Tehnocrația și totalitarismul: Ascensiunea statului securității biomedicale (II) – scientismul și trăsăturile comune ale ideologiilor totalitare. NOUL ANORMAL

Toate ideologiile totalitare din secolul XX pretindeau a fi „științifice”, dar, de fapt, propria lor logică circulară nu le putea dovedi ca fiind false. Întrucât scientismul nu se poate institui prin argumente raționale, se bazează în schimb pe trei instrumente pentru a se impune: forța brută, defăimarea oponenților și promisiunea unei fericiri viitoare. Acestea sunt aceleași instrumente utilizate de toate sistemele totalitare.

Pentru a-și ascunde propria contradicție internă, premisa prin care scientismul se autoanulează este rareori enunțată în mod explicit. Scientismul este, în schimb, asumat implicit, concluziile sale sunt afirmate în mod repetat, până când această ideologie devine pur și simplu aerul pe care îl respirăm. O supraveghere atentă a discursului public permite doar afirmarea unor dovezi chipurile susținute de „știință”, iar această atmosferă este alimentată riguros. După cum vom vedea în capitolul următor, în timpul pandemiei, bunurile calitative (de exemplu, familiale, spirituale) au fost sacrificate în mod repetat în favoarea bunurilor cantitative (de exemplu, biologice, medicale), chiar și atunci când primele erau reale, iar cele din urmă doar teoretice. Acestea sunt roadele scientismului, care răstoarnă cu susul în jos scara de valori și de priorități.

Ar fi greu de găsit un instrument ideologic mai eficient pentru a impune un sistem totalitar decât apelul la „știință” sau la „experți” și faptul de a pretinde, astfel, un monopol asupra cunoașterii și raționalității. Cei de la putere pot alege cu ușurință pe ce experți științifici să îi susțină și pe care să îi reducă la tăcere. Acest lucru îi face pe politicieni să lase în mod inevitabil judecățile politice pe mâinile „experților”, abdicând astfel de la propria responsabilitate. Oponenții ideologici ai cuiva sunt blocați, opiniile lor excluse ca fiind „neștiințifice”, iar vocea lor publică este redusă la tăcere – totul fără bătaia de cap de a menține un regim bazat pe forța brută și violență fizică.

Defăimarea și excluderea din discursul public funcționează la fel de eficient. Cei de la putere mențin un monopol asupra a ceea ce se consideră a fi „Raționalitate” (sau „Știință”); ei nu se deranjează să discute sau să dezbată cu [grupul stigmatizat] „burghez”, „nevaccinat”, „nemascat”, „antiștiință”, „negaționist de Covid” etc.

Conformitatea socială represivă se realizează astfel fără a apela la lagăre de concentrare, gulaguri, Gestapo, KGB sau la tirani despoți în mod deschis. În schimb, disidenții sunt închiși într-un ghetou moral prin supunerea lor la cenzură și calomnie. Indivizii recalcitranți sunt plasați în afara societății civilizate și excluși din conversațiile luminate.

Teoreticianul politic Eric Voegelin a observat că esența totalitarismului constă în faptul că anumite întrebări sunt interzise. Interzicerea faptului de a pune întrebări constituie o subminare deliberată și abilă a rațiunii într-un sistem totalitar. Dacă cineva pune anumite întrebări: „Chiar trebuie să continuăm blocarea?”, sau „Închiderile școlilor face mai mult rău decât bine?”, sau „Chiar sunt aceste vaccinuri sigure și eficiente?”, sau „De ce nu s-a materializat încă utopia promisă?” – acesta va fi acuzat că este un negator al pandemiei, doritor de a o ucide pe bunica, un anti-știință sau că se situează de „partea greșită a istoriei”.

Biologie pură

Putem înțelege acum de ce Del Noce a scris că o societate tehnocratică bazată pe scientism este totalitară, deși nu autoritară în mod vădit, în sensul unor forme de represiune fățiș violente. Într-un pasaj puternic al unui eseu intitulat „Rădăcinile crizei”, el a prezis, acum 50 de ani:

Oamenii care vor mai crede într-o autoritate transcendentă a valorilor vor fi marginalizați și reduși la cetățeni de mâna a doua. Ei vor fi închiși, în cele din urmă, în lagăre de concentrare „morale”. Dar nimeni nu poate crede în mod serios că pedepsele morale vor fi mai puțin severe decât pedepsele fizice. La finalul procesului se află versiunea spirituală a genocidului.

Într-o societate tehnocratică, un om ajunge într-un lagăr de concentrare moral dacă nu este de acord cu pseudoștiința du jour, cu trendul ideologic al momentului. Indiferend ce întrebări, îngrijorări sau obiecții s-ar putea naște – fie că sunt filozofice, religioase, etice sau pur și simplu o interpretare diferită a dovezilor științifice –, acestea nu trebuie luate în considerare. Întrebările sau opiniile disidentului nu contează; ele sunt excluse prin apel la „Știință” – marcă înregistrată de regim și tipărită majuscule.

Într-un alt pasaj izbitor, scris chiar mai devreme, în 1968, Del Noce a avertizat:

Procesul dezumanizării care a caracterizat regimurile totalitare nu s-a oprit [după al Doilea Război Mondial]; de fapt, a devenit mai intens. „Nu putem să-i vedem punctul final” …  Având în vedere că fiecare societate îi reflectă pe oamenii care o formează, suntem amenințați de oligarhii și de sisteme persecutorii care ar face ca nazismul și stalinismul să pară imagini palide, deși, desigur, [aceste noi oligarhii și sisteme de persecuție] nu se vor prezenta ca fiind un nou Nazism sau un nou stalinism.

Având în vedere evoluțiile din ultimele decenii, care au reflectat cu mai multă claritate [stadiul în care am ajuns] în timpul pandemiei de Covid, vedem clar că noile oligarhii și sisteme de persecuție se vor prezenta sub masca măsurilor de securitate biomedicală esențiale pentru menținerea sănătății populației. Oligarhii își vor prefața agenda cu fraze precum: „Din multă precauție …” și „Suntem în asta cu toții împreună …”. Noua paradigmă societală bazată pe distanțarea socială facilitează dominația acestei oligarhii prin separarea cetățenilor unii de alții.

Scientismul este un totalitarism al dezintegrarii înainte de a fi un totalitarism al dominației. Amintiți-vă că blocajele și distanțarea socială, la pachet cu izolarea socială inevitabilă, au precedat în mod necesar impunerea obligativității vaccinării și a pașapoartelor, atunci când regimul represiv s-a demascat fără să vrea. Fiecare dintre aceste măsuri s-a bazat pe date extrem de discutabile prezentate public ca fiind singura interpretare validă a științei. În majoritatea cazurilor, pretenția rigorii științifice nici măcar nu a fost cerută.

Într-un regim științifico-tehnocratic, individul gol – redus la „pură biologie”, separat de ceilalți oameni și de orice transcendență – devine total dependent de societate. Persoana umană, redusă la un atom social, dezrădăcinat, este manipulată mai ușor. Del Noce a afirmat chiar că scientismul se opune mai puternic tradiției decât comunismul, întrucât în ideologia marxistă încă mai găsim arhetipuri mesianice și biblice vag reprezentate în promisiunea unei utopii viitoare. Pe când „antitradiționalismul scientismului se poate exprima numai prin dizolvarea «patriilor» unde s-a născut”. Acest proces lasă întreaga viață umană supusă total dominației corporațiilor globale și agenților lor politici subordonați:

Având în vedere natura însăși a științei, care oferă mijloace, dar nu stabilește niciun scop, scientismul este folosit ca instrument de către un grup. Care grup? Răspunsul este cât se poate de evident: odată ce patriile nu mai există, nu mai rămân decât marile organisme economice, care seamănă tot mai mult cu feude. Statele devin instrumentele lor executive.