Patriarhia Română și Ministerul Sănătății au semnat marți, 25 octombrie 2022, un Protocol privind desfășurarea activităților de asistență religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății.
Protocolul a fost semnat de Patriarhul Daniel și de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Potrivit unui comunicat transmis, marți, de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, cele două instituții se angajează să promoveze:
- Adoptarea unui stil de viață sănătos prin educaţie pentru sănătate şi educaţie religioasă;
- Evitarea consumului de produse care dăunează sănătății: tutun, alcool, droguri, alimente şi băuturi care au un impact negativ asupra sănătății etc.;
- Educarea şi sprijinirea familiei în conștientizarea rolului important al copilului în sănătatea familiei şi a societății;
- Îmbunătățirea accesului la servicii de asistență medicală primară prin creșterea gradului de conștientizare privind importanța prezentării la medic pentru consultație de la primele simptome de boală și la consultații periodice preventive.
În plus, potrivit Protocolului, cele două instituții se angajează să promoveze:
- Asigurării de servicii integrate de acordare a asistenței medicale, sociale şi religioase în acțiuni de prevenție a efectelor asupra sănătății populației în situația unor calamități naturale (caniculă, inundații, epidemii etc);
- Încurajării activităților fizice.
Misiunea și atribuțiile preotului de spital sunt enunțate, se precizează în comunicatul de presă, pornind de la experiența celor peste 25 de ani de activitate a Bisericii Ortodoxe Române în cadrul unităților sanitare, reafirmându-se principalele atribuții ale acestuia:
- Săvârșește serviciile religioase conform programului aprobat de eparhia respectivă, cu acordul conducerii unității sanitare în cauză;
- Vizitează cu regularitate bolnavii din unitatea în care își desfășoară activitatea;
- Întreține convorbiri duhovnicești cu bolnavii și cu membrii familiilor acestora;
- Asigură servicii religioase în cazurile de urgență şi administrează Sfintele Taine și ierurgii cu respectarea prevederilor Bisericii Ortodoxe Române;
- Cultivă și păstrează o atmosferă religioasă echilibrată, evitând prozelitismul de orice fel şi sprijinind, la cerere, pe cei de altă confesiune în sensul primirii asistenței religioase din partea cultului de care aparțin;
- Acordă asistență religioasă salariaților unităților sanitare, la solicitarea acestora;
- Săvârșește slujbe speciale: înmormântarea decedaților abandonați sau fără familie, botezul copiilor în pericol de moarte sau la cererea părinților ș.a.
Întrucât numărul preoților ortodocși care activează în unități sanitare, în acest moment, depășește 250, părțile au hotărât să facă demersuri comune pentru înființarea în cadrul Ministerului Sănătății a unui post de responsabil cu activitatea de asistență religioasă, se precizeaz în comunicat.
Protocolul a fost încheiat pentru o perioadă de 10 ani, se precizează în comunicatul de presă.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!