man Model National Opinii

Acad. Eugen Mihăescu: 4 + 5 = 0

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Am așteptat câteva zile ca să se limpezească apele în privința incidentului cu racheta care a căzut la granița dintre Polonia și Ucraina. În timp, Istoria va scoate la iveală tot mâlul din străfunduri. Toată lumea a răsuflat ușurată după ce Polonia a renunțat să mai invoce articolul 4 din Tratatul alianței nord atlantice și am scăpat de temutul articol 5, care ar fi însemnat intrarea NATO în război. 4 + 5 = 0!

A ieșit la iveală însă slăbiciunea politicienilor, verigi friabile în lanțul de comandă. Ne-a îngrozit zelul istericului Zelenski, care, acuzând Rusia de încă o agresiune, s-a zbătut disperat, ca să facă să explodeze Lumea.

Ne-a îngrozit iresponsabilul președinte PSD Marcel Ciolacu care, cu nonșalanță, anunța în direct, la televizor invocarea articolului 5 și posibila intrare a României în război. L-a întrecut și pe Nicolae Ciucă, premier și fostă cătană, o bună ordonanță care curăță cizmele stăpânului, dar și pe Klaus Iohannis care, adunat de pe drumuri, s-a grăbit să-l asigure pe omologul său ucrainean că România „îl va susține până la capăt” în apărarea democrației și, în general, a valorilor europene… Inculți care nu știu nimic despre război, dar vor să-l conducă. Zelenski este bastionul „democrației” așa cum Justin Trudeau, premierul canadian, este cel al „transparenței”…

Zelenski a ținut-o ca gaia mațu’ că Rusia a vrut să atace un stat membru NATO până când stăpânii de peste ocean au tras de lanț și i-au mai tăiat din avânt. Am fost curios să văd de ce a ieșit totuși tărăboiul acesta acum. În fond Suedia tocmai a recunoscut că Nord Stream, conducta rusească de gaze care îi trecea prin apele teritoriale, a fost sabotată. Ceea ce înseamnă un act de război, dar Danemarca și Germania, care erau și ele afectate direct, nu s-au grăbit să invoce articolul 5 sau măcar articolul 4, deși au acuzat Rusia că și-a aruncat propriul gazoduct în aer.

Și totuși la ce a servit atâta tevatură? Evident Occidentul, în frunte cu Statele Unite, este în declin… Nu mai este în stare să ticluiască minciuni eficiente. Unde sunt vremurile bune când incidentul din Golful Tonkin, în urma căruia Statele Unite s-au implicat fățiș în războiul din Vietnam, a alimentat complexul militaro-industrial yankeu pentru vreo 20 de ani?

Și iată că astăzi am aflat la ce a folosit racheta rătăcită: Polonia s-a grăbit să comande încă 6 sisteme Patriot pe lângă celelalte două, care nu prea cred că au servit la ceva din moment ce armata poloneză a aflat din presa locală că o rachetă inamică a căzut pe teritoriul polonez, omorând doi cetățeni. Ba am aflat că și România vrea să comande niște sisteme pentru apărarea antiaeriană, NASAMS, despre care secretarul pentru apărare, Lloyd Austin, spune că și-au dovedit eficacitatea pe frontul din Ucraina unde, cică, doboară de zor rachete rusești. Și pe acestea, bineînțeles, le vom plăti în avans, vreo 2,4 miliarde de dolari, cum am plătit și bateriile de coastă care ne vor fi livrate prin 2027-2028, când or avea timp americanii să le fabrice. Nu poate fi o coincidență faptul că toate aceste sisteme de apărare sunt fabricate de concernul Raytheon Technologies pentru care a lucrat și domnul Lloyd Austin din 2016 până în 2020, când a fost propus să conducă departamentul apărării american. Conflictul din Ucraina a fost folosit ca un poligon de încercare, iar Lloyd Austin se comportă ca un samsar. Complexul militaro-industrial american e puternic reprezentat în România de armamentul produs de Raytheon Technologies și de Lockheed Martin, care sponsorizează barometrele de opinie întocmite de institutul Academiei Române condus de Dan Dungaciu.

Ucrainienii toacă însă materialul militar cu o viteză care înspăimântă blocul occidental. Îl distruge poate cu aceeași viteză cu care își decimează trupele. La început, Ucraina a primit vechiturile țărilor din estul Europei, relicvele epocii sovietice. Apoi țările occidentale au căutat vechiturile lor din depozite și le-au expediat către frontul ucrainean. Blindatele franceze VAT, de exemplu, echipate cu patru roți în loc de șase, s-au împotmolit primele în noroaiele stepei. Țările NATO au început să reducă oferta pentru Ucraina. Echipamentele americane trebuie să rămână performante. Reclama este sufletul comerțului și SUA nu doresc să-și piardă potențialii clienți. Teama aceasta s-a simțit în declarația lui Lloyd Austin de la Coferința pentru securitate de la Halifax, în Canada, în care recunoștea că „armamentul Rusiei este impresionant”. Așa cum a declarat că Ucraina a pierdut 100.000 de soldați și nu va fi capabilă să îi izgonească pe ruși din teritoriile ocupate. Și Volodimir Zelenski știe asta, deși nu vrea să o recunoască, și de aceea încearcă din răsputeri să atragă nemijlocit NATO în vâlvătaia conflagrației din Ucraina.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *