ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Sfântul Iachint de Vicina este prăznuit la data de 28 octombrie în Biserica Ortodoxă Română.
Sfântul Ierarh Iachint este primul mitropolit al Țării Românești, recunoscut de Patriarhia Ecumenică în 1359. Datorită credinței ortodoxe, vieții lui curate și sfinte, a păstoririi Bisericii din Țara Românească cu râvnă, înțelepciune, răbdare, dragoste și smerenie și a întemeierii, ca cel dintâi mitropolit al Țării Românești, a structurilor organizatorice bisericești necesare cultului și statorniciei întru apărarea dreptei credințe, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, informează Ziarul Lumina.
Propunerea de canonizare a Sfântului Ierarh Iachint a fost înaintată Sfântului Sinod al Bisericii noastre de Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Canonizarea a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod, în cadrul ședinței din 8 iulie 2008, alături de care a fost canonizat atât Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit, cât și Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Sfântul Ierarh Iachint apare pentru prima oară în istoria Bisericii Române de la nord de Dunăre în anul 1348, pe când era mitropolit al Vicinei, mitropolie înființată probabil în secolul al XI-lea, situată în Dobrogea, lângă Isaccea. Întrucât această provincie aparținea Țării Românești, domnitorul de atunci, Nicolae Alexandru Basarab, a avut posibilitatea de a-l strămuta pe mitropolit la Argeș, devenind primul mitropolit al Ungrovlahiei. Dar această numire de mitropolit al românilor din sudul teritoriului țării noastre trebuia recunoscută și de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.
Astfel, după mai multe scrisori ale domnitorului Nicolae Alexandru Basarab către Patriarhie, în mai 1359, Iachint al Vicinei este recunoscut ca mitropolit al Țării Românești. Prin actul care recunoștea Mitropolia Țării Românești, noul mitropolit urma „să întărească pe citeți, în toată eparhia și enoria lui, să ridice în treaptă ipodiaconi și diaconi, să hirotonească preoți și să ia pe mâna sa toate drepturile din orice parte ar fi”. Se rânduia, în același timp, „ca toți clericii din acea țară și ceilalți sfințiți călugări sau laici să-l asculte și să i se supună ca unui adevărat păstor, părinte și dascăl al lor, să primească bucuros și să împlinească toate câte va spune și cu ce-i va sfătui și învăța pe ei, cu privire la folosul lor sufletesc”.
Sfântul Ierarh Iachint pleacă la Domnul în prima jumătate a anului 1372. A fost îngropat lângă biserica mitropolitană de la Argeș, în care slujise pe parcursul păstoririi sale.
A fost un păstor și părinte sufletesc pentru toți românii dintre Dunăre și Carpați. A hirotonit preoți pentru toate satele, a zidit biserici la orașe și sate, a întemeiat noi așezări mănăstirești și a ținut o strânsă legătură duhovnicească a Bisericii Țării Românești cu Patriarhia de Constantinopol. Ca „exarh al plaiurilor”, mitropolitul Iachint a avut grijă și de credincioșii ortodocși vecini, mai ales cei din Transilvania, cărora le trimitea preoți și călugări misionari.
Cu ajutorul domnului țării, Vladislav I, a încurajat și susținut mult monahismul românesc. A adus în țară, de la Muntele Athos, pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza câteva mănăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroși călugări „vlahi” la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos, unde au ajuns mulți călugări vestiți. În țară, a organizat mai multe mănăstiri, cum ar fi cea de la Tismana, Curtea de Argeș, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgoviște, Bolintinul din Deal și din Vale, Tânganu, Cotmeana și altele.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, Sfintii Mucenici Terentie, Neonilla si fiii lor Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil si Evnichi
Acesti sfinti fiind în casa, închinându-se si slujind lui Dumnezeu pururea, au fost pârâti si fiind adusi la judecata, au marturisit pe Hristos Dumnezeu adevarat si pe idoli îi batjocoreau. Deci au fost spânzurati si-i strujeau, si-i udau peste rani cu otet iute si cu sare, pârjolindu-i dedesubt cu foc. Iar ei se rugau lui Dumnezeu în tacere, îndemnându-se unul pe altul la mucenicie. Si nu a trecut Dumnezeu cu vederea ruga lor si îngeri nevazuti i-au slobozit din legaturi si le-au dat tamaduiri; iar pagânii s-au înfricosat si s-au spaimântat. Apoi legându-i la o roata, i-au batut; si cât se parea acelora ca-i bat, ei nici un rau la nici un chin nu patimeau; apoi i-au dat sa-i manânce fiarele. Si sfintii mucenici ramânând de toate nevatamati, i-au bagat în niste caldari cu smoala clocotind pe foc; si smoala s-a prefacut în apa. Deci vazând pagânii ca chinurile nu sunt nimic înaintea lor, le taiara capetele.
Începând din 2020 se instituie și e sărbătorită de ziua de prăznuire a celor 9 sfinți mucenici Ziua Familiei Numeroase, de către parohia ortodoxӑ românӑ „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, Olanda. De asemenea, a fost avansat și un proiect legislativ în acest sens de către deputatul Matei Dobrovie. Expunerea de Motive poate fi citită AICI.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parinte Stefan Savaitul
Acest cuvios din tânara vârsta dorind, s-a facut monah, în anii 790; si venind în Lavra marelui Sava si primindu-se de catre sfintii parinti ce locuiau în Lavra, s-a învatat de catre aceia frica lui Dumnezeu si toata alta fapta foarte buna si regula pustniceasca. Deci a ramas neîmpartasit de dulceturile lumii fericitul acesta, caci s-a facut monah foarte de tânar. Iar dupa ce a sporit cu vârsta cea dupa Dumnezeu si a stralucit cu ascultarea si linistea, atunci s-a învrednicit si de darul arhieriei. Si nu numai acesta, ci si har facator de minuni a luat de la Dumnezeu, dupa ce mai întâi a omorât patimile sufletului si ale trupului, cu înfrânarea, cu osteneala sihastriei si cu dumnezeiasca cugetare. A vindecat pe o fecioara îndracita prin rugaciunea sa si sanatoasa a dat-o tatalui ei; îmblânzea fiarele cele salbatice si cerbilor celor ce veneau la el, le da hrana cu mâinile sale. O data lovind cuviosul pamântul cu toiagul sau, a scos apa de a adapat pe ucenicul sau si alte semne si minuni a facut. A stralucit în sfârsit pretutindenea ca un soare, cu nevointa si cu minunile si pilda de virtute facându-se ucenicilor sai, cu pace s-a rugat catre Domnul.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici African, Terentie, Maxim, Pompie si alti treizeci si sase
Acesti sfinti mucenici s-au nevoit pe timpul împaratului Deciu si a guvernatorului Fortunat, fiind nascuti în Africa si iesind la lupta, au fost batuti cu vine de bou crude, apoi cu toiege si arsi pe spinare cu tepi arse în foc; apoi caliti cu otet amestecat cu sare peste arsuri si frecati cu tesaturi aspre; apoi au fost întrebati daca se leapada de Hristos, si neînduplecându-se a se lepada de Hristos, i-au legat goi la pamânt, deasupra focului si iarasi îi freca cu tesaturi aspre. Dupa aceea i-au aruncat într-o groapa plina de serpi si de scorpii si ramânând nevatamati li s-au taiat capetele.
Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Firmilian, episcopul Cezareii Capadociei si Melhion dascalul si preotul Antiohiei, cel ce a caterisit pe Pavel de Samosata.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Chiriac, care a descoperit cinstita Cruce, în zilele lui Constantin cel Mare si a maicii lui Elena.
Acesta dupa ce a descoperit cinstita Cruce, a crezut si s-a botezat si a fost facut episcop al Ierusalimului si a trait pâna în zilele lui Iulian Paravatul. Care ridicându-se cu oaste împotriva persilor, a mers si la Ierusalim si aflând de sfântul acesta a trimis de l-a prins si l-au adus înaintea lui. Si silindu-l sa faca jertfa la idoli, a fost mustrat de dânsul împaratul. Drept aceea a poruncit pagânul de i s-a taiat mâna dreapta, zicându-i: „Multe carti ai scris tu cu mâna aceasta, de ai întors pe multi de la închinaciunea zeilor”. Dupa aceea i-au turnat plumb topit în gura si apoi l-au culcat pe un pat de fier ars în foc cu fata în jos. Între acestea, mergând mama-sa la dânsul, a prins-o si pe ea, si a poruncit de au spânzurat-o de parul capului si strujind-o si-a dat duhul catre Domnul. Apoi si pe sfântul bagându-l într-o caldare plina de untdelemn fierbinte, a fost înjunghiat cu sabia si asa si-a luat sfârsitul.
Tot în aceasta zi, Ana maica Sfântului Chiriac care, fiind arsa cu faclii si fiind strujita, s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfânta Fevronia, fiica împaratului Iraclie care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parinte Atanasie Patriarhul Constantinopolului, care a sihastrit în muntele Atonului (Muntele Athos).
Sfântul Atanasie I, Patriarhul Constantinopolului (1289-1293; 1303-1311), cunoscut in lume drept Alexie, era din Adrianopolis. Încă din tinerețe, hrănindu-se cu cuvintele de înțelepciune ale lui Hristos, și-a părăsit casa ducîndu-se la Tesalonic, unde a fost tuns monah la una din mănăstiri sub numele de Acachie. Curând după aceea s-a retras în Muntele Athos alăturîndu-se fraților mănăstirii Esfigmenu, făcînd ascultare timp de trei ani la trapeză. Prin faptele sale duhovnicești a dobândit darul lacrimilor și a câștigat curând bunăvoința tuturor fraților monahi.
Urînd cuvintele de laudă, Acachie a părăsit smerit Sfântul Munte mergînd mai întâi la locurile sfinte din Ierusalim, apoi la Muntele Patra, trăind ca pustnic o lungă perioadă de timp. De aici, sfântul a plecat la Mănăstirea Auxention, după care a ajuns în Muntele Galanteea la Mănăstirea Sfințitului Lazăr, unde a primit schima îngerească și numele de Atanasie. Apoi a fost hirotonit preot și a devenit eclesiarh, adică acel călugăr care administrează sfintele moaște și odoarele bisericii. Aici sfântul s-a învrednicit de o revelație divină, și anume a auzit vocea Domnului dintr-un crucifix care-l chema la slujire preoțească.
Râvnind la îmbunătățirea sufletului său întru cele sfinte prin liniște și rugăciune, Sf. Atanasie s-a retras din nou în Muntele Athos după 10 ani. Însă pentru tulburările ce s-au ivit acolo, sfântul s-a întors la Muntele Galanteea. Dar nici aici nu i-a fost rânduit să trăiască retras pentru că mulți oameni veneau la el pentru un cuvânt de înțelepciune. Astfel, Atanasie a pus acolo bazele unei mănăstiri de măicuțe.
În vremea Patriarhului Ioan Bekkos, scaunul Bisericii din Constantinopol a rămas neocupat din cauza tulburărilor și neregulilor care frământau societatea. La sugestia împăratului credincios Andronicus Paleologos, un consiliu format din ierarhi și cler l-au ales în unanimitate pe Sf. Atanasie ca ocupant al tronului patriarhal al Bisericii în 1289.
Patriarhul Atanasie și-a început activitatea și ascultările cu multă râvnă, având un rol foarte mare în întărirea Bisericii. Strictețea în convingerile sale a atras după sine nemulțumirea clerului aflat la putere iar în anul 1293 a fost obligat să renunțe la scaunul patriarhal, retrăgîndu-se la mănăstirea sa, unde a trăit în singurătate și sfințenie. În anul 1303 i s-a pus din nou în mâini sarcina patriarhiei, pe care a îndeplinit-o fără cusur timp de 7 ani. În 1308 Sf. Atanasie l-a numit pe Sf. Petru Mitropolitul Kievului și Întregii Rusii. (prăznuit în 21 decembrie).
În 1311, tot din cauza unor neînțelegeri în cadrul Bisericii, nedorind să fie prins la mijloc, Patriarhul Atanasie s-a retras din nou de la guvernarea bisericii, mergînd înapoi la mănăstirea sa, unde s-a afierosit cu totul vieții monahale.
Spre sfârșitul vieții, sfântul s-a învrednicit din nou de vederea lui Hristos. Domnul I-a mustrat pentru că nu și-a îndeplinit până la capăt sarcina de slujitor al bisericii pe care o avea. Plângînd și căindu-se, sfântul și-a cerut iertare pentru lașitatea de care a dat dovadă, primind iertare de la Domnul precum și harul facerii de minuni. Sf. Atanasie s-a săvârșit la vîrsta de 100 de ani. (Calendar-Ortodox.Ro)
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
About Post Author
