ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
NAȚIONAL
1. Senatul României
a votat luni, 17 octombrie 2022, noile Legi ale Justiției (Sursa). Senatorii au permis nesocotirea Constituției și
nerespectarea deciziilor Curții Constituționale a României și ale Înaltei Curți
de Casație și Justiție. Având în vedere că deciziile Curții de Justiție a
Uniunii Europene vor avea întâietate în fața celor emise de CCR, coaliția de
guvernământ a instituit primatul dreptului european (Sursa). Avocatul Poporului, câteva partide politice (între
care AUR, Forța Dreptei și USR-PLUS), dar și avocați din România au atacat
legile la Curtea Constituțională a României (Sursa).
2. În urmă cu 25 de
ani, în vara anului 1997, Guvernul României condus atunci de Victor Ciorbea, a
semnat un Acord de împrumut între România și Banca Internațională pentru
Reconstrucție și Dezvoltare, în care erau prevăzute mai multe condiții impuse
țării noastre care au afectat iremediabil agricultura dar nu numai. Pentru cele
350 milioane dolari împrumutate România a fost obligată să elimine toate
subvențiile la îngrășăminte, să reducă cu cel puțin 25% subvențiile la semințe,
să lichideze sau să privatizeze Unisem și Semrom, 20 de societăți comerciale
ale ANPA (Agenția Națională pentru Produsele Agricole), 44 de societăți
Comcereal, 1.500 societăți de stat, 82 foste societăți prestatoare de servicii
agricole și cel puțin 100 de foste ferme de stat. Sursa
3. Parlamentul
European a adoptat marți o rezoluție nonlegislativă care solicită Consiliului
Uniunii Europene aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen de la
începutul anului 2023. O rezoluție asemănătoare a fost adoptată atât în 2018,
2020 și 2021 fără ca aceasta să producă efectul dorit întrucât de fiecare dată Olanda
s-a opus în Consiliul UE aderării celor două țări. Sursa
4. Diaspora României
a crescut în ultimii opt ani cu 800.000 de persoane, devenind cea mai mare
diasporă europeană conform datelor oficiale centralizate de Eurostat. Sursa
5. Atitudine fermă. Majoritatea jucătoarelor din echipa de handbal feminin a României
au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19. Pe cale de consecință, acestea
nu au mai fost lăsate să participe la Campionatul European. Sursa
ROMÂNI MINORITARI ÎN
ROMÂNIA
1. Forumul Civic al
Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) a condamnat discriminarea instituțională
săvârșită prin repartizarea inegală și inechitabilă a fondurilor către
comunitățile românești din Harghita, întrucât localitățile românești din nordul
județului nu au primit îndelung așteptatele fonduri pentru dezvoltare. Sursa
2. Asociația „Calea
Neamului” împreună cu Asociația „Grai Străbun” vor oferi din această toamnă 60
de burse (cu zece mai multe decât anul trecut) elevilor români din Covasna,
Harghita, Mureș și Satu Mare. Fiecare elev care s-a remarcat prin performanțe
notabile va primi anual din partea donatorilor 1.500 de lei. Sursa
3. Asociațiile românești din Covasna și Harghita cu sprijinul
Secretariatului General al Guvernului au lansat filmul documentar „Comunități
românești din Județul Covasna” cu scopul de a marca contribuția românilor din
această parte a țării la istoria zonei, prezentând, printre altele, dovezi care
atestă existența românilor pe teritoriul județului înainte de migrația
etnicilor maghiari și secui. Sursa
MINORITĂȚI ETNICE DIN
ROMÂNIA
1. Co-președintele
maghiar al Comitetului de colaborare româno-maghiar în domeniul minorităților
naționale, Ferenc Kalmar, a declarat miercuri la Oradea că a cerut Ministerului
Afacerilor Externe (MAE) de la București ca România să acorde autonomie
așa-zisului „Ținut Secuiesc”. Sursa
2. Curtea de Apel
din București a respins cererea lui László Tőkés de anulare a decretului
prezidențial prin care i s-a revocat decorația oferită de către fostul
președinte al României, Traian Băsescu, la 20 de ani de la Revoluția din 1989
pentru rolul avut în căderea dictaturii comuniste. Sursa
3. Editura Prima Press SRL din Harghita, ale cărei
publicații în limba maghiară sunt finanțate de la Budapesta, a anunțat miercuri
că suspendă din luna ianuarie 2023 tipărirea publicațiilor sale din cauza
condițiilor economice. Lucrările vor apărea doar în format online. Sursa
COMUNITĂȚI ISTORICE
1. În contextul
demersurilor de integrarea a țărilor din Peninsula Balcanică în Uniunea
Europeană, senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației române la Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a cerut primului ministru al
Republicii Albania retrocedarea Casei Iorga din Saranda (Albania) către statul
român. Senatorul cere, de fapt, implementarea unei decizii definitive de
retrocedare emisă de o curte de apel din Albania în 2015, dar care nu a fost
pusă în aplicare până în prezent. Casa reprezintă un cadou acordat cărturarului
român de către regele Zog I al Albaniei pentru faptul că argumentele prezentate
de Nicolae Iorga în prima istorie scrisă a Albaniei au stat la baza
recunoașterii independenței acestei țări la conferința de pace de la Londra din
1913. Sursa
2. Pentru a marca
trei decenii de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, care este parte a
Patriarhiei Române, mai mulți ierarhi de pe ambele maluri ale Prutului au
slujit la Chișinău în încheierea manifestărilor dedicate acestui eveniment
(începute pe 14 septembrie). Sursa
3. Deputatul Dan Tanasă se arată îngrijorat de acțiunile statului
sârb împotriva comunității istorice românești din Valea Timocului cât și de faptul că reprezentanții statului român
(ambasadorul de la Belgrad și consulul de la Zaicear) asistă impasibili la
asimilarea conaționalilor din acest areal prin metode contradictorii cu
aspirațiile europene ale statului vecin. Pentru aceste motive, Dan Tanasă solicită
Ministerului Afacerilor Externe demiterea din funcție a celor doi. Sursa
4. Anul acesta s-au
împlinit 30 de ani de la canonizarea sfântului voievod Ștefan cel Mare, iar la
26 octombrie 2022 se vor comemora 525 de ani de la celebra bătălie de la Codrii
Cosminului, una din marile victorii ale gloriosului domnitor. Cu această
ocazie, Societatea culturală „Valea Prutului” în parteneriat cu Asociația sportiv-culturală „Ștefan cel Mare și Sfânt”
și Societatea Bibliotecarilor Bucovineni, organizează concursul de desene
„Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”, destinat copiilor din regiunea Cernăuți. Sursa
5. Asociația
Diplomație și Identitate Culturală Europeană (ADICE) organizează concursul de
eseuri cu tema „Îmi bate inima în limba română”, care își propune să stimuleze
pe cei mai talentați elevi din Ucraina și Serbia să scrie despre comunitatea și
localitatea natală și să îi premieze pe 25 dintre aceștia cu câte o tabletă. Sursa
DIASPORA ROMÂNEASCĂ
1. Săptămâna trecută,
21 de parlamentari europeni, inclusiv parlamentari români, au făcut demersuri
pentru emiterea unei rezoluții în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
(PACE) cu scopul de a proteja familia Furdui de abuzurile Jugendamt – serviciul
de protecție a copilului din Germania. Cei șapte copii ai familiei au fost
preluați anul trecut abuziv de protecția copilului, iar de atunci părinții au
întâmpinat numeroase dificultăți atunci când încercau să-i vadă. Ulterior
frații au fost despărțiți, unii dintre ei fiind plasați în diverse familii
adoptive fără vreun temei obiectiv. Sursa
2. Românii din
Italia construiesc un nou lăcaș de cult. Preasfințitul Părinte Atanasie de
Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei, a binecuvântat lucrările de
construcție desfășurate la biserica „Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din
localitatea Monselice. Sursa
3. Inspectoratul
General al Poliției Române (IGPR) a lansat o campanie de conștientizare și
prevenire a exploatării românilor care vor să muncească în țările din vestul
Europei. Principalele țări unde grupările de trafic de persoane își trimit
victimele sunt Germania, Marea Britanie, Italia și Spania potrivit
comunicatului de presă emis de IGPR. Sursa
INTERNAȚIONAL
1. Agenția Europeană
pentru Medicamente a aprobat vaccinarea copiilor de la șase luni cu Pfizer și
Moderna. Sursa
2. Un statistician
recunoscut pe plan mondial, Peter Halligan, a concluzionat în urma cercetărilor
întreprinse că este probabil ca până în prezent din cauza vaccinurilor
anti-covid să fi murit peste 20 de milioane de oameni și alte 2,2 miliarde de
persoane să fi suferit efecte adverse notabile, unele permanente. Sursa
3. Un agent de pază
care a lucrat la o clinică de vaccinare COVID-19 din Alberta (Canada) a
declarat că a văzut sute de persoane care au avut reacții adverse, inclusiv
zeci de persoane care au leșinat: „Au început să pună covorașe în afara
tuturor camerelor pentru că foarte mulți oameni fie leșinau, fie simțeau că
leșină și trebuiau să se întindă”. Sursa
4. După îndelungi
demersuri juridice, care au durat 15 luni, asociația „Informed Consent Action
Network (ICAN)” a obligat Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din
SUA (CDC) să publice baza de date „V-Safe”, unde erau stocate efectele adverse
ale vaccinului anti-covid reclamate voluntar de către cei vaccinați. Din cele
zece milioane de persoane consemnate în bază, 770 de mii au avut nevoie de
îngrijiri medicale după ce s-au vaccinat, iar 25%, respectiv 2,5 mil. de
persoane, au lipsit la locul de muncă sau de la școală din cauza efectelor
secundare ale vaccinului. Sursa
5. Stacey Abrams, candidată democrată la postul de
guvernator al Georgiei a sugerat recent, în cadrul emisiunii „Morning Joe” că
dacă femeile ar avea posibilitatea de a-și avorta copiii, nu ar mai fi atât de
îngrijorate de creșterea prețurilor la benzină și alimente. Acest gen de
afirmație nu este singulară. În urmă cu o lună aceeași Stacey Abrams a afirmat
că sunetul bătăilor inimii copiilor de la șase săptămâni este „un sunet
fals, conceput pentru a convinge oamenii că bărbații au dreptul de a prelua
controlul asupra corpului unei femei”. Sursa
6. Uniunea Europeană
a disponibilizat 10% din fondurile de coeziune, respectiv 40 mld. euro, pentru ca
populația și companiile să poată face față majorării prețurilor la gaze în
contextul crizei energetice. Sursa
7. Președintele rus
Vladimir Putin a decretat miercuri legea marțială în cele patru provincii
ucrainene pe care le-a anexat luna trecută și a acuzat Kievul că respinge
„orice propunere de negociere”. Legea a intrat în vigoare de a doua zi,
respectiv joi 20 octombrie 2022. Sursa
8. Uniunea Europeană
și-a intensificat ajutorul oferit Ucrainei prin lansarea unei misiuni de
antrenare a 15.000 de soldați ucraineni. În plus, Ucraina va primi din partea
țărilor membre ale UE un ajutor în valoare de 500 mil. euro pentru achiziția de
armament necesar în lupta cu forțele rusești (Sursa). În replică, Vladimir Soloviov a cerut bombardarea bazelor din Europa
care urmează să găzduiască instruirea soldaților ucraineni și a aerodromurilor
folosite pentru livrarea ajutorului militar destinat Ucrainei. Sursa
9. Mii de persoane protestează în centrul Parisului
față de erodarea nivelului de trai în Franța, declarându-se nemulțumiți de
politica administrației conduse de Emmanuel Macron. Protestele sunt organizate
de următoarele sindicate: Confederația Generală a Muncii (CGT), Forța
Muncitorească (FO), Federația Sindicală Unitară (FSU). Sursa
10. O creștină din
Michigan, care a lucrat 17 ani ca asistentă medicală în cadrul Michigan Health,
a intentat săptămâna trecută un proces împotriva fostului său angajator pentru
că a concediat-o după ce și-a manifestat „convingerilor sale religioase cu
privire la identitatea de gen” la locul de
muncă. Sursa
Parteneriat Centrul European de Studii in Probleme Etnice al Academiei Romane