man Model National Opinii

Adrian Onciu scrie și la ActiveNews: GOANA DUPĂ ELITE

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Strategia stângii globaliste pentru obținerea a cât mai multor voturi a vizat, de la bun început, cooptarea așa-ziselor elite. Unul dintre principalii responsabili cu ducerea la bun sfârșit a misiunii a fost miliardarul George Soros. Inclusiv în România.

Populația devine foarte ușor influențabilă atunci când purtătorul de mesaj este un tip cultivat, citit, manierat, cu studii profunde. Îl știți, întotdeauna are cuvintele la el. Practic, în cazul unor acțiuni de propagandă politică, cel care diseminează mesajul devine cel puțin la fel de important ca mesajul în sine. Oamenii de bun simț au tendința de a se asocia și de a empatiza cu imaginea omului de succes. A liderului ajuns prin propriile forțe undeva foarte sus pe scara valorilor.

Elitele ar trebui să fie vârfurile din orice domeniu, adevărații specialiști. În mod forțat, globaliștii i-au inclus în aceeași categorie și pe politicienii ”de meserie”, ajunși la butoane prin tot soiul de mașinațiuni. Și care, la rândul lor, promovează non-valorile, mână-n mână cu serviciile secrete (așa numitul Deep State).

Culmea este că deși dreapta conservatoare are în centrul ei meritocrația, a știut prea puțin să-și cultive elitele – spre deosebire de stânga globalistă. În plus, legatura mai pregnantă a stângii cu instituțiile de stat, cu universitățile și academiile, a constituit un motor eficient de promovare a respectivelor elite (ambasadori, directori de centre culturale, șefi de biblioteci, muzee, institute de cercetare ș.a.m.d).

Pe de altă parte, în general elitele conservatoare au reușit în carieră pe propriile picioare, iar adesea nu au simțit nevoia unor recompense. Și nici impulsul de a intra în politică.

Dacă globaliștii au ajuns atât de departe cu planul lor de a implementa guvernul mondial este și datorită perseverenței cu care au știut să atragă specialiști din variate domenii. Să cultive elitele, inclusiv prin intermediul Forumului Economic de la Davos. Faptul că mulți dintre aceștia au grave carențe de moralitate (vezi pandemia și, mai nou, războiul) constituie o altă discuție.

Nu e suficient să spui adevărul ca să devii un lider conservator autentic, cu șanse de a forma curentul majoritar în vederea participării la guvernare. Fără să-i lezez în vreun fel pe susținătorii lui George Simion sau ai Dianei Șoșoacă, e greu de presupus că cei doi vor reuși, vreodată, să coalizeze suficient de mulți români capabili să ofere o alternativă suveranistă. Motivele sunt evidente.

Vrem sau nu vrem, statul nu poate fi condus de clasa muncitoare. Sau de tipi agresivi, cu gura mare și discernământ diminuat. Asta s-a întâmplat doar în comunism. Așa că singura șansă a patrioților rămâne să atragă de partea lor cât mai multe elite. De preferat cu coloană vertebrală, capabili să însuflețească masele prin exemplul personal. Și, de ce nu, printr-un discurs electrizant.

Patrioții ar putea avea un forum al elitelor ca cel de la Davos, cu scopul de a-și promova interesele.

Slavă Domnului, argumente care să justifice superioritatea curentului conservator-patriot în raport cu cel liberal-globalist sunt cu nemiluita. Trebuie doar să găsim oamenii potriviți, în stare să le expună decent și foarte convingător.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *