NATO acordă o atenţie specială flancului de est al Alianţei, România fiind destinaţie sau ţară de tranzit pentru cel mai mare număr de arme şi vehicule blindate din ultimele decenii. Pe de altă parte, Iohannis vrea să controleze tot ce ține de armata română. Un loc asigurat la NATO, l-ar scuti de răspunderea din dosarele penale pe care le are și care mai urmează să i se mai deschidă pentru toate actele de trădare națională.
Întărirea flancului estic al NATO este o realitate ce poate fi văzută inclusiv de cetăţenii obişnuţi ai României. Cei care au avut duminică după-amiază drum pe DN1 – şi au fost mii de oameni, care s-au întors de la munte – au avut şansa să vadă garnitură întreagă de vehicule militare, tunuri şi tancuri, într-un spectacol pe care mulţi l-au văzut doar la tv. Infanteria grea a NATO se deplasa spre Braşov, cel mai probabil către baza pe care Alianţa o are la Cincu.
De subliniat că două convoaie cu vehicule blindate de luptă ale infanteriei au pornit sâmbătă din Franța spre țara nostră. Acestea fac parte din forțele menite să întărească apărarea flancului estic al NATO și vor ajunge la bază militară Cincu, din județul Brașov. Ministerul Apărării Naţionale anunță că primul convoi cu tehnică militară franceză intră duminică seară în România, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac.
În total vor fi aproximativ zece convoaie, francezii urmând să trimită și un escadron de aproximativ 12 tancuri Leclerc. Însă, numărul lor exact sau itinerariul nu au fost precizate de autorităţile militare franceze.
Franţa conduce grupul de luptă al NATO în România, care numără în prezent 750 de militari francezi, plus soldaţi belgieni şi olandezi.
Anterior, sâmbătă, CBS a publicat un reportaj în care spunea că „militarii americani se antrenează în România pentru război cu Rusia, la câţiva km de graniţa cu Ucraina”. Asta în contextul în care Divizia 101 Aeropurtată Americană este desfășurată în Europa, mai exact în România, lângă granița cu Ucraina, pentru prima dată în 80 de ani, din cauza tensiunilor tot mai mari dintre Rusia și NATO.
Divizia 101 Aeropurtată Americană este o unitate de infanterie ușoară, instruită să se desfășoare pe orice câmp de luptă din lume în câteva ore, gata să ia parte la război.