ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
„În cursul zilei de ieri, 18 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, în formă continuată și abuz în serviciu.
Din cercetări, a reieșit faptul că mai multe persoane, ce au calitatea de medici, ar fi întocmit parțial certificate constatatoare a decesului, în scopul obținerii unor sume de bani, care ar fi fost completate ulterior de către intermediari și reprezentantul unei societăți comerciale, cu domeniu de activitate îmbălsămare.
De asemenea, 7 mandate de aducere au fost puse în aplicare, persoanele vizate fiind conduse la audieri, în vederea continuării cercetărilor. În urma activităților desfășurate, 4 persoane au fost reținute, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române”, a fost declarația oficială a IGPR.