man Model National Știri

Adrian Onciu: Cum a fost cooptată Maia Sandu în alianța anti-Kremlin

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

La începutul săptămânii viitoare, România va găzdui, în premieră, reuniunea miniștrilor de Externe din țările NATO. Amintim că în 2008 a avut loc summitul NATO de la București, unde aliații au salutat aspirațiile Ucrainei de a deveni membru cu drepturi depline.

Ministrul Bogdan Aurescu, secretarul general Jens Stoltenberg și adjunctul Mircea Geaonă vor modera discuțiile de la Palatul Parlamentului. Demn de remarcat este că au fost invitați inclusiv miniștrii din Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Finlanda, Suedia, Bosnia și Herțegovina.

Pe noi ne interesează în mod special Moldova. Țară care prin articolul 11 al Constituției și-a proclamat neutralitatea, iar acum aspiră să devină membru NATO. Însă până atunci se străduie să îndeplinească toate cerințele occidentului colectiv legate de Ucraina.

După cum ne amintim, Chișinăul a avut o atitudine foarte reținută în primele săptămâni de război. A fost vorba mai degrabă de un calcul pragmatic, nu atât de respectarea Constituției. Au contat legăturile economice strânse cu Rusia, dependența de resursele energetice, dar și faptul că peste Prut trăiesc cel puțin 15% moldoveni a căror limbă maternă este limba rusă.

Poziția de expectativă a Chișinăului i-a enervat puternic atât pe ucraineni, cât și pe generalii de la Pentagon. Tot soiul de analiști s-au străduit să arate, pe pagini întregi de ziar, cât de neproductivă este neutralitatea Moldovei. Și cât de mult ar conta să se implice trup și suflet de partea bună a baricadei.

Enervați de ezitările Chișinăului, băieții lui Zelensky au forțat nota prin câteva provocări de tip ”false flag” în Transnistria. Kievul nu și-a ascuns deloc interesul deschiderii unui al doilea front de război, cu implicarea activă a milițiilor moldovene și, eventual, a României.

Mai nou, în timp ce sute de mii de ucraineni au fost primiți la Chișinău cu pâine și sare, Zelensky a decis să deturneze câteva zeci de milioane de metri cubi de gaze rusești destinate Moldovei. La urma urmei, România s-a angajat să ajute Chișinăul: deja furnizăm curent electric, lemne și gaze. Deci există soluții în orice împrejurări.

Partenerii noștri strategici au știut să jongleze de minune cu proiectul de țară al României. Cu dorința lui Traian Băsescu de reunire a Moldovei cu patria-mamă. Ne-au promis că ne ajută nu din prea multă dragoste, ci din pricina convergenței intereselor celor două țări. Interesul Casei Albe față de Moldova este similar celui față de Ucraina. Pentagonul își dorește încă o țară la butonieră, fix în coasta Rusiei. Și a reușit în mare măsură, grație efortului conjugat al României și al agenților imperiului Soros (apropo, frumoasă poza cu Maia Sandu și Alex Soros).

Problema e că zbaterea României vizavi de Moldova pare a fi mai degrabă un exercițiu propagandistic destinat populației ignorante. Moldovenii nu agreează unirea cu România. Nici simplii cetățeni, nici politicienii – din motive diferite. Nu-i vedem nici pe români prea dornici să împartă sărăcia cu frații lor de peste Prut. Așa că cele două țări se vor ”reuni” cel mult în cadrul Uniunii Europene, pe modelul Ungaria-Ținutul Secuiesc. Un deziderat realizabil și fără imensul efort din partea Bucureștiului, grație intenției Bruxelles-ului de a-și lărgi granițele. Și, implicit, piața de desfacere.

Departamentul ”Basarabia” al Deep State-ului de la București a cheltuit o groază de resurse materiale și umane (și continuă să o facă) mai mult în interesul partenerilor strategici, decât al României. Și, desigur, în interesul câtorva profitori din servicii și din mediul academic.

Așadar, Maia Sandu a tras aer în piept după discuțiile cu ”partenerii occidentali” (în special cu Macron) și a concluzionat că a venit momentul să se implice. Să rupă orice legături cu Moscova și să devină, practic, parte combatantă în războiul din Ucraina. Aspirantă la statutul de membru NATO, în ciuda Constituției. Iar drept recompensă, a primit asigurări că va fi bine. Dovadă prima donație de 100 de milioane de euro, din partea ”nașului” Macron.

Capitalul occidental se va revărsa peste Prut și moldovenii noștri vor cunoaște, în sfârșit, prosperitatea. Va curge lapte și miere. Țăranii își vor ara ogoarele cu Dacia Spring, iar în pauza de masă vor comanda McDonald’s de la Glovo, cu ultimul model de iPhone.

Va fi bine. Nu înainte să dispară tot ce mai înseamnă afacere profitabilă cu capital moldovenesc, prin câteva sentințe bombă aplicate de judecătorul-ninja Cristi Dănileț.

Parteneriat Opoziția

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *