Life Lifestyle National Natural plandemia covid-19 Technology

Cum au fost lăsați să moară oameni în plandemie: La Galați, mai mulți medici sunt cercetați de procurori pentru UCIDERE din culpă. Un bărbat de 46 de ani a fost lăsat să MOARĂ așteptând un test c0vid cu rezultat negativ

Procurorii gălăţeni efectuează cercetări faţă de mai mulţi medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei’ Galaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, informează, miercuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, Chirilă Florin-Nicu s-a prezentat sâmbătă, 30.10.2021, între orele 14.00-15.00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, cu o stare de rău, fiind trimis acasă de personalul medical din UPU fără a fi examinat, cu recomandarea de a aştepta ambulanţa pentru testarea COVID-19, deşi acesta era vaccinat cu schemă completă şi efectuase şi un test rapid al cărui rezultat era negativ.

Duminică, 31.10.2021, acesta a fost adus de ambulanţă la ora 09.01, cu simptome de pneumonie, respectiv febră, frison, temperatură, dispnee; s-a deplasat la containerele UPU COVID din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi, a fost înregistrat ca suspect COVID şi i s-a efectuat o radiografie toracică şi analize de laborator, rezultatele fiind obţinute până la 11.37.

Rezultatul testului PCR obţinut la ora 14.10 a fost echivoc, motiv pentru care a repetat analiza PCR.

Pe toată durata zilei, victima Chirilă Florin-Nicu a aşteptat rezultatul PCR, afară, în frig, fără a i se administra vreun tratament adecvat, până aproape de ora 20.00, când, datorită stării de oboseală şi temperaturii scăzute din exterior, în lipsa rezultatului PCR, a plecat la cerere, după ce i s-a solicitat să semneze că îşi asumă riscul de deces.

Nici la acel moment nu i s-a pus diagnostic şi nu i s-a prescris un tratament adecvat la domiciliu.

La ora 20.59 s-a obţinut rezultatul PCR negativ.

Luni, 01.11.2021, ora 08.42, Chirilă Florin-Nicu a fost adus de ambulanţă în stare gravă, fiind retrimis de acelaşi medic şef de tură UPU la containere COVID şi supus unui al treilea test PCR inutil, deşi medicul şef de tură Şandru Lidia cunoştea faptul că acesta fusese investigat şi avea rezultat PCR negativ din seara precedentă.

Al treilea rezultat negativ s-a obţinut în jurul orei 14.10, ulterior pacientul fiind adus în UPU.

În toată această perioadă, pacientul nu a primit niciun tratament. După ora 14.30, deşi analizele medicale din ziua precedentă sugerau starea de şoc septic/septicemie, acesta a aşteptat în UPU mai multe ore, fără tratament.

La ora 15.00 a fost examinat de medicul internist de gardă care a decis un transfer intraspitalicesc la Spitalul TBC, unde a fost transferat la ora 16.30, consultat şi returnat la ora 17.30 în UPU – SJU Galaţi.

Între orele 17.30-19.00 starea sa de sănătate s-a deteriorat total. La ora 19.30 bărbatul a fost internat efectiv prin Secţia Medicală 2 la ATI, iar în timpul nopţii, la ora 4.30, a survenit decesul victimei.

Prin ordonanţa din 31.10.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de şapte medici inculpaţi în acest dosar pentru ucidere din culpă, iar doi dintre ei şi pentru abuz în serviciu.

De asemenea, prin ordonanţa din 01.11.2022, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile instituindu-se o serie de obligaţii conform art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Potrivit Antena 3, bărbatul avea 46 de ani și era tatăl unui copil de 11 ani.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *