile UE împotriva Rusiei provoacă daune ireparabile economiei Europei.

Întreprinderile
manufacturiere energivore dau faliment sau se mută în străinătate, atrase de
scăderea costurilor la energie. Acest lucru provoacă închiderea afacerilor,
deteriorarea balanțelor comerciale, o puternică erodare a Euro, pierderea de
locuri de muncă, distrugerea avantajului concurențial manufacturier al
continentului – construit de-a lungul a decenii întregi – și o recesiune
inevitabilă și dramatică în lunile care urmează.

Impactul
politic și social al acestor evenimente asupra viitorului Europei este încă
neclar pe de-a-ntregul, dat fiind că lipsa de resurse naturale a continentului îl
plasează într-o situație fără scăpare.

Deciziile UE
în sprijinul Ucrainei au fost luate – s-a spus – în numele democrației, al
supremației legii și al valorilor occidentale, împotriva unei acțiuni militare
a Rusiei considerată neprovocată și ilegală.

UE pare să
fi fost îngrijorată și de bulversarea frontierelor stabilite după Al Doilea
Război Mondial – sau mai degrabă a frontierelor naționale de după Războiul Rece
– și a exprimat îngrijorări că acțiunile Rusiei în Ucraina ar putea fi
preludiul unor noi agresiuni în Europa.

În fond,
prin acțiunile împotriva Rusiei, psihicul liderilor europeni pare să fi suferit
o eliberare cathartică, descătușând o veche rusofobie manifestată în Europa
timp de decenii și secole, amestecând Rusia țaristă cu Uniunea Sovietică și cu
Federația Rusă într-un efort de a-l convinge pe europeanul de rând de Răul
intrinsec al Rusiei, care trebuie extirpat o dată pentru totdeauna.

În apărarea
unilaterală a Ucrainei, UE a refuzat să recunoască și să accepte

–       caracterul de război civil
al conflictului ucrainean,

–       preocupările legitime de
securitate ale Rusiei și avertismentele sale continue pe acest subiect timp de
ani la rând,

–       contextul istoric al unui
conflict înrădăcinat în relele tratamente ale populației rusofone din Ucraina, agravate
după lovitura de stat de la Kiev patronată de SUA în 2014 și de eșecul de a
impune o rezolvare diplomatică – i.e. acordurile de la Minsk – în care UE a
jucat principalul rol de mediator.

UE refuză să
vadă viciile profunde ale actualului regim din Ucraina și ale societății pe
care acesta încearcă să o creeze.

Ambele,
definite de o corupție flagrantă, persecutarea politică a opoziției și o
ideologie ultra-naționalistă, toate acestea putând fi cu greu considerate că
reprezintă valorile europene.

Din nefericire,
UE s-a dovedit incapabilă să producă o alternativă independentă, în interesul
propriu, în acest conflict, devenind ostatica agendei hegemoniste a SUA.

Refuzând o
abordare echilibrată în acest conflict, UE și-a subminat singură potențialul de
mediator onest în negocierile de pace care, mai devreme sau mai târziu, vor
trebui să înceapă.

Țări
ne-europene, ca Turcia sau Arabia Saudită, au preluat ele inițiativa, iar
rezultatul se vede în recentul schimb de prizonieri ruso-ucrainean. Un rol
proeminent care părea inimaginabil în urmă cu câteva luni, lucru teribil de
stâjenitor pentru Europa și locul său tradițional în diplomație.

Evident, capitularea
Europei în fața agendei SUA nu este o noutate: ea a avut un precedent brutal în
sprijinul pentru bombardarea Serbiei de către NATO în 1999 și pentru
dezmembrarea ei, care a dus la crearea enclavei Kosovo.

Astăzi, nomenclatura
UE calcă în picioare principiile fundamentale ale democrației și suveranității,
încercând să renunțe la principiul unanimității în procesul decizional al
Uniunii.

În plus,
liderii UE se folosesc în mod oportunist de conflictul ucrainean pentru a-și
prezerva existența. Ba chiar încearcă să se transforme într-o alianță militară
de facto, ceea ce reprezintă o aberație față de obiectivele inițiale ale
Uniunii Europene.

Comportamentul
UE reflectă un marasm politic și militar care își are rădăcinile în
deznodământul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Marea
Britanie a avut o traiectorie similară în relațiile internaționale, dar măcar a
fost coerentă cu vechea sa viziune pro-atlantică și a avut ceva mai multă grijă
și preocupare față de propria sa independență și suveranitate. Cel puțin față
de Europa,

Doar un șoc
existențial în Europa, care ar putea veni în această iarnă ca urmare a unei
grave penurii energetice, ar putea face ca societatea și liderii ei politici să
înțeleagă care le sunt interesele reale și să acționeze în consecință.